Îndrăgitul artist popular Nicu Novac împlinește 35 de ani de activitate artistică, astfel că va avea parte de o aniversare pe măsura faimei sale. Centrul de Cultură și Artă și Consiliul Județean Timiș pregătesc un spectacol special, denumit „La zile de sărbătoare”.
Spectacolul va fi susținut de Ansamblul Profesionist „Banatul” și invitații săi. La loc de cinste va fi Nicu Novac, care împlinește 35 de ani de activitate artistică. Pe scenă vor urca o mulțime de artiști cu renume în lumea cântecului popular: Niculina Stoican, Ramona Vița, Liliana Laichici, Carmen Popovici Dumbravă, Mihaela Petrovici, Zorica Savu, Dumitru Teleagă și Ghiță Călțun Brancu. Vor încânta spectatorii atât dansatorii profesioniști ai ansamblului, cât și formația de tineret, cu o coregrafie semnată de Floare și Grigore Munteanu, respectiv formația de copii, coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu. Conducerea muzicală este asigurată de Sebastian Roșca. Spectacolul are loc vineri, 9 decembrie, de la ora 18.30, în sala mare a Teatrului Național Timișoara. Intrarea se face pe bază de invitații, care se pot ridica de la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timis, str. Ungureanu nr. 1, camera 19, de luni, 5 decembrie, de la ora 11.
Comentarii prin facebook