Timișul rămâne în coada clasamentului național în ceea ce privește prezența la vot. Până la ora 19, au mers la urne puțin peste 35% dintre alegătorii din Timiș. În cazul Timișoarei, procentul este de aproximativ 25%.
Până la ora 19, din timișenii cu drept de vot au mers la urne 35.52%, județul având în continuarea cea mai slabă prezență din țară. Pe locul fruntaș este Giurgiu, unde au votat 54.89% dintre alegători. La Timișoara, până la ora 19, au pus ștampila pe buletinele de vot peste 73.000 de persoane, adică 25.73%. La nivel național și-au exprimat opțiunea, prin vot, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, 42.94% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale – 34.54% în mediul urban, respectiv 54.28% în mediul rural.
Comentarii prin facebook