Robu, in campanie pentru parlamentare pe Facebook

Primarul Nicolae Robu (PNL) le cere prietenilor săi de pe Facebook să susţină necondiţionat candidaţii USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Doar aşa Timişoara va fi tratată excelent de Guvernul României. Robu aduce un argument forte: a primit de la guvern, în patru luni și jumătate, aproape 600 de miliarde de lei vechi.

Liberalul Nicolae Robu arată cu degetul spre „PDL, PNŢCD şi alţi acoliţi”, care nu au adus mai nimic în capital Banatului. Iată mesajul integral prin care Robu îşi începe propria campanie pentru parlamentarele din decembrie.

„Dragi prieteni,

După cum știți, alegerile parlamentare sunt extrem de aproape (09.12.2012). De câteva zile, a început campania electorală. Veţi avea din nou, în faţă – cum e, de altfel, firesc-, oferte care mai de care mai atractive. Deşi ştiu că opţiunile dv. politice sunt distribuite pe tot spectrul, eu neselectându-vă după criteriul politic, vă adresez rugămintea de a mă susţine ca primar al Timişoarei, votând candidaţii USL.

Timişoara cu mine primar, va fi tratată excelent de Guvernul României dacă acesta va fi dat de USL, respectiv prost dacă Guvernul va fi dat de ARD (PDL, PNŢCD şi alţi acoliţi). Când spun asta, am în vedere ce s-a întâmplat până acum: în cele doar 4.5 luni de mandat, eu am adus deja pt. Timişoara, de la Guvernul USL, aproape 600 de miliarde de lei vechi, în timp ce în toţi anii de guvernare PDL la un loc, Timişoara a primit de la Guvern mai nimic! Nu cred că îşi doreşte cineva ca situaţia tristă din acei ani să se mai repete!

Aşadar, votaţi:
1. Horea Cristian în colegiul deputăţesc 1
2. Sorin Grindeanu în colegiul deputăţesc 2
3. Maria Grapini în colegiul deputăţesc 3
4. Ioan Răducanu în colegiul deputăţesc 4
5. Ben Oni Ardelean în colegiul senatorial 1
6. Petru Ehegartner în colegiul senatorial 2.
Contez pe voi şi vă rog ca şi voi să contaţi pe mine! Împreună, vom schimba Timişoara în bine! Radical!”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

32 comentarii pentru acest articol

Curios a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 22:08 )

Practic Robu recunoaste ce zicea Orza, ca lui Ciuhandu nu i s-au dat bani fiindca nu avea culoarea corecta. Poate curge acum avalansa postacilor

drukeriamembridepartid a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 22:28 )

si eu votez Robu ca imparat al galaxiei. in urmatorii 4 ani sper ca tot universulș sa fie usl, cu Robu imparat si Iliescu presedinte. Aleluia

pagubitul a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 22:30 )

Acel primar e tare,care reuseste sa aduca bani,indiferent cine e la guvernare.Daca sunt de ai tai,e clar ca-ti vor da,ca sa te poti lauda la cei ce te-au votat,cat de bun gospodar esti.Asa ca….degeaba Robu se lauda,ca daca erau altii la putere……primea …..sfaturi.Si atunci,cu ce s-ar fi laudat?Asta e ca si intr-o bataie:daca sunt 10,contra 1…..toti vor spune,ca ce buni sunt,dar….cand 1,ar bate 10….cum ar fi??

mirel* a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 22:33 )

E normal sa isi sprijine candidatii….doar e presedintele PNL Timis.

roxana. a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 22:36 )

Sincer… fara bani nu faci nimic. Si dovada sunt ultimii ani in care nu am avut acest sprijin politic de la Bucuresti. Ma bucur ca timisorenii au inteles acest lucru si au ales ce e mai bine pentru oras. sa nu mai amintim ce a facut clica pntcd-ista doar pentru interesul propriu…

un uslist ! a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 23:33 )

sincer dom’ profesor , votam u.s.l si fara recomandarile tale . cu speranta sa nu faca ce n-ai facut tu si ce-ai promis in campania electorala : acvariu- in septembrie ( e noiembrie ! ), cojocarii , secretarul _ imediat ce castigi primaria (e noiembrie ), ciupa si altii (e noiembrie ) , sefii de la politia comunitara (e noiembrie ), si cate si mai cate abureli. poate ca faceti un deserviciu dom’ profesor , prin imoralitatea d-voastra sa indemnati electoratul spre o anumita cale , cand in definitiv , sunteti un mincinos !

