Primarii rebeli au lovit in PNL mai tare ca PSD. Robu: Au afectat negativ rezultatele obtinute in alegerile din 2016

Nu numai că nu a propus excluderea lui Alin Nica, Petru Roman și Dănuț Groza din PNL, dar s-a opus oricărei sancționări a acestora. Nicolae Robu susține că vrea să discute cu primarii supărați, deși aceștia ar fi dus cea mai dură campanie de calomnii la adresa „principalului vector de imagine al partidului”.

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune că vrea să discute cu primarii rebeli, deși aceștia nu fac, de mai bine de un an, să aducă prejudicii de imagine partidului. Și nu oricum, ci derulând o campanie negativă mai dură decât cea dusă de PSD. „Această conduită, începută în urmă cu un an, a reprezentat cea mai aspră campanie negativă la adresa PNL, incomparabil superioară prin intensitate, limbaj, calomnii la adresa principalului candidat la alegerile locale şi principalului vector de imagine al partidului, subsemnatul, spunând lucrul acesta cu campania adversarilor politici PSD şi alţii, lăsându-şi amprenta negativă asupra rezultatelor obţinute de PNL Timiş în alegeri (…) Ca preşedinte reales al PNL Timiş, nu am nicio legătură cu toate acuzele pe care cei trei vorbitori publici din grupul celor 13 mi le aduc. Suport cu stoicism de dragul PNL toată această conduită jignitoare, calomniatoare la adresa mea, de un an. Am suportat-o fără a da replici înclusiv pe parcursul recentei campanii electorale interne. Consider că este foarte clar pentru orice om de bun-simţ că acuzele de răzbunare, victimizarea pe care o propovăduiesc cei trei nu au nicio legătură cu realitatea”, a declarat vineri Robu.

Liderul liberal mai spune că este tolerant și explică. „Ca dovadă a toleranţei mele afirm public încă o dată că îi aştept pe toţi colegii, indiferent de opţiunea lor la alegerile interne, să se integreze în viaţa partidului şi să se comporte respectând statutul. Toţi au fost invitaţi de mine să participe la petrecerea dedicată zilei partidului. Asta este realitatea, oameni buni (…) BPJ a hotărât cu unanimitate de voturi să atragă atenţia tuturor membrilor că PNL are un statut, are decizii subsecvente acestui statut şi că toate acestea sub obligatorii (…) urmând ca pe viitor toţi cei ce persistă în abateri de la ele (…) să fie sancționați. Eu îmi exprim speranța că nu va fi cazul să fie nimeni sancționat. Ce poate face un președinte mai multe decât am făcut eu de o vreme încoace?”, a mai afirmat Nicolae Robu.

Citește și: Nica, Roman si Groza, propusi pentru excludere din PNL. Primarii vor ca parlamentarii sa intervina in conflictul cu Robu

Președintele PNL Timiș respinge categoric și afirmațiile lui Alin Nica, legate de o eventuală excludere din partid. „Dimpotrivă, dar nu doresc să intru în astfel de dispute. Până la urmă, nimeni nu are voie să încalce statutul, care prevede că la anumite conduite se aplică sancțiuni. Am convingerea că în afară de cei trei care se și exprimă în spațiul public, ceilalți colegi nu pot gândi la fel. (…) Mi se creionează un portret care nu are nicio legătură cu mine, dar culmea este că nu face asta PSD. PSD numai se distrează”, a conchis Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Micio a spus: (mai 26th, 2017 at 18:36 )

Șefule, toți aia trei de care vorbești (Nica, Groza și Roman) îți sunt net superiori politic vorbind. Tu habar n-ai pe ce lume trăiești, își face Popoviciu jocurile pe la spatele tău și tu tot în lumea ta ești. Rade PSD pentru ca are și de cine. De tine, tu, cel care ești cel mai bun agent electoral al Martorilor lui Grindeanu din întreg județul Timiș. De Prostul cu școală greu de tot scapi.

Aaa a spus: (mai 26th, 2017 at 23:07 )

Cum sa afecteze negativ cand ei or facut minim 40% si tu la jumate….

eugen a spus: (mai 27th, 2017 at 10:12 )

Vorba lu’ Caragiale : ,, Mon cher…..esti idiot”!

Cimpi a spus: (mai 27th, 2017 at 11:31 )

pacat de Nica, s-a aliat cu penalii aia care nu il folosesc decat sa se ascunda in spatele lui, pt ca e tanar si curat, se murdareste acum insa de la mainile lor jegoase!
Salveaza.te Aline!!!!!!!!! Nu le prelua minciunile ! Fa alegeri, fii ales in Dudesti si da un semn de independenta fata de magariile lor. Esti manipulat !!!!!!!! Salveaza.te!!!!!!!!!!

anteconbega a spus: (mai 27th, 2017 at 12:00 )

Efectul Robu asupra liberalilor timişeni: „cei 13” au devenit 22! Se deşteaptă supuşii turmentatului politic?

noi a spus: (mai 31st, 2017 at 20:29 )

Nu putem compara situatiile , dar de ce nu candidati la oras? impotriva lui robu

crisi a spus: (iunie 6th, 2017 at 11:25 )

ddddd

crisi a spus: (iunie 6th, 2017 at 12:09 )

D-nul Robu nu uitati campaniile se fac cu Oameni fideli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.