A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Cel mai nou proiect de spaţii de birouri din Timişoara, Isho, are deja primii chiriaşi. O societate deja prezentă pe piaţa locală îşi va extinde activitatea şi va angaja 200 de noi oameni care vor fi locaţi în spaţiul din clădirea aflată în construcţie. Lucrările urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.

Noul chiriaş, primul din viitorul complex, este compania Survey Sampling International (SSI), unul din leaderii mondiali în furnizarea de soluții de date și tehnologie pe diverse sectoare. aceasta deține 40 de birouri în 20 de țari. Noul spaţiu de la ISHO va găzdui peste 200 de noi angajaţi. „Extindem biroul nostru din Timișoara și avem nevoie de o soluție flexibilă care să asigure posibilitățile de creștere a centrului nostru de aici. Am ales ca noile birouri să fie deschise în ISHO, cel mai atractiv cartier aflat în curs de dezvoltare în zona centrală a Timișorei, pentru a oferi angajaților cele mai ofertante spații de birouri din oraș”, a declarat Chris Watson, European Managing Director Survey Sampling International. Acesta este doar primul din o serie mai mare de contracte care vor fi semnate, a anunţat dezvoltatorul complexului ISHO. În acest moment poartă discuții avansate cu mai multe companii deja prezente în oraș, dar și cu firme care doresc să înceapă activitatea în Timișoara. „Interesul pe care îl atrage proiectul nostru este peste așteptări, purtăm negocieri avansate cu câteva companii de servicii, respectiv cu profil IT. Deși suntem la 7 luni de finalizarea primei etape a clădirii de birouri, vom anunța curând noi contracte de închiriere”, a declarat, la rândul său, Ovidiu Șandor, conducătorul societăţii care ridică Isho.

Conceptul noului ansamblu de locuinţe şi birouri include o componentă rezidențială majoră, o zonă pietonală vastă, peste 2.000 de locuri de parcare, aproape un hectar de spații verzi și parcuri, dar și un impact semnificativ asupra orașului prin proiectarea unui noi pod peste Bega și a unei pasarele pietonale. Isho Offices va fi dezvoltat în paralel cu componenta rezidențială și va include trei etape. În prima fază, vor fi finalizate şi oferite spre închiriere 18.000 mp din totalul de 50.000 mp pe care îl prevede clădirea de birouri. Lucrările sunt programate să fie finalizate în primăvara anului viitor. La finalul proiectului, în 2020, Isho va găzdui aproximativ 5.000 de angajați și 2.000 de locatari.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

canalul bega

Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cciat

CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Petro Vaselo, povestea nu s-a oprit la ceea ce a fost deja construit. La mai bine de un an de la materialul dedicat cramei din apropierea Timișoarei, un lucru devine tot mai clar: proiectul viticol își pregătește următoarea etapă. Nu prin schimbarea direcției, ci prin extinderea ei. Noi plantații, soiuri autohtone, investiții în tehnologia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petro Vaselo pregătește următorul capitol: noi soiuri, tehnologie și o experiență care începe să depășească vinul din sticlă
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
Politehnica Timișoara joacă duminică, în etapa a VI-a a Ligii 2, pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Dacă alb-violeții au început bine campionatul și au înregistrat un singur pas greșit, o remiză, gruparea sătmăreană nu a cunoscut până acum gustul victoriei, având doar două puncte în clasament. „În ultimele două jocuri au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexa merge pe terenul lui Pelici, iar Politehnica înfruntă în deplasare Satu Mare. Un nume important pentru ambele orașe va da lovitura de start
Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara
Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
Marţi, 8 septembrie de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, va avea loc Ruga Buzieșeană, o zi pe care organizatorii o dedică tradiției, credinței, muzicii și bunei dispoziții.  Manifestările dedicate Rugii Buzieşene vor începe la ora 18.00 cu o slujbă religioasă la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, De la ora 19.00 distracţia se mută în Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria Mică, Buziaşul va fi în sărbătoare
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească
Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.