Alex a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 00:19 )

Oricât încercaţi voi, ultraşii portocalii, sau roz-mov, sau ce culoare mai aveţi acum, timişorenii, în majoritatea lor covârşitoare l-au votat pe Robu, parţial pentru că e capabil şi cel puţin deocamdată curat, parţial pentru că orza e nimeni, după cum a mai dovedit o dată, trădându-l până şi pe ciuhandu, şi parţial pentru că ştiau că guvernul usl va trimite bani la Timişoara. Asta vă roade rău, dar nu o să schimbe nimic. Poate candidaţii usl la parlamentare nu sunt diferiţi de ceilalţi, dar cel puţin vor contribui la creşterea Timişoarei. Pentru mine unul, asta e suficient.

maria30 a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 01:53 )

Cei care sunt asa inversunati impotriva domnului Robu inseamna ca au trait bine cat timp au fost taranistii la primarie. Nu sunt multumiti ca in sfarsit avem un primar care chiar vrea sa faca ceva pentru orasul nostru si atrage cat mai multe fonduri. Si de ce sa nu votam USL daca asa putem sa ne ajutam si noi orasul ? Iar in legatura cu acvariul si celelalte lucruri eu stiu ca erau prioritati pe 6 luni, care nu au trecut inca!!

maria30 a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 02:10 )

Iar noul director de la Directia de Mediu din cadrul Primariei Timisoara este Adrian Bere Semeredi, care a fost pus in locul lui Vasile Ciupa!

Alinelu a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 09:31 )

Are drepatate Robu, daca vor fi aceeasi culoare cu executivul nu vom mai fi marginalizati ca in ultimii 20 de ani ….

Valeriu Tabara a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 10:34 )

mda… USL are aceeasi politica…. vezi si http://www.valeriutabara.ro/?p=147

andreea a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 10:57 )

suntem alaturi de usl…Timisoara merita ceva mai bun,sa iesim la vot.Bafta domnul Ben Oni Ardelean,o pers cu coloana vertebrala care isi doreste sa faca ceva pt Timisoara

mihaela a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:19 )

1. taranistii au fost in primaria timisoarei in alianta cu pnl-ul
2. unul din viceprimari a fost la psd
atunci, de ce parlamentarii de timis (pnl+psd) nu s-au zbatut sa aduca bani pt timisoara?

Noni a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:21 )

Victorie USL! Orice idiot din tara asta stie ca PDL-ul a facut praf, Romania! Au confiscat 25 % din salarii si inclusiv democratia au confiscat-o atunci cand au anulat referendumul! Jos Basescu! Jos clica PDL-ista! Traiasca USL-ul! USL-ul este simbolul democratiei!

angajamentele lui robu a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:24 )

http://nicolaerobu.ro/Prioritati-6-luni_Activitate-Nicolae-Robu_78.html aici gasiti angajamentele dl robu pe 6 luni…eu n-am putut bifa nici una din ele…asa ca in afara de declaratii in care spune ce va face, robu n-a facut nimic efectiv

@Noni a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:29 )

Tu traiesti in aceeasi Romanie ca si mine?? Nu cred…ai grija ca universul uslas poate dauna grav sanatatii…in cazul tau, mintale

Cosmin Safta a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:30 )

de banat sunteti penibili! =))

Maria a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:32 )

eu cred ca robu a devenit penibil :))

Asterix a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:33 )

Tu nu sti nici macar o aritmetica elementara…ca de exemplu sa socotesti cate luni au trecut decand e robu primar, asa ca despre lucruri putin mai complicate chiar nu ai de ce sa-ti dai cu parerea! A facut in fiecare luna la fel de multe lucruri pe cat facea Ciuhandu intr-un an! Cam asta e proportia!

Petru a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:37 )

„Timisoara va primi bani” versus „Timisoara nu va primi bani.” Sa va traduc? Iata: sunteti supusi si pupati mana stapanului, va aruncam si voua ceva. Daca n-o pupati, mars de langa masa cu pomeni.
Oare sunt singurul care are probleme cu atitudinea asta de milog cu mana intinsa la Bucuresti? Cu amenintarea ascunsa in spatele acestui mesaj al PRIMARULUI Timisoarei???

Noni a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:39 )

PDL-ul a furat votul democratic a 8.5 milioane de oameni! Gata cu dictatura! Jos Basescu! Bai @Noni, in Romania in care tu traiesti nu s-a intamplat asta?? In Romania in care tu traiesti nu au fost taiate salariile oamenilor?? Tu nu are rost sa incerci sa te tratezi pentru ca prostia nu se vindeca!

anda a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 12:45 )

in romania in care traiescu eu au fost inventati milioane de votanti, cel putin 2 milioane. dar, in aceiasi romanie, unii, cei de la pdl, m-au tinut fortat in casa, sa nu merg la vot. pana la urma vorbim de eschroci, indiferent de tabara la care ne referim.

