Primaria Timisoara face cinste „partidului-tomberon”

Dacă la nivel central, dar mai ales în Gorj, asistăm la o adevărată luptă de gherilă între PP-DD și USL, la Timișoara relațiile dintre cele două formațiuni par a fi excelente. Colegii „domnului Dan” primesc sediu ultracentral din partea municipalității.

După ce lideri sau fii de lideri ai „partidului tomberon” au primit funcții importante în diverse instituții ale statului, menajeria ambulantă cu pretenții de partid politic a „domnului Dan” primește acum și un spațiu de la primărie. Și asta, doar la câteva luni de la înființare și fără a fi partid parlamentar.

Graba atribuirii unui spațiu este interesantă, în condițiile în care au existat cazuri, inclusiv de partide parlamentare, care n-au primit sediu de la primărie ani la rând. Spațiul primit de OTV-iști se află în buricul Timișoarei, pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, în imobilul cunoscut drept „Primăria veche”. Hotărârea de consiliu local privind atribuirea spațiului urmează să fie discutată în plenul de marți. Cu toate acestea, mai multe surse spune că oamenii „domnului Dan” s-au mutat deja în spațiu. Problema e că acest așa-zis partid nu avea nevoie de sediu, ci mai degrabă de o ghenă de gunoi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

banatan a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 15:28 )

Slujnicele care s-au prostituat pentru DDD si pentru o functie sunt celebrii membri ai „FIILOR GORJULUI ” acei oltenidin Timisoara care nu se pot adapta in BANAt si care sunt disperati sa conduca si ei ceva. Ii gasiti in fiecare zi la MALL , la barul din dreapta de la intrare. Acolo isi stabilesc acesti neadaptati strategiile.
Ce ii caracterizeaza, este dorinta lor de a fi sefi.Olteni, ce sa le ceri.:))

Zsimonna Mann a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 19:05 )

Daca te uiti cum voteaza consilierii judeteni ai lui Diaconescu, adica Bertea, Diaconu, Zanfir si Juravle, cot la cot cu PSDeu lui Uica Bojin si PNLeu lui Lae Primaru’, nu trebuie sa va mai mirati de aceasta pomana. Ba poate mai trebuie sa spun ca acesti consilieri nu au vorbit niciodata in plenul CJT,indiferent de problemele discutate.

Marian PPDD a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 22:44 )

Si unde mai pui ca PP-DDlistul Dugulescu ii face campanie electorala lu Beno-Ni Ardelean de la PNL ? Parca il vad pe Marius din nou de mana cu Crin Antonescu si Beno-Ni si Robu. Asta dupa ce pierd cu totii alegerile!

Marian PDL a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 08:01 )

Marian PDL nu Marian PPDD , am scris gresit mai sus. Sunt ofticat ca Dugulescu va castiga colegiul 3, si na am zis sa mai scriu si eu ceva ca la noi e „grele” …

olteanca a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 15:48 )

@ banatean: Esti un mitocan, ca multi altii si parca nici n-as c rede ca esti banatean….Oricum, eu de aproape 3o de ani am fost adoptata favorabil in aceasta zona, iar de ai ceva aparte cu oltenii iti spun eu de ce: Faci parte din categoria banatenilor(?)invidiosi, care se uita in curtea vecinului harnic(oltean) si crapa de ciuda in loc sa-l concureze loial. La fel si la locul de munca: Daca olteanul are ceva in podoaba de pe umeri(cap cu cerebel dezvoltat!), daca e responsabil si promoveaza nu-ti convine, il barfesti, pentru ca tu esti puturos si iresponsabil. Si daca stam stramb si judecam drept, marea majoritate a oltenilor care au ocupat, ocupa si vor ocupa functii de conducere s-au dovedit, se dovedesc si o vor dovedi ca sunt dotati, sunt capabili, sunt responsabili. Hai ca stiu ca o sa mi-l dai exemplu pe Ceausescu( desi daca esti din PPDD poati avea ceva retineri). Iar eu iti voi spune ca e o exceptie care intareste regula. Hai, pa, ca faci praf mitocane!…

Ioane si Gheorghe a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 17:30 )

@Olteanca

Confirm ca cel mai corupt profesor de la Facultatea de Matematica si Informatica din UVT Timisoara este Mihail Megan !! Un oltean din Mehedinti. Asta a venit rupt in fund in oras, s-a casatorit cu nepoata vechiului rector si a ajuns profesor. De atunci vinde orice: note la examen, teze de doctorat, locuri in camine etc. Si nu scapa nici o gagica faina.

Asa ca, oltenii sa mearga inapoi la ei in Oltenia lor si s-o transforme in paradis, daca sunt asa cum zici tu de grozavi.

Iar despre invidie….banatenii au doar o profunda scarba si indignare fata de coruptia si porcariile facute de olteni in Timisoara, ca Raducanu, traseistul de la UNPR si mii de altii, ca fostul inspector general Marin, etc.

militianul! a spus: (decembrie 4th, 2012 at 21:17 )

cui au dat sediu? partidului lui bertea care are doua case luate prin santaj (restaurantul scoica din piata doina si casa de pe brancoveanu)?… de acolo a dat afara si tiganii…motiv pentru care a fost scos si din politie!!!! s-a mutat militia in primaria veche. tot isi dorea sa fie primar! bravo ma…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Top