Sute de copii primesc bani ca sa mearga la gradinita

Copiii care provin din medii defavorizate au o șansă în plus la educație. Familiile cu venituri mici vor primi fonduri lunare de la stat, bani care vor putea fi folosiți pentru a-i trimite pe micuți la grădiniță. În Timiș sunt aproape 1.000 de beneficiari ai acestui ajutor.

gradi

Legea nr 248/2015 – Legea «Fiecare copil la grădiniță» – intră în vigoare de la 15 februarie, dată de la care familiile cu venituri mici vor primi lunar tichete de 50 de lei. Banii nu pot fi folosiți decât pentru cumpărarea de mâncare, produse de igienă, rechizite sau haine. „Legea încurajează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură) și este condiționat de prezența zilnică a celor mici la grădiniță”, au transmis reprezentanții OvidiuRo, asociație care a implementat un program pilot în acest sens. În Timiș există 954 potențiali beneficiari ai programului. Guvernul a alocat în județ, pentru programul „Fiecare copil în grădiniță”, suma de 340.000 de lei.

„Stimulentul educațional se distribuie lunar în perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, copiii lor devin automat eligibili. Înscrierea în program este deschisă până la finalul lunii noiembrie, pentru a permite familiilor care văd exemplul bun al altora să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Stimulentul educațional se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență (…) Titularul poate utiliza tichetul social numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite”, a mai transmis Asociația OvidiuRO.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ginger Bilbao :) a spus: (februarie 6th, 2016 at 10:50 )

Pardon ? what you are waiting for … ?
De Ce Oare tre sa ne facem de rusine cu madulare ” beatificate ” … de atita timp 🙁
=================================
ZI Trista pentru societatea chimisoara – se pare nu numai ca si-au pierdut capacitatea naturala de a contra-argumenta LOGIC ci sunt de-a dreptul paralizati de … rusine 🙂 Drept pentru care vom continua pina CIND:
– Javra de Daniel isi face mea culpa in numele BOR ulu daia PROFEsionista ! pentru sinGeLe varsat si tratamentul porcin ulterior aplicat
2. Va re-trageti DE indata aramtele din scoli pentru eliberarea DE frici inutile (a grijei de maine, a iadului vesnic etc.etc.etc.)
3 ! – puneti CHiatra pe treapta ACOLO unde ii este locul next tu un drapel in berna FOREVER !!! – apoi lasa sa mai traga pe la beserica cine or avea chef (de chef – aia le-o dat maximum respect indeed 🙂
DECI pina la indeplinirea acestor requesturi vom continua tir ul la modul urmator – pick up un articol ofertant decat pe PROst de vector iar apoi C&P bring back over and over (plus un contor spre memoria societatii multilateral dezvoltate). Si curaj Kakaciosilor …
====================================

Razvan a spus: (februarie 6th, 2016 at 11:09 )

Pastele matii, tie NU ti-o spus nimeni ! ca sunt limite … ? You are out of the line … !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.