Gratierea coruptilor, adoptata si cu sprijinul senatorului PNL Alinei Gorghiu

A fost 5-3 în favoarea grațierii corupților la votul de miercuri din Comisia juridică a Senatului. Au lipsit însă doi senator liberali, a căror prezență ar fi putut duce la egalitate. Printre cei doi absenți, senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu, care ar fi părăsit ședința chiar înainte de vot.

Votul pe amendamentele propuse de Șerban Nicolae, Traian Băsescu și Liviu Brăiloiu a fost 5-3: pentru au votat cei de la PSD și ALDE, iar contra câte un senator de la PNL, USR și UDMR. Dacă liberalii, care au anunțat că vor vota împotrivă, ar fi fost în formulă completă, scorul ar fi fost 5-5, însă de la ședință au lipsit Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc. Pauliuc este vicepreședinte al Comisiei juridice și se afla în spital. Ea ar fi putut fi înlocuită de liderul de grup. Cel care ocupă însă această poziție, Mario Ovidiu Oprea, a declarat, pentru HotNews.ro, că absențele nu au fost „ceva premeditat”. El susține însă, pe de altă parte, că dacă ar fi fost toți membrii PNL la ședință, PSD nu ar mai fi supus la vot amendamentul.

„Legea graţierii propusă de PSD este o minciună, e o lege care a primit zeci de amendamente din partea senatorilor PSD care se referă la graţierea faptelor de corupţie. Partea a doua şi cea mai tristă este că nu se încurajează deloc, în această lege, recuperarea prejudiciilor celor graţiaţi. E un balet de doi bani, practicat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, e o înţelegere perfectă între cei doi, un scenariu bine pus la punct care va fi votat de coaliţia de guvernare. Va fi o poveste şi nimic mai mult”
Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș, martie 2017

Interesant este însă altceva. Dacă despre Nicoleta Pauliuc se știa că va lipsi, senatorul de Timiș Alina Gorghiu ar fi plecat din ședință chiar înainte de votarea amendamentului legat de grațierea corupților! Gorghiu ar fi fost la ședință, unde a stat câteva minute, dar apoi a ieșit din sală, fără să-și mai dea votul pe controversatele amendamente. Conform celor de la HotNews, senatorul de Timiș s-ar fi aflat în parlament, la o altă întâlnire, desfășurată în paralel cu ședința Comisiei juridice. Altfel, unul dintre cei care au votat amendamentele este un alt senator de Timiș: Adrian Diaconu (PSD).

„Legea graţierii propusă de PSD este o minciună, e o lege care a primit zeci de amendamente din partea senatorilor PSD care se referă la graţierea faptelor de corupţie. Partea a doua şi cea mai tristă este că nu se încurajează deloc, în această lege, recuperarea prejudiciilor celor graţiaţi. E un balet de doi bani, practicat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, e o înţelegere perfectă între cei doi, un scenariu bine pus la punct care va fi votat de coaliţia de guvernare. Va fi o poveste şi nimic mai mult”
Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș, martie 2017

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (mai 4th, 2017 at 20:55 )

Se știe că Gorghiu joacă la două capete. N-a plecat din ședință ca să nu voteze o ticăloșie, ci ca să-i ajute pe „coledzii” porci politici din PSD-ALDE. Femeia asta nu are ce căuta acolo, unde s-a cocoțat pe listele de la alegeri. Pe lângă incompetență, Gorghiu mai dovedește și o anumită doză de cinism și ticăloșie, iar acțiunile ei îngroapă, încet, încet, PNL-ul. Să nu vă mirați dacă peste vreo 2-3 ani individa apare pe listele de „parlamentari” (citește „porcimea politică”) a PSD-ALDE. Se pare că a adoptat sloganul „Reciclează-te, sau crapă”.

Ron a spus: (mai 5th, 2017 at 00:20 )

Revin cu acest „copy&paste” , declarații luate din altă parte (sper că redacția deBanat.ro nu se supără):

Fostul lider al PNL, Alina Gorghiu, a învolburat apele în PNL, după ce a lipsit la votul decisiv din Comisia Juridică a Senatului pe Legea grațierii. Membru în BPN-ul PNL, Dragomir Tomaseschi a anunțat că va solicita să fie supusă la vot excluderea Alinei Gorghiu din partid.
”Ca membru in Biroul Permanent National PNL voi cere excluderea din partid a senatoarei Alina Gorghiu pentru lipsa ei din comisia juridica a Senatului din data de 3 mai 2017. Cred ca a fugit intrucat isi sprijina prietenii din PSD si ALDE”, scrie Tomaseschi.

Cred că madam Gorghiu trebuie debarcată de urgență din PNL. A devenit un balast periculos. Să se ducă la prietenii ei din PSD-ALDE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de ani de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.