Timișoara susține diaspora. Se pleacă spre mitingul de la București / FOTO

„Rezistenții” s-au adunat miercuri seară în Piața Operei, pentru a-i susține pe românii din diaspora. Câteva zeci de oameni au venit cu steaguri și bannere la flashmobul anunțat de Inițitiva Timișoara.

Evenimentul, desfășurat sub forma unui flashmob, organizat de Inițiativa Timișoara, a luat startul în jurul orei 20, în Piața Victoriei din Timișoara. „Vă invităm să aprindem torța spiritului românesc, purtată de diaspora de-a lungul Europei. Vă așteptăm alături de noi, într-un flash mob, eveniment prin care îi vom primi pe cei care vor veni cu coloanele de mașini din Europa cu destinația București”, transmiteau, în invitația adresată timișorenilor, organizatorii evenimentului. Au fost câteva zeci de oameni, care au afișat un banner mare pe care scria „Timișoara susține Diaspora”. Unii aveau steaguri tricolore, alții, pancarte pe care scria „Totul pentru justiție”. S-a scandat „Jos guvernul”, „Jos PSD”, „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta” sau „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”.

„Mă revoltă foarte mult ce se întâmplă. M-a bucurat foarte mult intrarea României în UE, s-au făcut niște pași enormi și de când e guvernul ăsta al PSD… Sunt niște penali, îmi pare foarte rău, dar asta sunt, niște penali. Românii sunt foarte apreciați în străinătate, din punct de vedere al pregătirii lor, al atitutidinii față de muncă, și îmi pare rău ce se întâmplă cu cei de acasă. Eu nu m-aș întoarce în România. Îmi pare rău, pare un fel de trădare, dar nu este. Cred că ar fi suficient să fim fără penali și s-ar rezolva aproape toate lucrurile. Pe urmă, un guvern făcut din persoane serioase. În general, nu prea interesează pe nimeni de România, cam asta e situația. Eu mă uit pe știrile internaționale, dar pe prima pagină nu e niciodată nimic cu România. A fost știrea, anul trecut, cu acea manifestație entuziasmantă”, a spus Natalia Buciu, care este plecată în Italia din 1990 și acum lucrează la Milano,

Vineri, 10 august, în București, va avea loc un protest al românilor din diaspora, împotriva Guvernului Dăncilă. Mitingul se va desfășura în Piața Victoriei, fiind așteptați câteva sute de mii de oameni. Timișorenii care au participat la evenimentul de miercuri seară au anunțat că vor pleca și ei spre București, la marele miting. Adunarea se dă, joi dimineață, între orele 8 și 9, în parcarea dintre Giarmata și aeroport.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor

Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică fuseseră rezolvate, în această dimineață au fost înregistrate întreruperi ale alimentării cu energie electrică în 17 localități din județul Timiș. Probleme erau în Timiș la Uivar, Deta, Banloc, Fârdea, Pietroasa, Tomești, Peciu Nou, Ghilad, Ciacova, Belinț, Ghizela, Balinț, Ohaba Lungă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12
Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Top