„Nimic nu o să fie chiar ca acasă!” spune Kariha, o tânără din Afganistan, obligată să-și părăsească țara natală din cauza persecuțiilor. Chiar dacă uneori se mai gândește la tărâmul unde s-a născut, ea s-a integrat bine printre români. Nu are însă cetățenie, din cauza unui… cal!
Kariha Kahis Klaw vorbește cu greu despre viața pe care a avut-o înainte de a ajuns în România. Nu vrea să intre în detalii atunci când vorbește despre persecuțiile prin care a trecut, rezumându-se doar la a spune că a fost forțată să părăsească Afganistanul. Nu a plecat singură, avându-și alături familia. A ajuns la Timișoara în 2007. Primii doi ani au fost cei mai grei, până când a cunoscut-o pe Mariana Petersel, președintele Asociației Generației Tânără România. Un adevărat militant pentru drepturile tinerilor și al femeilor, Petersel i-a fost alături. După ce a început să învețe limba română, Kariha și-a găsit de lucru într-o fabrică unde s-a angajat ca muncitor necalificat. Timpul a trecut, iar la îndemnul Marianei Petersel a făcut un curs de cosmetică, angajându-se apoi la un salon de înfrumusețare. A decis apoi să-și continue studiile și s-a înscris la Facultatea de Științe Economice.
„Din fericire, la trei luni după ce am cerut am primit azil. România este foarte prietenoasă și nu m-am simțit niciodată ca un străin. Mă bucur să fiu în România și doresc să fiu aici în continuare. Am fost recent plecată din țară și abia așteptam să mă întorc în Timișoara”, spune Kariha. Oricând de prietenoasă ar părea România, nimeni nu poate scăpa de ciudățeniile sistemului. Kariha s-a lovit și ea de ele. De exemplu, la testul de cetățenie, unde unele întrebări ar pune mari probleme oricărui român neaoș. De exemplu, persoana care a intervievat-o pe Kariha a întrebat-o care este numele calului lui Ștefan cel Mare! Din test nu au lipsit nici întrebări precum „Ce se găsește la Dunăre?”. Răspunsul corect: Delta! Tânăra nu a reușit să treacă testul pe motivul că nu ar vorbi destul de bine limba română, deși nivelul la care vorbește este avansat.
Mariana Petersel speră ca, în viitor, statul român să fie mai permisiv în ceea ce privește refugiații. „Legea din 1951 nu ar mai trebui să existe. Nu este bună. Într-adevăr, statul român face eforturi, dar ele se fac la București. Noi suntem în Timișoara și simțim că munca este coordonată în birouri fără să existe empatie față de persoanele cu care lucrăm. Suntem prea mici pentru un război așa de mare. Dar pentru noi este important să putem gestiona aceste probleme și să îi putem ajuta pe refugiați. (…) Eu încă mai cred că lucrurile se pot schimba”, a declarat președintele AGTR. Petersel a făcut un apel către persoanele mai în vârstă din Timișoara, cerându-le să devină voluntari, astfel ca micuții refugiați să aibă „bunici” și „bunicuțe” alături de care să se joace. În momentul de față în Timișoara există în jur de 20 de refugiați. Numărul este mult mai mic față de 2012, când în Timișoara erau peste 2.000 de persoane care au cerut azil.
Comentarii prin facebook