Doua saptamani de campanie pentru boli rare, la Timisoara

În Europa, peste 25 de milioane de oameni au fost diagnosticați cu o boală rară. Pacienții români care suferă de o astfel de maladie sunt aproape condamnați la moarte, pentru că Ministerul Sănătății recunoaște numai 13 din cele 8.000 de boli rare. La Timișoara se desfășoară, de luni, o campanie de informare pe această temă, care va dura două săptămâni.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, în parteneriat cu Organizaţia „Salvaţi Copiii”, filiala Timiş, Alianţa Naţională pentru Boli Rare România, Societatea Română de Genetică Medicală, Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”, Primăria Timişoara, Vitro Bio Chem și Genzyme organizează, în perioada 11 -28 februarie, o campanie de informare în domeniul bolilor rare. În acest interval, în spitale și școli vor fi organizate puncte de informare şi sensibilizare. De asemenea, între 25 și 28 februarie, în Piața Libertății va fi amplasat un cort, în care medicii şi studenţii la Medicină, dar şi voluntari vor oferi celor interesaţi informaţii şi materiale referitoare la bolile rare.

În 28 februarie, Ziua Internațională a Bolilor Rare, va fi organizat un marș la care vor participa studenți, bolnavi cu boli rare şi familiile lor, specialiști, persoane care sprijină acești bolnavi. Cei prezenţi vor purta veste albe inscripţionate cu „Ziua bolilor rare, Voluntari pentru bolile rare”. Marşul se va desfăşura pe traseul Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” – Prefectura Timişoara – Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” -Primăria Timişoara.

În prezent nu există tratamente adecvate pentru majoritatea bolilor rare. În lume sunt cunoscute aproximativ 8.000 de boli rare, cele mai multe dintre ele afectând copiii. Conform statisticilor, în România sunt aproximativ 1,3 milioane de pacienţi care suferă de boli rare. „Cele mai dese sunt mucoviscidoza şi hemofilia, însă, de câţiva ani au început să apară şi cazuri de talasemie, o boală specifică spaţiului mediteranean”, spune prof. Maria Puiu, preşedintele Societăţii Române de Genetică Medicală şi vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Bolilor Rare.

În Programul naţional de boli rare din România sunt incluse numai 13 afecțiuni, din cele 8.000 cunoscute. Ultima introdusă, maladia Hunter, de care suferă un băiețel din Timișoara, al cărui tată a reușit să convingă Ministerul Sănătății că fiul lui are dreptul la viață.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.