Gicu a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 13:14 )

Robu e primar de 4 luni si jumatate idiotilor pdl-isti msi pntcd-isti cu mintea intunecata si a facut cam tot ce a promis pt. 6 luni, mai putin mutarea acvariului care e pe rol si pe care spune ca o va face in termen si a facut un milion de alte lucruri pe care nu le-a promis. Asa ca… ciocu mic penibililor. Primar ca Robu n-am avut noi niciodata, omul asta chiar se zbate si face multe pt. Timisoara cum a facut o gramada si pt. Politehnica. Victorie dl. Robu si USL.

Corina a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 14:29 )

Sunt deacord cu Noni! Trebuie sa ne razbunam pentru ca ne-au furat votul democratic! Trebuie sa mergem la vot si sa votam USL! Trebuie sa taxam ARD-ul ! Trebuie sa nu intre in parlament!

Trubadurul sclifosit a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 14:40 )

Lasa bai Brancovane ca si Sibiul a fost capital culturala europeana si sunt convins ca si ei au piete! Si Clujul are piete! Ar fi bine pentru timisoreni ca orasul nostru sa fie capitala culturala europeana pentru ca asta inseamna atragerea unor fonduri uriase in Timisoara! Daca esti timisorean si esti normal la cap, atunci cel mult nu incerci sa pui bete in roate celor care incerca sa aduca bani in Timisoara! Daca tu filmezi mizeria din oras si o pui pe youtube asta inseamna ca sabotezi Timisoara! Cat de prost trebuie sa fi ca sa nu pricepi asta?

Trubadurul sclifosit a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 14:42 )

Daca vrei iti fac filme cu mizeria de la periferia oricarui mare oras din lumea asta Paris, Praga, New York, etc si poate ca o sa arate mai rau decat ce ai filmat tu! Eu te-as expulza din orasul asta caruia ii faci doar deservicii! Esti responsabil de mazgalirea peretilor!

Mioara a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 14:48 )

Eu zic sa fienumai USL -ist in Parlament sa fie ca in comunism numai unul sa conduca sa faca ce vor ei .de ca sa mai fie si opozitie ????oricum prin furaciune au ajuns sa aibe guvernarea acum ! Prin abuz de putere .Intr-o democratie trebuie sa fie si opozitie sa nu fie toata tara acaparata de un singur partid .O sa fie ca si pe vremea lui Iliescu !exact gandirea asta o au usl-istii

Cristi Brancovan a spus: (noiembrie 12th, 2012 at 14:57 )

Eu nu am mazgalit decat cativa pereti! Restul i-au mazgalit alti membrii drukeria! Si eu sunt deacord cu ei…Imi amintesc cand exista adevata Poli (Bragadiru, Dacia Pitesti, ehipa lui Iancu) noi mergeam la ei la meci nu la ASU! Dar acum ne place ASU. AC Recas nu e Poli AEK! Nici ASU nu e Poli dar te mai uiti!

semneaza-te cu numele tau real a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 09:11 )

semneaza-te cu numele tau real

Anti-timisoreanul Cristi Brancovan a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 12:58 )

Un om foarte activ in politica timisoareana, care scrie comentarii la toate articolele politice si nu numai (dar se declara apolitic), un apropiat al taranistilor (desigur apolitic), un om care isi imagineaza ca daca pune filme cu mizeria din timisoara pe youtube face un bine orasului (atrage turisti straini), un om care daca mazgaleste peretii crede ca face un bine orasului (il face mai frumos), un sustinator ASU care in 2005-2011 a sustinut ASU din peluza de pe Dan Paltinisan (normal ca nu juca ASU acolo). Un om al contrariilor fara sens! Anti timisoreanul Cristi Brancovan! Supranumit Neuronul Obosit!

Iuli a spus: (noiembrie 27th, 2012 at 10:29 )

Domnule Robu, ce incredere sa avem in dumneavoastra cand stim ca ati promis deja posturi de directori dupa alegeri, in institutiile de stat si organisme intermediare, unor persoane de o moralitate indoielnica?

mari a spus: (decembrie 1st, 2012 at 23:45 )

Gindeste Robu, cum au gindit si ceilalti; daca esti de-al nostru te tratam bine! Uita si asta, ca ei sint pusi in fruntea tuturor cetatenilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.