Colterm da in judecata asociatiile de proprietari care refuza plata retroactiva

A câştigat procesul cu Prefectura Timiş, care a atacat în instanţă scumpirea gicaloriei, iar acum vrea să-şi scoată banii. Colterm susţine că are de recuperat peste 18 milioane de lei de la populaţie. Locuitorii unor garsoniere vor avea de plătit în plus în jur de 12 lei pe lună, iar cei ai unui apartament de patru camere, aproximativ 30 de lei.

Timişorenii vor plăti retroactiv, timp de zece luni, diferenţa de preţ pentru căldura folosită, din momentul în care prefectul Mircea Băcală a atacat decizia de scumpire a gicaloriei şi până la câştigarea procesului. Unii preşedinţi de asociaţii de locatari refuză au categoric să ia în calcul înştiinţările celor de la Colterm. Până luni dimineaţă, 12 preşedinţi de asociaţii au făcut acest lucru. „În ultima săptămână am primit câteva refuzuri de plată a facturii şi un comunicat de la FALT, semnat de Petru Olariu. Ştiam că vor apărea tot felul de probleme de acest gen. Nu speram ca domnul Olariu să instige populaţia la neplată. Mai sunt refuzuri pe traseu. Vom aplica procedurile legale atunci când se refuză plata. Vom trimite comunicările, îi vom acţiona în judecată, exact ca un rău-platnic. Cei care vor fi în situaţia de a se lupta cu noi sunt preşedinţii de asociaţii de locatari”, spune Aurel Matei, directorul Colterm. Termenul de plată a fost eşalonat pe zece luni. Matei l-a ameninţat voaluat pe preşedintele FALT. „Din acest refuz de plată, domnul Olariu a scăpat din clinciul cu noi, dar a dat un comunicat la asociaţiile de locatari, pe care le îndeamnă să vină să ia aceste formulare pentru refuzul de plată. Când vom ajunge în instanţă, probabil va trebui să fie citat şi dânsul”, a conchis Matei. Petru Olariu e calm. „Nu-mi este frică. Hotărârea instanţei nu spune că se aplică retroactiv. Anul trecut, în luna iulie, după ce a văzut sentinţa, domnul director m-a sunat şi a spus că respectă contractul. Considerăm că tot ce a făcut dânsul acum este ilegal. Noi putem să-i sprijinim pe toţi cei care luptă cu nedreptatea”, a declarat preşedintele FALT.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

UNU MIC SI RAU a spus: (mai 27th, 2011 at 13:32 )

Ar trebui si asociatiile de locatari sa dea in judecata Colterm ca desii au platit si vara caldura, la inceputul iernii au inghetat de frig, deoarece Colterm, a avut datorii la OMV-Petrom. Ma intreb ce treaba am avut noi cei care am platit si vara caldura cu faptul ca Colterm nu si-a platit furnizorii ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.