A crescut suma de bani care va fi ceruta guvernului pentru scolile din Timisoara

Prima solicitare înaintată guvernului, pentru școlile afectate de furtună, a fost de 1,5 milioane de lei. Miercuri, la ședința comitetului pentru situații de urgență desfășurată la Instituția Prefectului Timiș, suma a crescut la puțin peste 2 milioane de lei.

La comitetul pentru situații de urgență de marți, desfășurată în prezența primului ministru Mihai Tudose, a fost aprobată, pentru reparația școlilor stricate de furtună, suma de 1,513 milioane lei. Primarul Nicolae Robu anunțase că, în urma evaluărilor făcute de cei din subordinea sa, este nevoie de 20 milioane lei. Miercuri, suma a fost majorată la 2 milioane, fiind incluse și alte școli din Timișoara. Pe de altă parte, la unele unități de învățământ, sumele au fost micșorate. La Inspectoratul Școlar Județean Timiș a avut loc, marți seară, o ședință cu reprezentanții primăriei, ai inspectoratului și cu directorii de școli. A fost făcută o nouă centralizare a pagubelor, iar suma a ajuns la 2,09 milioane de lei. Lista aprobată miercuri dimineața va fi trimisă guvernului. Ea cuprinde 25 de școli, față de cele 16 din ziua anterioară, și două spitale.

Reparații acoperiș Colegiul Economic „FS Nitti” – 48.000 lei
Reparații acoperiș Colegiul Național Bănățean – 67.000 lei
Reparații acoperiș Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” – 6.000 lei
Reparații la Liceul de Arte Pastice – 1.110.000 lei
Reparații Colegiul Tehnic de Vest – 100.000 lei
Reparații acoperiș Liceul „Bartok Bela”, corp liceu – 48.000 lei
Reparații acoperiș Școala Gimnazială 2 – 8.000 lei
Reparații acoperiș Colegiul Tehnic Energetic, clădirea „Tudor Tănăsescu” – 48.000 lei
Reparații acoperiș Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” – 34.000 lei
Reparații acoperiș Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveanu” – 36.000 lei
Reparații Liceul Grigore Mosil – 24.000 lei
Reparații acoperiș Colegiul Tehnic „IC Brătianu” – 50.000 lei
Reparații acoperiș Colegiul de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” – 50.000 lei
Reparații acoperiș Școala Gimnazială 27 – 12.000 lei
Reparații acoperiș Școala Gimnazială 6 – 9.000 lei
Reparații Grădinița PP 23 – 24.000
Reparații acoperiș Colegiul „CD Loga” – 35.000 lei
Reparații Școala Avram Iancu – 30.000 lei
Reparații Liceul Jena Louis Calderon – 48.000 lei
Reparații Colegiul Henri Coandă – 12.000 lei pentru acoperișul colegiului și 72.000 lei pentru reparații acoperiș spălătorie colegiu, care a fost distrusă în totalitate.
Reparații Colegiul Electrotimiș: 25.000 lei
Reparații Colegiul Emanuil Ungureanu – 42.000 lei
Reparații Liceul Auto – 112.000 lei
Reparații Școala Gimnazială nr 16 – 35.000 lei
Reparații Școala Gimnazială nr 12 – 5.000 lei.

Total școli Timișoara – 2,090 milioane lei

Suma alocată spitalelor a rămas aceeași:

Reparații acoperiș Institutul de Boli Cardiovasculare, 3 corpuri / Ministerul Sănătații – 170.000 lei
Reparații acoperiș și ferestre Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj / Municipiul Lugoj / 150.000 lei

Total județul Timiș: 2,41 milioane de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.