Jimbo Blues, la o noua editie

Dacă e august, trebuie să fie blues la Jimbolia. A fost în anii trecuți, va fi și în acest an. Jimbo Blues are loc sâmbătă, 6 august, pe scena Teatrului de Vară.

afis jimbo 2016

Muzicianul Johnny Bota, directorul festivalului, a decis ca, în acest an, pe scena Jimbo Blues să urce Molnar Dixieland Band, Bega Blues Band, Mike and the Blue Spirits și Tom White. „Jimbo Blues, ajuns la cea de-a paisprezecea ediţie, este mezinul evenimentelor culturale iniţiate de merituosul muzician Bela Kamocsa «Kamo», după Gala de Blues Jazz din noiembrie, care îi poartă numele, şi înainte de Blues pentru Timişoara. Preluat din palmele fostului primar al Jimboliei, Gabor Kaba, de actualul edil şef, Darius Postelnicu, Jimbo Blues s-a comprimat la o singură seară care adună pe scena Teatrului de Vară nume iubite de melomanii de jazz jimbolieni: Molnar Dixieland Band şi Tom White and the Mad Circus (ambele din Ungaria), Mike and the Blue Spirit, din Bucureşti, şi, gazda evenimentului, Bega Blues Band. Jimbo Blues este, după ştirea noastră, singurul festival de gen care are un imn propriu”, susține directorul festivalului. Jimbo Blues este un eveniment organizat de Primăria și Casa de Cultură Jimbolia. Concertul va începe la ora 20.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața

A murit astăzi Emil Grozescu (născut 1933), cel care timp de peste 40 de ani a fost coordonatorul secției de atletism al clubului CSU Politehnica, perioadă în care a dat numeroase generații de campioni naționali, europeni, mondiali. A adunat peste 350 de titluri naționale și 650 de medalii la campionatele naționale. A fost declarat antrenor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul și antrenorul emerit Emil Grozescu s-a stins miercuri din viața
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Ecourile jafului din 2025 de la Poșta Mare încă nu s-au stins. Dacă cei trei bandiți au fost prinși și trimiși la închisoare, iată că o femeie care lucra în acel loc va avea probabil același drum. La data de 19 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cei care au jefuit Poșta Română au avut un om în interior. O femeie a primit astăzi control judiciar în acel caz
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuză Garda de Mediu Timiș de atacuri cu iz politic, după ce un control realizat de aceasta pe străzile din oraș ar putea duce la o amendă de 100.000 de lei. Se pare că subiectul disputei sunt deja celebrii bolovani plantați pe numeroase străzi din Timișoara, pe marginea trotuarelor, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria, în pragul unei amenzi de 100.000 de lei. Primarul Fritz acuză Garda de Mediu Timiș de comenzi politice/FOTO
Miercuri, în jurul orei 14:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case de pe strada Dan Căpitan din Timișoara, zona Blașcovici. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la mansarda unei locuințe pe strada Dan Căpitan din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte
Pe 23 mai va avea loc „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil dedicat susținerii câinilor salvați de Asociația Furrytales. Acesta aduce împreună comunitatea bicicliștilor și iubitorii de animale pentru o cauză simplă: sprijinirea câinilor salvați de Asociația Furrytales. Evenimentul are loc cu participarea comunității SufletePe2Roti, iar donațiile strânse vor susține exclusiv nevoile blănoșilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pedalați pentru Asociația Furrytales. Donațiile vor merge către susținerea câinilor salvați
Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Noul lider al PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, spune că alianțele cu alte partide se fac atunci când acestea sunt în favoarea cetățenilor. Totuși, el admite că în partide există și o disciplină, impusă de votul majorității, împotriva căruia nu se poate merge. La fel, în perioada următoare consilierii locali ai PNL Timișoara vor urmări binele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ionuț Gaiță vrea colaborare politică pentru cetățeni: ”Nu vom da niciun cec în alb niciunui partid politic”
Seria ambasadorilor veniți la Timișoara pentru discuții cu studenții continuă. Astfel, Universitatea de Vest Timișoara organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog@UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul Bulgariei în România vine la UVT să discute cu studenții
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.