O sansa la viata pentru Andreas

Un puşti de cinci ani din Haţeg are nevoie de bani ca să trăiască. Acum se chinuie într-un salon al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, la Timişoara.

Andreas Cristea are cinci ani și, de mai bine de o lună, este internat în spital. În 22 februarie, băiețelul a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică cu precursori B, boală care necesită un tratament îndelungat şi extrem de costisitor. Primele semne ale bolii au apărut după o vacanţă petrecută alături de părinţi, la Straja. „A început cu o uşoară durere de picior. Dar cum l-am pus puţin pe schiuri şi pe el, am crezut că a făcut o entorsă. Boala a evoluat însă foarte repede”, povesteşte Alina Cristea, mama copilului. A urmat lipsa poftei de mâncare și pierderea energiei. Apoi părinţii au ajuns la medicii specialişti. În mai puţin de o lună a fost diagnosticat cu leucemie. Andreas nu poate urma tratamentul obişnuit cu citostatice, deoarece organismul lui este alergic la unul dintre medicamente. „Are nevoie de Erwinase, care nu se găseşte în România. Poate fi cumpărat din Austria sau Germania. Am comandat deja primele 15 fiole, pentru prima tură de chimioterapie, dar mai este nevoie de încă 30 de bucăţi”, spune femeia. Problema este că 15 fiole costă 3.000 de euro, bani pe care familia nu îi mai deţine. Alina Cristea a renunţat la serviciu, stand zi şi noapte cu fiul ei în spital. Celălalt copil al familiei din Haţeg este la bunici, iar din salariul tatălui lui Andreas, care e contabil, familia abia reuşeşte să supravieţuiască. Oamenii fac apel la bunăvoinţa oricui este dispus să dea o şansă de viaţă fiului lor. Cei care pot să contribuie la vindecare micuţului Andreas Cristea o pot face donând orice sume de bani, în contul deschis în lei la sucursala Haţeg a BCR: RO81RNCB0318009346000001, pe numele Mihăiţă Laudel Cristea.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ciprian Brindusoni a spus: (aprilie 5th, 2011 at 01:15 )

Daca cineva doreste sa il ajute pe Andreas o poate face la urmatoarele numere de cont deschise la BCR pe numele Cristea Mihaita Laudel (tatal lui Andreas):
RO21 RNCB 0553009346000001 in Lei
RO91 RNCB 0553009346000002 in Euro
RO64 RNCB 0553009346000003 in USD
SWIFT RNCB ROBU sau
in contul Paypal mihai_crisstea@yahoo.com

Contact:Cristea Mihaita Laudel Adresa:Barastii Hategului nr 10,Judet Hunedoara,cod postal 337442
Telefon: 0729991207
E-mail: mihai_crisstea@yahoo.com
Multumim!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.