Juventus Colterm Timisoara, alaturi de Borussia Dortmund, Liverpool sau Atletico Madrid

Juventus Colterm a obţinut o nouă performanţă, urmând să reprezinte România la un turneu internaţional la care vor participa cele mai importante echipe de juniori din Europa. Echipa a câştigat turneul de calificare din judeţul Braşov, la care au mai participat nouă formații.

Prin câştigarea turneului, Juventus Colterm a devenit reprezentanta României la ediția din acest an a întrecerii internaționale Champions Trophy, care are loc în Austria. Organizatorii austrieci susțin că este cea mai mare competiție rezervată copiilor sub 10 ani, reunind, în zona Vienei, 128 de formații care își croiesc drum în urma a 50 de concursuri preliminarii la care au participat 1.000 de echipe Elevii antrenați la clubul din sud-vestul Timișoarei de Nicu Butnărașu și-au asigurat biletele pentru prezența în intervalul 16-18 iunie la Champions Trophy, organizatorii asigurând gratuitatea alinierii la start pentru zece sportiv. Alte grupări central-europene, precum Steaua Roşie Belgrad, MTK Budapesta sau Wacker Innsbruck, și-au asigurat la rândul lor calificarea, fiind de notat că, de exemplu, și China va avea o prezență la start, prin Lanmor FC.

Deținătoarea trofeului este Benfica Lisabona, urmată pe podium, la ediția din 2016, de Rapid Viena și Liverpool FC. În 2015, primele trei clasate erau SC Brunn, Borussia Dortmund și Lokomotiv Moscova. La ediția din 2017 au confirmat prezența la start Chelsea Londra, Juventus Torino, Atletico Madrid, PSV Eindhoven, Benfica Lisabona, AS Roma, Inter Milano, Academia Paris Saint Germain, Legia Varșovia, Ujpesti Dozsa, NK Maribor, Zeljeznicar, HJK Helsinki, Austria Viena, Red Bull Salzburg și Sturm Graz.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin

Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Sânnicolau Mare promovează ridicarea unui nou aquapark modern, iar acesta va fi oferit mai ales ca o destinație de weekend. Dar aceasta înseamnă și existența de locuri de cazare pentru turiștii care se vor afla în acele zile în localitatea timișeană. Va face Sânnicolaul față unei astfel de cereri hoteliere? Primarul Dănuț Groza spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul aquapark de la Sânnicolau Mare va duce la creșterea naturală a numărului de locuri de cazare, în funcție de cerere
Orașul premierelor își respectă renumele. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 8 – 10 iulie 2026, „Forumul ecosistemului național de microelectronică: de la cercetare la industrie prin IPCEI”, eveniment ce a reunit reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor, autorităților, organizațiilor profesionale implicați în dezvoltarea domeniului microelectronicii din România, care sunt implicate în proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul ecosistemului național de microelectronică și-a desfășurat prima ediție chiar în Timișoara, la UPT
Ziua mare a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență, iar primii candidați au început deja să își depună dosarele, fie online, prin platforma dedicată, fie la centrele de admitere organizate în cadrul facultăților. „Universitatea este un loc al generațiilor care se întâlnesc. În aceste zile îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru înscrierile la UPT! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
După cum am anunțat deja ieri, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a transmis, la scurt timp după ce Alfred Simonis anunța că a reușit să mai transfere o parte din banii trimiși primăriei Timișoara pentru proiectul stadionului LEGO, propriul său punct de vedere, referitor la această arenă, dar și la stadionul ce trebuie ridicat de Compania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde aroganțelor lui Lațcău pe tema stadioanelor: ”Suntem deschiși și la varianta rambursării banilor și a retragerii complete din investiție”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.