Politistii locali, trimisi in inspectie generala pe parloage, contra ambroziei

Timișorenii „plâng” pe rupte din cauza ambroziei care a invadat, și în acest an, orașul. Polițiștii locali au împărțit amenzi celor care nu-și îngrijesc terenurile, dar asta nu e destul. Printr-o notă internă emisă în 22 septembrie, primarul Nicolae Robu trimite agenții să facă „o inspecție generală” a Timișoarei!

ambrozie

Polițiștii locali de la Serviciul Protecția Mediului au verificat, în ultimele luni, terenurile neîntreținute și au constatat ceea ce timișorenii simt deja pe pielea lor: acestea sunt pline de buruieni, iar ambrozia își face de cap. „În ultima perioadă au fost efectuate 232 verificări în cazul a 106 terenuri identificate în situația menționată, unele terenuri fiind verificate de mai multe ori. S-au urmat procedurile de identificare a proprietarilor, iar la reverificarea s-a constatat că 39 de proprietari s-au conformat somațiilor, iar 67 nu s-au conformat, luându-se măsura sancționarii contravenționale”, transmiteau polițiștii locali, la începutul lunii septembrie. Cuantumul sancțiunilor aplicate s-a ridicat atunci la 107.500 lei.

Totuși, primarul Nicolae Robu nu pare mulțumit de activitatea Poliției Locale în această direcție. Edilul a emis joi, 22 septembrie, o notă internă prin care trimite agenții, cu subiect și predicat, să facă verificări în tot orașul. „Având în vedere semnalele primite de la cetățeni privind existența în oraș a unor terenuri neîntreținute, pline de ambrozie și alte buruieni, vă dispun să efectuați o inspecție generală a orașului și să aplicați amenzi la valorile maxime stabilite de lege tuturor celor care nu înțeleg să-și întrețină proprietățile, indiferent dacă sunt proprietari privați sau instituții publice”, scrie în nota internă. Robu a recunoscut că ambrozia este o mare problemă a Timișoarei și promitea că „se va interveni în forță”. „Se fac lucrări de eradicare a ambroziei în toate zonele orașului în această perioadă. Știu că sunt foarte mulți timișoreni care au neplăceri mari din cauza acestei plante afurisite. Bine ar fi dacă am găsi soluții să scăpăm de ea. M-aș bucura să nu mai avem astfel de buruieni în oraș”, declara primarul.

Ambrosia Artemisiifolia este inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină şi în multe ţări din Europa este combătută mecanic şi chimic. Planta are o perioadă de înflorire care se întinde pe mai multe luni, iar cantitatea de polen produsă se dublează în perioadele de secetă şi temperaturi crescute. Sezonul polenului de ambrozie, sau „iarba pârloagelor”, cum este cunoscută popular această buruiană, este încă în plină desfășurare. De la sfârşitul lunii iulie şi până la începutul lunii octombrie, polenul de ambrozie se găseşte în concentraţii mari în aer și cauzează mâncărime la nivelul nasului, ochilor şi/sau în gât, înroşirea ochilor, strănut, nas înfundat, secreții nazale apoase, tuse seacă, lipsă de aer şi uneori urticarie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

timisoreANCA a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 12:04 )

SOLUȚIA LA ÎNDEMÂNĂ ESTE CA FIRMA CARE EFECTUEAZĂ LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE A SPAȚIILOR VERZI ÎN APROAPE TOT ORAȘUL SĂ EFECTUEZE ȘI DEFRIȘAREA AMBROZIEI IAR FACTURA SĂ O TRIMITĂ PROPRIETARILOR CARE NU ÎNȚELEG SĂ ÎȘI ÎNTREȚINĂ „PÂRLOAGELE”. deși poate fi o problemă încălcarea proprietății…doar cu acordul lor !

timisorean a spus: (septembrie 23rd, 2016 at 16:33 )

Hei! Asta e culmea! Acum?! Dupa o luna si jumatatea de alergii? Nu are niciun sens…..Introduceti obligativitatea prin lege a defrisarii tuturor terenurilor de ambrozie si amenzi de 1000Euro pentru cine nu o face si sa vedeti ce curatenie va fi. Doar ca prima care va lua amenzi este PMT care nu are grija de spatiul public de pe malul Begai si de langa caile ferate. De ani de zile nu s-a gasit o solutie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Orașului Sânnicolau Mare îi invită pe copii, alături de părinți și bunici, la o seară plină de culoare, imaginație și voie bună, vineri, 30 octombrie, pentru a sărbători împreună Halloween-ul. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” şi va începe la ora 18:00 Se va organiza şi un concursul de costume,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.