Un scandal domestic, izbucnit într-o familie de romi din Timișoara, a fost aplanat de jandarmi, dar nu înainte de a fi nevoie de intervenția ambulanței. S-a întâmplat miercuri după-amiază, în zona Lunei.
Jandarmii au fost chemați, prin 112, să intervină pe strada Energiei, pentru aplanarea unui conflict. Ajunși la adresa indicată, ei au fost întâmpinaţi de un echipaj al Ambulanţei Timiş, care le-a spus că un cetăţean de etnie romă era tăiat cu cuţitul pe mână şi la gât, răni pe care şi le provocase singur, după ce se certase cu mama sa. Când a dat cu ochii de oamenii legii, țiganul în vârstă de 29 de ani a făcut o criză de nervi și a sărit cu parul la ei. A fost imobilizat imediat și dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru îngrijiri medicale necesare. După primirea tratamentului, bărbatul a fost dus şi internat la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel.
Comentarii prin facebook