Pastorala de Craciun

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aceste cuvinte de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându-se în sfintele noastre biserici cu prilejul marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos, Cel ce „plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat prin păcat”.

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Întrupării şi Naşterii ca om a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, „Care, fără de început fiind, primeşte început, născându-Se cu Trup în Betleem”[2], şi, „neîncăput fiind, încape în pântece şi vine să Se nască pentru noi, din pântece de mamă”, după cum ne vestesc cântările sărbătorii Naşterii Domnului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”, adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte ne învaţă că Dumnezeu Cuvântul „a binevoit a Se întrupa pentru a ne învăţa, în limba noastră omenească şi prin pilde, cunoaşterea care depăşeşte orice limbaj, lucrurile sfinte şi ascunse (…), dar şi pentru că El, din iubire pentru noi, se ascunde tainic în esenţa spirituală a fiinţelor create, ca şi în litere, prezent întreg în fiecare şi în toată slava Sa (…)”.

Aşadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul păcătos şi muritor să fie ridicat din păcat şi moarte, să devină sfânt şi să trăiască veşnic, deoarece el a fost la început creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi veşnic viu. Prin lucrarea Sa mântuitoare, de unire a omului muritor cu Dumnezeu Cel veşnic, Iisus Hristos vindecă şi curăţeşte firea umană de ceea ce îi este nesănătos şi nefiresc, adică păcatul şi moartea, survenite ca urmare a despărţirii omului de Dumnezeu prin neascultare, neînfrânare şi nepocăinţă (cf. Facerea 2, 17 şi Romani 6, 23 ).

În acest sens, Pruncul Iisus, Dumnezeu-Copilul, Se naşte fără de păcat, dar creşte, vieţuieşte şi se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de forme ale morţii spirituale şi fizice. Primit cu bucurie în Betleem de îngeri, de păstori şi de magii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe activitatea Sa publică, Iisus devine iubit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi hrăneşte spiritual cu Evanghelia iubirii veşnice şi îi vindecă de boli, de patimi şi de pătimiri, prin harul Său, dătător de viaţă sfântă.

Prin însuşi felul Său de-a vorbi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hristos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil de iubire infinită şi viaţă eternă.

Iisus Hristos, născut dintr-o mamă-fecioară, săracă şi smerită, într-o peşteră modestă, va fi tot timpul smerit şi sărac material, dar bogat şi statornic în puritate, sfinţenie şi iubire milostivă. Model suprem şi promotor constant al adevărului şi al dreptăţii, al smereniei şi al iertării, al păcii şi al iubirii milostive, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să vindece şi să elibereze pe om de ceea ce îl degradează şi îl dezumanizează: mândria, minciuna, lăcomia, nedreptatea, ipocrizia şi viclenia, violenţa şi ura. De aceea, El fericeşte pe cei smeriţi, pe cei ce îşi plâng propriile păcate, pe cei blânzi, pe cei însetaţi de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima şi pe cei făcători de pace (cf. Matei 5, 3-12). De fapt, Hristos-Domnul ne arată ce este inuman şi ce este uman, ce determină pe om să cadă şi să decadă, dar şi ce ajută pe om să se înalţe în bunătate şi sfinţenie şi să devină mai uman, adică să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun.

El nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei 2, 4). De aceea, Iisus laudă pe oamenii buni şi drepţi, iar pe cei răi şi păcătoşi îi cheamă la pocăinţă şi îndreptare, la vindecare şi ridicare, pentru dobândirea iertării, a mântuirii şi a vieţii veşnice.

Un imn al spiritualităţii creştine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest adevăr astfel:

„Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa.

S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu Să-L primesc,

S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să îmbrac haina Sa.

Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea.

El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,

A luat faţa mea, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El”[6].

Devenind Om, Fiul lui Dumnezeu a luat firea noastră căzută, cu toate slăbiciunile sau afectele sale, adică: foamea, oboseala, suferinţa, teama de durere şi moartea. Deşi El a trăit ca om între oameni, Iisus nu a săvârşit totuşi păcatul, adică slăbiciunile firii Sale umane nu au devenit niciodată pentru El motive pentru a Se îndepărta de voinţa lui Dumnezeu, nici pentru a încălca legea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, această lege a iubirii smerite şi milostive care reprezintă specificul persoanei umane în calitate de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu sau al comuniunii treimice de viaţă şi iubire eternă.

Iubiţi fraţi şi surori,

Hristos-Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri, S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi.

Taina întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericeşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfinţirea omului şi participarea lui la viaţa veşnică: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”.

Taina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi, oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune. Să-L întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!

Hristos-Domnul, plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie, vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).

În viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei. Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos, Cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea oamenilor, cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).

Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România.

Drept-măritori creştini,

În noaptea de 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2014 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din anul nou în care intrăm.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuțile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.

Din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creștine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.

Sperăm că toate aceste valori ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ideal sfânt al multor generații, dacă ne gândim că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construiește concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale.

În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului, Botezului Domnului şi Anului Nou!

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale: Sărbători fericite! şi La mulţi ani!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”

(2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL

Prin harul lui Dumnezeu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Locțiitor de arhiepiscop al Timișoarei și de mitropolit al Banatului