Mos Teaca si „buba” din primarie

De-a dreptul spectaculos debutul lui Traian Stoia pe scaunul de viceprimar al Timișoarei. O reprezentație pe cinste, cu mult sunet și lumini. Nu trece o zi în care acest veritabil Moș Teacă al primăriei să nu mai descopere câte ceva în instituție. Ca să nu mai vorbim de numărul de inițiative pe metru pătrat pe care poate să le scoată din joben. La câte lucruri ne-a arătat Stoia că se pot face în primărie, stai și te gândești că în instituția asta a fost vraiște până acum. Parcă n-a avut nici primar, nici viceprimari, nici nimic altceva. Ce să mai spui de Sorin Grindeanu, căruia Stoia i-a luat locul? Că și-o fi luat salariul degeaba până acum?

Noroc c-a venit nea Stoia, că altfel, cine știe ce se întâmpla, intra primăria în faliment! Sau, mă rog, în insolvență, că-i la modă. Omul a descoperit și liftul lipsă de la Direcția Fiscală, și problema chiriilor, și cât costă tăierea unui copac, și cheltuielile cu telefoanele, și numărul de suluri de hârtie igienică consumate pe săptămână. A calculat la precizie cât timp pierde fiecare angajat la toaletă, cât la țigară și cât la comentat meciurile de fotbal sau schimbat rețete.

Cu toate că are atribuțiuni clare (terenurile și clădirile din oraș, că acestea îi interesau pe stăpânii săi, frații Cristescu), Stoia se ocupă de toate cele. De exemplu, cu toate că primarul Robu i-a transmis să termine prostiile cu vânzarea Bastionului, omul a ținut-o pe a lui, că obiectivul istoric trebuie vândut, că nu-i pe profit. Semn că i se cam rupe și de primar. Cum i se rupe de tot ce-l înconjoară cu o singură excepție: stăpânii săi.

Dar cea mai mare descoperire a lui Stoia este „buba” sau „bubița” din primărie, adică secretarul Ioan Cojocari. Ar fi cam singurul lucru care îl mai deranjează pe Moș Teacă în tentativa sa de-a cuceri primăria pentru stăpânii săi. Pe vremuri „frână” a primăriei, cum îl cataloga Culiță Chiș, nea Jean a ajuns acum o biată „bubiță”. Multe dintre responsabilități i-au fost luate, ba nea Stoia l-a mai scos afară și din câteva comisii.

Nu-i vorba, o fi având „bubița” multe… bube negre. Dar motivele pentru care Stoia îl sapă acum sunt altele. Ar putea fi chiar bubele albe ale „bubiței”. Și anume, că nea Jean s-a opus de-a lungul anilor mai multor tentative de extindere pe domeniul municipalității a imperiului Bega Grup. Exact de acolo i se trag lui Cojocari criticile vehemente ale lui Moș Teacă, și nu din altă parte.

Acum, discuția este cât timp va mai urla Stoia pe Cojocari. Că au mai fost viteji ca el care îl înjurau din toți bojocii pe nea Jean, până se potoleau subit. Asta după ce apucaseră să semneze cine știe ce prostie ajunsă apoi în mâinile lui Cojocari. E de urmărit acum după ce document semnat se va potoli și moș Teacă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

gica contra a spus: (februarie 26th, 2013 at 13:27 )

Mos Teaca mai bine si-ar plimba nepotii prin parcuri decit sa caute nod in papura altora.Poate nu stie proverbul cu groapa.

mos teaca a spus: (februarie 26th, 2013 at 13:29 )

mos teaca e seful lui robu si sclavul cristestilor…se stie..se vede…cat despre partea cu grindeanu care si-a luat salariul degeaba e geniala!!!

Vice "S" a spus: (februarie 26th, 2013 at 15:16 )

problema se va rezolva simplu: toti angajatii din Primarie vor primi zilnic dulcolax

iacob nedihu a spus: (februarie 27th, 2013 at 15:20 )

cand timisoarenii vor realiza ce au votat va fi foarte tarziu . cristesti vor fi demult stapanii timisoarei . robu trebuieste sa plateasca efortul de a ajunge primar al acestor ticalosi . si atunci cu adevarat timisoara se va numi CRISTISOARA , visul de netagaduit al clanului .

@Iulia Caldararu a spus: (martie 1st, 2013 at 11:33 )

tu vorbesti despre gerontocratie, care e promovata in japonia, nu in tarile occidentale. ai fost cumva in japonia?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție

Executivul Niculescu a aprobat joi numirea oficială a Vanessei Opriș pe funcția de subprefect de Timiș, pe locul lăsat liber de Liliana Oneț. Echipa de la conducerea Prefecturii Timiș este acum completă, după numirea lui Adrian Pau în funcția de prefect, loc lăsat liber după demisia lui Paul Finta. În urma ședinței guvernului de joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.