Cucsa (ALDE) catre Robu: Va împlor sa nu ne credeti tampiti!

Președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucșa, i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Nicolae Robu, marția seara, la puțin timp după apariția listei fericiților câștigători a unor terenuri de case din partea primăriei. Amintim că pe listă apar numele unor colaboratori apropiați ai primarului din primărie sau din PNL, printre care și mult prea celebra Sanda Greblă.
Domnule primar, vă implor să nu ne credeți chiar tâmpiți!
Domnule primar Nicolae Robu, eu, Marian Cucșa, în calitate de cetățean al orașului Timișoara, și pentru că am rămas stupefiat când am citit în presă lista tinerilor cărora le-ați atribuit terenuri din partea primăriei, vă cer public ca la următoarea conferință de presă să faceți publice criteriile și punctajele după care s-au atribuit aceste terenuri. Știm cu toții că sunteți expert în informatică însă chiar așa tâmpiți vă rog să nu ne credeți, spunându-ne că a ales computerul aceste persoane care întâmplător sunt tineri extrem de apropiați de dumneavoastră: consilieri, foști consilieri plătiți din bani publici. Dar chiar să fie și așa, unde suntem, la loterie sau într-un concurs în care un calculator selectează randomizat câștigătorii??”, se întreabă Cucșa. Liderul ALDE l-a întrebat pe Robu dacă poate dormi liniștit noaptea, fără coșmaruri sau mustrări de conștiință.
“Fără să vă gândiți nici măcar o secundă la tinerii care muncesc de dimineața până seara pentru a plăti, prin impozitele pe care le dau statului, inclusiv salariul dumneavoastră, palmierii, deplasările de peste mări și țări sau facturile exorbitante de sms, așa cum ați fost acuzat de-a lungul timpului. Și știți care este culmea culmilor, sau partea tragică din toată această poveste? Vă spun eu, mulți dintre acești tineri inteligenți și muncitori, încă locuiesc cu părinții…chiar dacă și-au întemeiat deja o familie”, a contiunta Cucșa. În final, deputatul l-a invitat pe primar să facă un exercițiu de imaginație, respectiv cum s-ar simți dacă ar locui înt-un apartament cu întreaga familie, respectiv soție, fiică, fiu, noră și nepoți.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

ion a spus: (martie 29th, 2017 at 09:43 )

liberalii toti i-am vazut pe liste dar odraselele de functionari din primarie pe aia nui vede nimeni? si acolo sunt ceva mini vip-uri locale, arhitecti, etc ( saracii nu isi permiteau sa isi faca singuri casa nu cu mila publica)

Timisorean a spus: (martie 29th, 2017 at 10:35 )

Mini vip-uri pentru cine Ioane? In lumea lor, poate… dar in lumea normala sunt doar oameni de cea mai joasa speta: parveniti, lingai, corupti, coruptibili. Pacat de valorile societatii timisorene din ziua de azi. Pacat de trecutul si in curand de viitorul nostru.

DNA se aude?

greață de bugetari! a spus: (martie 29th, 2017 at 10:46 )

suspectul robu nu a avut niciodata intentia de a selecta personalul din primarie.
a venit pe aceiasi reteta comunista, psd via antena3.
ca acum se scuipa intre ei nu impresioneaza. cușcă ăsta e suparat ca nu au luat antenistii lui terenurile, restul e cancan.

Sorin Aradean a spus: (martie 29th, 2017 at 13:49 )

Eu as pune urmatoarea intrebare semnatarului acestui articol, dar si altor confrati de breasa care au avut aceeasi abordare pe subiect:
daca lucrezi in Primarie, mai mult, te numeri printre consilierii primarului, inseamna ca trebuie sa fii eliminat de la orice atribuire gratuita a unor facilitati ptr tineri, numai ca sa nu trezesti suspiciuni presei ? Adica daca preocuparea ta profesionala te aduce in preajma primarului, atunci trebuie sa te astepti la un gen de discriminare, de ostracizare, in a nu avea drepturile pe care le are un alt tinar, dar care nu lucreaza cu primarul ?

Pun intrebarea ca sa inteleg cum ar fi bine ptr jurnalisti, care ar fi contextul care i-ar multumi, sau, de fapt nu exista un asemenea context, ei indiferent de imprejurari, tot la nepotism si la favorizarea subalternului s-ar gindi. Serios, cum? ar trebui sa fie (parafrazind o expresie la moda) ca sa fie bine, ca sa nu fie rau.

Druckerul din Mehala a spus: (martie 29th, 2017 at 15:21 )

Cucsa , mai bine vezi ce face fiul lui Dragnea , cred ca acusi ajunge la mititica , ii strigator la cer activitatea lui .

anteconbega a spus: (martie 29th, 2017 at 15:29 )

Păcat că dl Cucsa face din partidul trădătorului politic Tericeanu. Rămâne vorba ceea: „Şi mâna Greblă se făcu”…

Castigatorza a spus: (martie 29th, 2017 at 16:00 )

Sorinele stai jos nu ai inteles chiar nimic (pentru asta te intelegem ca asa e si seful din primarie) sau te faci ca nu intelegi si asta e mai grav. Vreun cod etic nu cred ca ai citit la viata ta sau din nou nu intelegi ce scrie in el.

Sorin Aradean a spus: (martie 29th, 2017 at 18:57 )

@ Cistigatorza, n-ai raspuns la intrebarea de principiu pe care am pus-o: subalternii directi ai primarului (bun, rau, cum vrei tu sa fie) trebuie automat sa intre intr-o categorie discriminata, ptr ca presa sa nu faca trimiteri catre atribuiri posibil viciate de favoritisme ? Spune DA, si-atunci am inteles, oamenii din preajma primarului ar trebui sa fie cu totii oameni pe deplin realizati familial, profesional, a caror situatie globala sa nu mai necesite nici un fel de ajutor din partea Primariei. Spune lucrul asta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.