Maretia marelui part

96 de fântâni stradale va avea Timișoara, din care 12 vor fi făcute de primarul Nicolae Robu. Nu de meșteri ce forează puțuri, nu de vreo firmă plătită din ban public, nu de vreun personal tehnic din Primăria Timișoara, nici de vreun șef de direcție municipală ori de viceprimarul Dan Diaconu, ci exact de Nicolae Robu. Parcă-l văd pe „fanaticul muncii” cum stă cu creionul după ureche, cu șublerul la buzunarul halatului, întins pe spate pe vreun carton ud să regleze dumnealui presiunea la pompa edilitar gospodărească. La fel cum celelalte 84 au fost făcute cu mânuța lui de primarul Gheorghe Ciuhandu, la vremea mandatelor dumnealui, multe la număr, fără să-l deranjeze vreo clipă această onanie cu asumarea ca mărețe realizări a tuturor nimicurilor din viața unui oraș.

Tare dobitoc trebuie să fii ca alegător, ca atunci când te adapi ca vita să conteze ce vezi sub ochi la acel moment. Stai și bei, bei și stai, meditezi și bei, bei și meditezi, iar pe final, când o iei încet spre casă te decizi ca peste trei ani și opt luni, la viitorul scrutin, vei vota cu „ctitorul”, din reflex, precum antilopa de Serengeti, care vine an de an să bea apă sub ochii crocodilului. Din acest motiv, n-aș vrea să-i fac proces de intenție primarului Robu, imaginându-mi că pe viitoarele 12 fântâni vor apărea plăcuțe pe care să stea scris numele edilului liberal. Dar nici nu pot să bag mâna-n foc că nu va fi așa, de vreme ce unii funcționari s-au grăbit să-i lase numele gravat chiar pe fântânile făcute în vremea antecesorului său Ciuhandu, de-a trebuit să vină PSD Timișoara cu o reparație de zile mari taman în campania electorală.

La urma urmelor, ce e așa de senzațional în a fora fântâni? E ca și cum ai lăsa ceva în urma ta, pesemne. Dacă faci un semafor nou, o toaletă ecologică, un trotuar asfaltat… ce, Pasajul Jiul va avea încrustat numele primarului ca al fetei de măritat pe calcanul caselor din Banat? Parcă nu-ți vine să pui plăcuța cu „primar Gheorghe Ciuhandu”, „primar Nicolae Robu” sau „primar Alfred Simonis” pe un capac de canal, dar cum faci o fântână, gata ctitoria, ca și cum om ești dacă ai plantat o copac, ai făcut un copil și ai forat 84 fântâni la viața ta. Poate că genul ăsta de pupincurism venit din partea funcționarilor nu a fost adus la cunoștința edilului la momentul ridicării acelei fântâni, dar nu mai ai scuze când trec mandate, ani, luni și presa te avertizează, iar tu te complaci într-o astfel de mascaradă.

Despre un primar care se lasă imortalizat pe o fântână de cartier nu m-ar mira să aud că scrie cu briceagul „Gheorghe+Miuț N.=Love” în Capela Sixtină sau „Lae &Titu=AC Recaș nu e Poli” pe albastrul de Voroneț. E o obsesie să spui tot ce faci. Nicolae Robu vorbea, la un moment dat, despre mania asta de a scrie pe panouri publicitare câte milioane de flori a sădit dumnealui, arătând că, de fapt, nu e nicio minciună în treaba asta. Asta a făcut omul, iar adevărul nu poate decât să supere adversarul politic. Dacă-i așa, domnilor primari, haideți să nu mai facem pereți despărțitori la toalete.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iunie 29th, 2016 at 16:33 )

Domnu’ Sasu, în titlu lipsesc sau nu diacritice, adică e vorba de „Maretia marelui part” sau de „Măreţia marelui pârţ”? Un mare part a fost Darius al III-lea Condomannus din Parţia învins de Alexandru cel Mare, Alexandru Machedon. Un Mare Pârţ o fi pseudofântânarul de care pomeniţi în text…

yxsman a spus: (iunie 30th, 2016 at 12:57 )

Robu, ce dreakl de el o fi vorba. Grosse Flatulation Lae, bei!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.