Arhiva pentru luna: mai 2013

Intalnire a consiliului de cartier Steaua-Fratelia

Consiliul de cartieri Steaua – Fratelia se întrunește joi, de la ora 17, la Școala Generală nr. 15. Vor fi discutate probleme curente ale cartierului, legate de spații verzi, drumuri și patrimoniu. Sunt invitați să participe membrii consiliului consultativ de cartier, dar și cetățenii din zonele Steaua și Fratelia interesați de subiectele discutate.

apă caldă

Fara apa calda

Colterm anunță că, din cauza unor defecţiuni de pe reţeaua termică primară la P.T. 45, va întrerupe, miercuri, între orele 8 și 12, furnizarea apei calde de consum. Vor fi afectaţi o parte a consumatorilor de pe străzile: Bucovina, I. Ianculeţ, Constantin Stere, I. Vidu, Învăţătorului, Matei Basarab, M. Tănase, Soroca, Operetei, Al. Hotinului şi

Cinci zile eliminare, pentru elevul care s-a masturbat in timpul orelor

Tânărul care şi-a şocat colegii după ce s-a masturbat în timpul orelor va fi exmatriculat cinci zile și va trebui să presteze muncă în folosul școlii. Decizia a fost dată marţi de Colegiul Profesoral al clasei a VIII-a B de la Liceul de Arte Plastice. Dacă elevul va mai avea un comportament necivilizat, va fi mutat disciplinar la o altă şcoală.

dani sîrbu

Mai multi copii legitimati la CSS1, intoxicati la bazinul din Dacia

Au dezinfectat bazinul și au îmbolnăvit copiii legitimați la CSS1. Este isprava administratorilor bazinului din zona Dacia, care au folosit o substanță nepotrivită. În plus n-au anunțat nici părinții, care au constatat că micuții erau tot mai bolnavi de la o zi la alta. Bazinul a fost închis abia luni, la zece zile de la dezinfecția respectivă.

De ce trebuie aplaudata condamnarea lui Gigi Becali

S-a crezut trimisul extraordinar și plenipotențiar al lui Dumnezeu în România. Discuta zilnic cu Dumnezeu – cel puțin așa afirma – înțelegându-se în varii probleme, chiar și schemele de joc ale Stelei. Se credea deasupra tuturor lucrurilor, un „războinic al luminii” fugit însă de la școală, dar și de cei șapte ani de acasă. Inunda spațiul public cu mojiciile sale.

La puscarie, mergeti la puscarie! La puscarieeeeeee!

Știrea zilei e că Gigi Becali, zis Jiji, zis, Latifundiaru’din Pipera, zis cum vreți voi să-i mai ziceți, a ajuns în sfârșit după gratii, în urma unui proces vizând afaceri ilegale cu terenuri. Că din ăia trei ani pe care-i are de executat va sta efectiv la bulău doar nu știu cât la sută (mai mult sau mai puțin de doi ani) are deja mai puțină importanță. Important e că va fi acolo.

Petru Ehegartner s-a decis: candideaza la presedintia PNL Timisoara

Senatorul Petru Ehegartner intră în cursa pentru un nou mandat la șefia PNL Timişoara, la alegerile din 23 mai. Chiar dacă o parte a liberalilor a complotat pentru ca alegerile să fie grăbite cu un an, Ehegartner este încrezător. Cu el la conducere, PNL Timişoara a obţinut un rezultat istoric – a câştigat Primăria Timişoarei în 2012. Ehegartner se bate pentru un nou mandat de preşedinte cu actualul viceprimar Dan Diaconu, omul susţinut din umbră de mai mulţi grei din partid.

Tare ca granitul: USL Timis nu se va sparge niciodata

A trecut și cea mai gravă criză din USL. Două treimi din alegătorii români răsuflă ușurate în așteptarea următoarei crize, care, ca-n orice bătrânețe, devine din ce în ce mai gravă și cronică. Nu știu cum să zic, dar parcă s-a întors lumea cu fundu-n sus dacă cele mai tari platforme de critică anti-PSD în anul 2013 sunt televiziunile lui Dan Voiculescu și discursurile lui Sorin Roșca Stănescu.

Top