Bega Bulevard se apropie de start. Trei zile de concerte, curse pe apă, ateliere, spectacole pentru copii. Programul complet

Tradiționalul și îndrăgitul festival Bega Bulevard, ajuns la cea de-a XI-a ediție, se va desfășura în perioada 7-9 septembrie. Concertele vor avea loc în primele două zile, pentru ca principala atracție a festivalului, cursa rățuștelor, să fie organizată în ultima zi. Organizatorii au anunțat programul complet al celor trei zile de distracție.
bega festival
Încă de la prima ediţie, Festivalul Bega Bulevard și-a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Organizat de Primăria Timișoara, festivalul se va desfășura în tradițional locație între Podul Mihai Viteazul și Podul Maria. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 7 septembrie, începând cu ora 18, pe scena amenajată pe malul canalului Bega, vizavi de Parcul Alpinet, urmată de parada ambarcaţiunilor pe Bega şi momentele artistice prezentate de către DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii; Deep6Project (demonstraţii cu foc) şi Mandinga.

Paralel, în Parcul Alpinet, între orele 18.00 – 20.30 se vor derula activităţi pentru copii prin atelierele creative organizate special în acest scop. Sâmbătă, 8 august, atelierele îşi deschid activitatea de la ora 10, între orele 18–20 fiind organizate de către Salvo plimbări pe Bega cu bărcile pneumatice pentru toţi cei dornici de relaxare. Programul artistic al zilei de sâmbătă debutează tot de la ora 18, având următoarea distribuţie: Sean Norvis, Vest Phoenix Cover, Jo, Amaris Agnis ( jocuri cu foc) şi Taxi. Seara se va încheia cu un show 3D de proiecţii pe apă.

Duminică, 09.09.2018, Asociaţia Puppet Mania, Compania Phantasia şi Radio Timişoara vor creiona, în Parcul Alpinet, începând cu ora 9, o emisiune interactivă cu şi pentru copii “Poveşti şi Legende cu şi despre Raţă”. De la ora 13, Salvo vă invită să urmăriţi simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă, pentru ca după amiaza să aparţină acţiunii „Cursa răţuştelor”, organizată de Rotaract în colaborare cu Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara. Astfel, de la ora 16 se va desfăşura Cursa Sponsorilor, iar de la ora 17 vor fi lansate la apă răţuştele ce vor putea fi achiziţionate din incinta mall-urilor timişorene şi de la standurile amenajate special în acest sens în zona de desfăşurare a festivalului. Se vor acorda de către organizatorii cursei numeroase premii. Programul complet Bega Bulevard:

Vineri, 7 august

Ora 18 -Deschiderea oficială
Ora 18.10 Parada ambarcaţiunilor Participă : Poliţia Locală Timişoara, Clubul Sportiv Şcolar Bega, CSU Politehnica Timişoara, CS Municipal, Club Nautic, Club Sportiv Şcolar nr. 1, Corabia Piraţilor, Formaţiunea SALVO, ISU Banat, Societatea de Transport Public Timişoara, West Sport SRL. Parteneri : Oficiul de Căpitănie Timişoara şi Administraţia Bazinală de Apă Banat
Ora18.45 – scenă: DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii; Deep6Project și Mandinga
Orele 18.00 – 20.30 Parcul Alpinet – ateliere

Sâmbătă, 8 august

Orele 10.00 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere
Orele 18.00 – 20.00 Plimbări pe Bega (Formaţiunea SALVO)
Ora 18.00 – scenă: Sean Norvis, Vest Phoenix Cover, Jo, Amaris Agnis, Taxi
Ora 22.00 Show 3D – proiecţii pe apă

Duminică, 9 august

Ora 9.00 Poveşti şi Legende cu şi despre Raţă – Asociaţia Puppet Mania, Compania Phantasia şi Radio Timişoara
Orele 10.00 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere
Ora 13.00 Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO
Ora 16.00 Cursa Sponsorilor
Ora 17.00 Cursa Răţuştelor şi decernarea premiilor
Scenă: DJ Zoli Varga

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gepetto a spus: (august 28th, 2018 at 12:54 )

„Momentele artistice prezentate de către DJ K-lu”…

anteconbega a spus: (august 28th, 2018 at 17:12 )

Cultura reţelor. De urmărit ambarcaţiunea Poliţiei Locale condusă de contra amiralul Dorel Cojan! Succes, miliţiştilor! De asemenea, scufundările scafandrului naţional LAE din Bocsig ar putea fi spectaculoase! Precum Pavel Stratan în borcan, ALDERObu ar putea interpreta în adâncimea talvegului de canal câteva din numeroasele sale compoziţii tematice, inclusiv hitul: „I-am belit pe bănăţeni!”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului

Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.