Liceul Pedagogic, suspectat de discriminare! ISJ: Orice criteriu este pus pentru a face o departajare

Liceul Pedagogic Timișoara are, din acest an, criterii specifice pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Concret, copiii ai căror rude au legături cu instituția… au trecere. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-ar fi sesizat în acest caz. Pe de altă parte, conducerea ISJ Timiș spune că orice criterii impuse pot dezavantaja anumite persoane.

clasa preg

Liceul Pedagogic din Timișoara a stabilit anumite criterii pentru selectarea elevilor care vor fi înscriși în clasa pregătitoare, asta după ce unitatea de învățământ nu mai aparține de vreo circumscripție. Au prioritate copiii ai căror părinți sau bunici sunt dascăli în instituție, cei ai căror părinți sau bunici sunt angajați în școală, micuții ai căror frați sunt elevi aici sau copii ai căror părinți sau bunici au absolvit Liceul Pedagogic. Conform portalului Euractiv, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în acest caz. Inspectorul școlar general Aura Danielescu susține însă că nu există o înștiințare oficială.

aura danielescu4

„Până acest moment nu avem un punct de vedere din partea CNCD. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom răspunde. Noi (n.r.- reprezentanții ISJ Timiș) venim de la Liceul Pedagogic și lucrurile nu stau chiar așa. Vorbim despre niște criterii de departajare care, până la urmă, asta au ca rol… să facă o selecție. Nu se spune niciunde că doar acei copii pot să se înscrie la Pedagogic, se poate înscrie oricine. Există patru criterii: este vorba despre copiii au frați în unitate, este vorba despre copii sau nepoți ai cadrelor didactice, copii sau nepoți ai angajaților din unitate și este vorba despre copiii sau nepoții celor care au absolvit cel puțin două nivele educaționale la această școală. Aceste criterii se folosesc peste tot în țară și se folosesc de ani (…) Orice criteriu este pus pentru a face o departajare și, în mod evident, poate fi considerat discriminatoriu, în funcție din care parte îl privești. (…) Culmea este că nici nu s-au înscris foarte mulți copii. Există 60 de cereri până în momentul acesta, din care 40 pot să fie ocupate de copii care nu îndeplinesc niciunul dintre acele criterii”, a declarat, pentru deBanat.ro, Aura Danielescu.

Inspectorul școlar general susține că problemele sunt mult mai mari la alte școli. „Nu se uită nimeni că avem cu 100 de copii în plus înscriși la «Moisil». Până la urmă, și circumscripția școlară putea să fie un criteriu discriminator. Eu, care vin de la Mașloc, nu puteam să-mi înscriu copilul la Pedagogic, pentru că nu aparțineam de circumscripția respectivă, chiar dacă în familie există o tradiție de dascăli, copilul avea în sânge profesia de dascăl, și nu s-ar fi putut, pentru că nu aparțin de acea circumscripție. Deci putem spune că pe mine acel criteriu mă dezavantaja”, a conchis Danielescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 8th, 2016 at 18:06 )

Acu, dacă ai venit de la Maşloc la oraş poţi să-l înscrii oriunde. S-a rezolvat problema! Cinism stil Grindeanu. Năucitor. Dacă stai în spatele Liceului Carmen Sylva piciul merge la Calderon. Dacă stai la Maşloc, poţi să-l înscrii musai la Sylva.

Observer a spus: (martie 8th, 2016 at 18:22 )

Inacceptabil. 100% sunt ceva pilosi care vreau sa-si strecoare odraslele in scoala si au gasit aceasta cale. ISJ nu reactioneaza la acet abuz si la aceasta pura discriminare. De ce ? RUSINE !

szasz a spus: (mai 3rd, 2016 at 09:10 )

Cum sa reactioneze ISJ Timis la un caz de discriminare? Mai mult cum sa reactioneze d-na danilescu (i-mi vine al naibii de greu sa o numesc „doamna”) la un caz de discriminare, cand ea insasi a participat anul trecut la unul? Este vorba de o eleva diagnosticata cu hipoacuzie bilatera profunda congenitala (grad de handicap sever), careia ca sefa de Comisie judeteana de Bacalaureat nu a vrut sa-i asigure conditii egale de sanse in vederea sustinerii examenului de Bacalaureat, atat la prima sesiune, cat si la a doua. Oameni (?) numiti pe functii de conducere pe criterii politice. Este si cazul d-nei danielescu. RUSINE!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Agenția de turism AS TOUR Timișoara vă invită să începeţi anul 2027 cu o experiență de neuitat, o excursie la Lisabona, acolo unde Europa întâlneşte Oceanul Atlantic. Lisabona este una dintre cele mai fermecătoare capitale europene, un oraș scăldat în soare, unde străduțele pietruite, tramvaiele galbene, clădirile decorate cu faimoasele plăci de ceramică azulejos și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.