Basescu loveste Justitia folosind clanul Cirpaci

Plângând pe umerii victimelor Justiției și ai samsarilor de terenuri, fostul președinte Traian Băsescu îi amintește printre beneficiarii sistemului de clanul țigănesc Cârpaci din Timișoara. Samsari care, totuși, s-au dezvoltat exact în perioada în care Băsescu se declara marele făuritor al unei Justiții impecabile.

baselu si bercea

Devenit, alături de Antena 3, unul dintre cei mai mari adversari ai Justiției create chiar de el, fostul președinte Traian Băsescu nu se lasă, chiar și după ce a fost admonestat public de CSM. El a revenit cu o postare pe Facebook, prin caree aduce noi și grave acuze Justiției. Exact aceeași justiție pe care el o ridica în slăvi, înainte ca protejata sa, Elena Udrea, să fie arestată. „Poziţia exprimată ieri de CSM în ceea ce mă priveşte m-a revoltat. A fost prea mult pentru ca un om care a militat zece ani şi o voi mai face încă zece în favoarea continuării proceselor de consolidare şi îmbunătăţire a funcţionării justiţiei”, și-a început Băsescu postarea. El afirmă că nu este dușmanul justiției, ci doar al „fățărniciei” liderilor ei, care „vând” românilor ideea perfecțiunii sistemului.

Afirmând că va profita acum de „libertatea de exprimare”, Băsescu vorbește de „victimele” făcute de justiție. Și în primul rând de victimele samsarilor de terenuri, amintind aici de cunoscutul clan țigănesc Cârpaci din Timișoara. „Mă gîndesc doar la zecile de mii de foşti proprietari care au fost batjocoriti mulţi ani prin instanţe, fără a-şi redobîndi proprietăţile, mulţi dintre ei fiind siliţi să-şi vândă drepturile litigioase către samsari. N-a contat că era vorba de păduri, terenuri agricole, case sau terenuri prin marile oraşe. Mai mult, samsarii au fost serviţi la cheie în procesele de restituire în instanţe spre deosebire de foştii proprietari. Oare nu aşa a apărut un Stelu sau un clan Cîrpaci?”, se întreabă retoric amicul clanului Bercea Mondial. „Stelu” la care face referire fostul președinte este Stelian Gheorghe, un apropiat al Elenei Udrea și al găștii imobiliare din jurul acesteia. Băsescu își termină postarea, întrebându-se când va fi publicat un bilanț al victimelor justiției și al daunelor provocate de aceasta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (aprilie 30th, 2015 at 18:49 )

Băsescu este pe cale să-și devoreze toate realizările din timpul mandatelor sale și este cu atât mai dezgustător cu cât s-a inflamat după ce au priponit-o pe madam Udrea. A ajuns sa latre împotriva Justiției, alături de Latrina 3, cu care văd că merge acum cot la cot. va deveni la fel de derizoriu și penibil precum Constantinescu. Udrea-i unul dintre cele mai nefaste personaje ale politicii dâmbovițene, lacomă de bani și putere și o neîntrecută sforară. O să-l tragă și pe Băsescu în mocirla ei, dacă ăsta nu se trezește la timp (nu dă semne că ar face asta).

Cata a spus: (mai 1st, 2015 at 09:44 )

Cat de mult ma bucura faptul ca bolovanul asta de Basescu le da peste bot celor care l-au pupat in cur cat timp a fost la putere !!
Imi place si cum autoarea articolului mesteca acelasi rahat cu „Justitia Indrpendenta” si „atac la justitie”….alooooo….trezirea , vine acuma creatorul acestei mafii numite „Justitie” si zice ca treaba e nasoala si ca a mintit tot acest timp , dar nimic….liniste in sat , nicio reactie , niciun semn de intrebare poate chiar are dreptate prostovanul !
Ori sunteti idioti , ori pur si simplu ticalosi …desi in cazul unora prostia si ticalosia merg mana in mana !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov

Pilotul timișorean Radu Benea, deja campion național absolut la turisme în Campionatul Național de Viteză în Coastă, a bifat a șasea victorie din opt posibile în această stagiune, după ce a obținut cel mai bun timp și în etapa finală, care a avut loc pe Drumul Poienii din Brașov și la care au fost prezenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.