Propunere dinspre Societatea Timișoara: pensii taiate pentru Ion Iliescu si vechii comunisti

Societatea Timișoara a marcat, sâmbătă, împlinirea a 26 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara. Printre invitați s-a aflat și istoricul Marius Oprea, care a declarat că dorește să propună o lege prin care cei care sunt responsabili de victimele comunismului să aibă pensiile reduse cu cel puțin 50%. Printre cei vizați se află și Ion Iliescu.

proclamatia de la timisoara

Societatea Timișoara a găzduit, sâmbătă, o întâlnire menită să marcheze trecerea a 26 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara. Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara, a declarat că aceasta este în continuare interesată de înființarea unui Tribunal Penal Internațional pentru Crimele Comunismului. Mihalcea susține că inițiativa se bucură de sprijinul a 51 de asociații din diferite țări, iar până în august speră să se publice mai multe detalii despre cum ar putea să funcționeze acest organ juridic. El s-a arătat însă nemulțumit de faptul că Europa de Vest pare foarte puțin interesată de aceste aspecte și crede că este nevoie de o implicare mai mare mai ales a Germaniei. Istoricul Marius Oprea a adus în discuție un proiect de lege pe care dorește să-l inițieze. „Statul nu vrea să-și recunoască vinovăția, indiferent cine îl conduce. Instituțiile sale sunt în continuare controlate de foști activiști de partid, fost UTC-uști, de fii, de nepoți sau urmași ai acestora. (…) Procedurile sunt în continuare greoaie și bine că s-a produs acest precedent cu Vișinescu. (…) Legea Lustrației nu mai poate fi pusă în discuția forului legislativ, așa că m-am gândit la un alt tip de lustrație. În ianuarie 2016, președintele Iohannis a promulgat o lege care a scăpat atenției, dar mie nu mi-a scăpat. Este vorba despre o lege prin care celor care au fost condamnați pentru acte de tortură, crime împotriva umanității, săvârșite în timpul regimului comunist pe lângă pedeapsa penală suportă și o pedeapsă financiară. Li se taie, pe o perioadă de minimum cinci ani, pensia, cu între 50 – 75%. E o aiureală această lege, pentru că are ca obiect un singur om în momentul de față, pe Vișinescu. (…) În ceea ce privește o condamnare a responsabililor pentru instaurarea și funcționarea regimului comunist am propus prin acest proiect de lege extinderea prevederilor legii promulgate în ianuarie 2016. Responsabilii pentru funcționarea comunismului, activiștii de partid și foști securiști, pățesc ce pățește în momentul de față Vișinescu. (…) Am zis să le tăiem pensiile următorilor: membrii consiliilor de miniștri până la directorii din ministere, membrii Comitetului Central al Partidului Comunist Român, membrii prezidiului Marii Adunări Naționale, prim-secretari județeni, secretarii adjuncți ai Partidului Comunist și secretarii de municipii, conducerea fostei securități până la nivelul adjuncților, tuturor ofițerilor din cadrul Direcției de Cercetări Penale a Securității și persoanelor care, prin sentință definitivă sau necontestarea în instanță, au fost stabiliți ca lucrători și colaboratori ai Securității. Aici vorbim de aproximativ 15.000 de oameni. Lista rămâne deschisă Între cei care își vor pierde pensia este și Ion Iliescu”, a declarat Oprea.Banii obținuți din urma tăierilor de pensii ar ajunge în fondurile asociațiilor care se ocupă de victimele comunismului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Calin Revolutionaru a spus: (martie 12th, 2016 at 14:45 )

Criminalul de Ion Iliescu nu merita niciun leu pensie.

V.V.D.Toth a spus: (martie 12th, 2016 at 19:38 )

Cine-i baga-n seama ?

mihaitm a spus: (martie 13th, 2016 at 13:45 )

Moliile de la Societatea Timisoara. In afara momentului istoric al Proclamatiei ce au mai facut acesti indivizi? L-au facut membru de onoare pe M.R. Ungureanu fost membru in cc al utc , daca asa a fost ordinul s-au conformat, mascariciul Vighi topaia la referendum indemnand timisorenii sa mearga la spa in Ungaria dar nu a avut nici o problema cand progenitura oligoida reprezenta Romania in Parlamentul European sau cand au fost devoalate toate hotiile ANRP. Integritate nu gluma.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur

Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume

Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Secund-divizionara CSC Dumbrăvița se află în fața primului meci pe propriul teren din faza play-out a Ligii 2. Vineri, 10 aprilie, de la ora 11.00, întâlnește CSC Șelimbăr, pe stadionul „Ștefan Dobay”, într-o partidă ce va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV. Se întâlnesc două formații direct implicate în lupta pentru evitarea barajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă cel mai important meci din play-out în Vinerea Mare
O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.