Facem cultura cu bani putini, dar macar sa-i impartim mai bine! ONG-urile si primaria au ajuns la o intelegere

O instituție prăfuită, în care unii cântă la torogoată, iar alții fumează. Așa văd operatorii culturali independenți din Timișoara Casa de Cultură a municipiului, instituția prin care sunt organizate, în prezent, cele mai importante evenimente din oraș. Ei au reușit să ajungă totuși la un acord cu primăria, care promite ceva bani în plus.

13262120_1135640296458013_339393607_o

Mai multe asociații culturale independente din Timișoara au reclamat, în luna aprilie, modul în care primăria împarte banii de pe agenda culturală, și așa insuficienți. Au fost nemulțumiți atât operatorii, cât și… reprezentanții municipalității! Primii au reclamat atât banii puțini – aproximativ de șapte ori mai puțini decât la Cluj, de exemplu, cât și felul ciudat în care au fost alocați, fiind folosit același algoritm, indiferent de punctajul oferit de proiectele respective. Miercuri a avut loc a doua întâlnire între reprezentanții ONG-urilor și asociațiilor culturale și primarul Nicolae Robu, viceprimarul Dan Diaconu și directorul Casei de Cultură, Pavel Dehelean. Au fost făcuți cu această ocazie și primii pași înspre îndreptarea situației. Va urma o rectificare bugetară, iar operatorii culturali sunt cei care vor trebui să propună câte proiecte vor primi bani în plus și pe ce criterii.

„Întâlnirea a fost utilă. Am reușit să obținem din partea primăriei acordul pentru înființarea unui consiliul consultativ al sectorului. Sunt bucuros, pentru că o parte din colegii din sectorul acesta erau sceptici că primăria va răspunde. Iată că a răspuns la invitația noastră de dialog și avem un instrument prin care putem să trimitem un mesaj către administrația orașului (…) Trebuie să fim realiști. Nu se va întâmpla prea mare lucru acum. Sunt alegerile, e o fluctuație a politicului, dar faptul că se va reanaliza finanțarea pentru o bună parte din proiecte zic că este un câștig. Din păcate, pentru unii dintre noi e prea târziu. (…) Faptul că noi, operatorii, ne asociem între noi dă rezultate (…) Eu rămân la părerea că Timișoara este un oraș bogat, care ar trebui să stabilească un raport corect între instituția de cultură de stat și sectorul independent. Eventual să transformăm Casa de Cultură într-un centru de proiecte. Din punctul meu de vedere, aceasta este neschimbată din anii 50. Când intri acolo, e unul care cântă la o torogoată, alții fumează… e exact atmosfera de pe vremea lui Ceaușescu. E un aer prăfuit de pe vremea comunistă. E păcat, pentru că primăria bagă milioane de euro în instituția asta”, spune regizorul Florin Iepan.

13235080_1135640273124682_1478964199_o

Lucian Mircu, de la Marele Ecran, admite și el că s-a făcut totuși un pas înainte. „În primul rând, noi, asociațiile care am fost aici, trebuie să stabilim un principiu prin care să putem să suplimentăm finanțarea proiectelor. E clar, și primăria recunoaște, nici domnul primar nu e mulțumit de modul în care s-au dat banii anul acesta. Milităm pentru mai multă transparență a procedurii, s-a înțeles acest mesaj și cred că pașii prevăzuți în strategia culturală a orașului, adoptată de primărie, poate că au o șansă în plus să fie adoptați (…) S-a vehiculat și ideea schimbării Casei de Cultură, care să devină un centru de proiecte culturale. În primul rând, acest centru ar trebui să fie unul mai transparent decât ceea ce avem acum și să fie acordați banii în așa fel încât să ajustăm disproporția aceasta între banii cu care sunt finanțați diverse proiecte, fără concurs… Ar trebui să le mutăm pe toate în zona de proiecte pe concurs, pentru a crește competitivitatea și calitatea”, susține acesta.

Viceprimarul Dan Diaconu spune, la rândul lui, că lucrurile se vor schimba, însă nu dintr-o dată. El admite că banii nu au fost împărțiți într-un mod care să mulțumeasc pe toată lumea, dar i-a întrebat pe reprezentanții ONG-urilor dacă ar fi fost dispuși să-și asume finanțarea, cu sume mult mai consistente, a numai șapte sau opt proiecte. „Concluzia este că avem nevoie de întâlniri sensibil mai dese. S-a discutat despre constituirea unui consiliu consultativ al operatorilor independenți culturali pe lângă Primăria Timișoara, lucru pe care îl considerăm benefic și care cred că se va întâmpla în cel mai scurt timp. Pe de altă parte, ne-am confruntat cu problema concursului de finanțări nerambursabile, în condițiile în care am avut foarte multe proiecte foarte bune, pe un buget relativ limitat, care ajunge, pe tineret și cultură, la aproximativ 2,4 milioane de lei (…) S-a stabilit ca la următoarea rectificare să se propună un proiect de HCL care să adică un plus pentru operatorii culturali independenți. Până în 25 mai urmează să ne prezinte viziunea lor asupra suplimentări ale finanțărilor. Vor propune un principiu de împărțire a unor viitoare sume de la rectificare”, a concluzionat „vicele”. Rămâne de văzut ce sumă va putea fi găsită pentru reîmpărțire și dacă acest lucru va fi posibil în actualul mandat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.