Este unul dintre cele mai periculoase spitale din vestul țării, dar legislația lasă aproape fără apărare angajații care lucrează aici. La Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel sunt internați criminali și alți infractori periculoși, care nu sunt păziți. Rescrierea Legii sănătății mintale e singura soluție.
Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel se întinde pe nu mai puțin de 20 de hectare. Pavilioanele în care sunt găzduiți cei 430 de pacienți sunt grupate pe două hectare, dar, chiar și așa, e foarte mult pentru medicii, asistenții și infirmierii care lucrează aici. Asta, pentru că spitalul din Jebel nu este unul obișnuit. „Bolnavii internați la noi au comis fapte penale grave, multe dintre ele, și sunt internați în baza unei sentințe judecătorești privative de libertate. Suntem un fel de spital de detenție, dar paza este asigurată doar de personalul medical. Or, nu ar trebui să intre în atribuțiile personalului medical acest lucru. Avem 280 de «coduri penale» din 430 de paturi”, explică dr. Bianca Gavriliță, directorul spitalului. Practic, mai mult de jumătate din pacienți ar trebui să stea sub pază, dar acest lucru nu se întâmplă, din cauza unei scăpări a legii.
Dr. Gavriliță și colegii săi fac acum demersuri pentru schimbarea Legii sănătății mintale. „Cea mai gravă problemă este cea a pazei și protecției, mai exact a lipsei acestora. Nu există o legislație clară în acest sens și nu există o definiție a ceea ce înseamnă spitalele de măsuri de siguranță. Dorim o rescriere a Legii sănătății mintale, cu un capitol separat pentru spitalele de psihiatrie și măsuri de siguranță. Aceasta ar însemna ca spitalele de acest gen să fie diferențiate de restul spitalelor de psihiatrie. Ele necesită pază și protecție, deoarece mulți bolnavi sunt internați în baza unei sentințe judecătorești privative de libertate”, mai spune directorul spitalului. Până la schimbarea legii, care este necesară și urgentă, personalului de la Jebel nu-i rămâne decât să urmeze foarte strict protocoalele. Asta, deși paza bolnavilor periculoși nu intră în atribuțiunile sale. În plus, la fel în majoritatea spitalelor din România, sunt și prea puțini angajați.
„Avem proceduri foarte bine puse la punct. Pacienții nu ies din pavilioane decât însoțiți de personalul medical, care îi supraveghează și în pavilioane. E un lucru destul de greu, pentru că asistentul, în loc să-și facă treaba pe care trebuie s-o facă, el se ocupă și de acest aspect. Nu avem nici personal medical suficient, nici măcar din punct de vedere al normativului. Noi am mai făcut angajări, lucrurile sunt sub control, dar este departe de ceea ce ar trebui să fie”, afirmă dr. Gavriliță. În aceste condiții, unii pacienți reușesc să evadeze, dar numărul lor a scăzut mult în ultimul an. „Ei sunt recuperați în cea mai mare parte după două sau trei ore. Suprafața mare a acestui spital, care este de 20 hectare, îl ajută. Clădirile sunt pe două hectare. Imediat ce a ieșit din raza vizuală, un om se poate ascunde oriunde, poate aștepta și noaptea să evadeze. Noi am refăcut anul trecut gardul, iar și numărul tentativelor de evadare a scăzut. Totuși, tentative există, una la trei-patru luni”, mai spune medicul. Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel a fost deschis în 1962 și acoperă 11 județe. Rata de ocupare a paturilor – cele mai multe cazuri fiind de „cod penal” și toxicomani – nu a scăzut, în ultimii cinci ani, sub 95%.
Comentarii prin facebook