Nu cred că e un secret pentru nimeni că mult mediatizatul scandal Hexi Pharma este doar un vârf de aisberg al unui sistem putred. Și mă refer la sistemul sanitar din România. Și iar nu cred că e un secret că nici acum nu se întâmpla nimic dacă nu era o anchetă jurnalistică extrem de insistentă a lui Cătălin Tolontan. Iar necrozarea sistemului nu vine de la deja celebrele „atenții” mai mici sau, uneori, mai mari percepute de medici de la pacienți. De fapt, acestea sunt cu adevărat ticăloase doar când actul medical este condiționat. E adevărat că oamenii obișnuiți sunt afectați cel mai mult de acest sistem al „atențiilor”, de faptul că de la poarta spitalului trebuie să strecori 10 lei în buzunarele portarului, apoi 30 de lei la infirmiere, 50 la asistente și nu mai știu cât la medic.
Marea problemă a sistemului este însă sifonarea banului public de către „băieții deștepți”. Fiindcă deși aparent pare extrem de sărac, sistemul nostru sanitar a reușit performanța de a-i îmbogăți la cote incredibile pe acești băieți deștepți. Aceștia nu se învârt doar în energie sau imobiliare, unde sunt mai vizibili. E adevărat, în sistemul sanitar se face o selecție mai riguroasă a acestora, trebuie să ai pedigree, spate politic, eventual spate și în servicii. Și neapărat trebuie să fii extrem de discret. „Cine e orb, surd și tace trăiește o mie de ani în pace”, spunea un proverb mafiot, după care se pare că se ghidează și acești băieți.Dar odată intrat în „sistem” îmbogățirea e garantată.
Fiindcă sistemul sanitar din România este căpușat de sute de „Hexi Pharma”. Mai mari sau mai mici. Mai mult sau mai puțin periculoase pentru sănătatea pacienților. Și nu e vorba neapărat de producători, ci de firmele care comercializează aparatură medicală, medicamente și alte produse sanitare. În spitalele din România nu există nici algocalmin, nu există bandaje, leucoplast, ace, seringi, nu există nimic. Deși în general au fost bani pentru achiziția lor. Dar au fost cumpărate de la „băieții deștepți” din sistem la de două-trei ori prețul de pe piață. Bineînțeles, cu complicitatea managerilor de spitale, a șefilor de CJAS și a politicienilor care-i susțin. S-au cumpărat în spitalele din România aparate de sute de milioane de euro, care n-au fost puse în funcțiune. Inclusiv la Spitalul Județean Timișoara, un computer tomograf achiziționat cu două milioane de euro (unii spun că prețul corect era 800.000 de euro) a stat aproape un an nefolost. Fiindcă nimănui nu-i pasă și nici nu cîștigă dacă-l bagi în priză. Câștigi doar când îl cumperi.
Nu în ultimul rând, spitalele din România sunt deservite de aceleași și aceleași firme de construcții, firme de catering, de curățenie și alte multe servicii. Și aici prețurile pentru instituțiile spitalicești sunt mult mai mari decât pentru alți contractori. Că doar avem un sistem bogat. Doar aparent e sărac. De aceea spun că, dacă s-ar dori un sistem sanitar mai puțin sărac, s-ar putea face acest lucru fără niciun ban investit. Ci doar niște anchete serioase. Dar aici mai e o problemă de care m-am lovit pe la începuturile mele gazetărești. „Nu-i bine să te iei de medici că o să ajungi pe mâna lor”, a fost un sfat primit. Da, multă lume ezită să se apropie de acest sistem fiindcă, mai devreme sau mai târziu, ajungi pe mâna medicilor. (Și nu mă refer la medicii obișnuiți ci la șefii de spitale, secții, adică cei care pot să ajute când ai o problemă mai gravă.) Ajung și polițistul, și procurorul, și judecătorul, și… jurnalistul.
Comentarii prin facebook