Tupeu de PSD-isti. Nu suporta ziarul Scanteia decat daca e patronat de ei

Cred că niște sondaje de opinie din precampania alegerilor la Primăria Timișoara m-ar lămuri într-o chestiune. Este Nicolae Robu disperat de vreun scor strâns în lupta cu Florică Bârsășteanu (PSD), Marius Dugulescu (MP) și Adi Orza (freelancer), cum spun pesediștii, ori liberalul este doar disperat din cu totul alte motive, ba chiar chiar visează noapte cum vine lupul și o mănâncă pe Scufița Roșie, după un măcel cu bunicuța? Nedumerirea îmi vine după ce edilul de Timișoara a dat vina pe PSD pentru neîmplinirea unor proiecte ale municipalității, ca urmare a unor contestații care ar fi depuse de apropiați ai social-democrației. Mai mult, Nicolae Robu îi acuză pe pesediști de sabotarea distribuției publicației „Monitorul Primăriei”, ziar finanțat cu bani frumoși din bugetul local. În replică, Sorin Grindeanu, liderul județean al PSD, i-a retezat-o primarului, spunând că nu-l interesează deloc ziarul „Scânteia”. Pentru cei mai tineri, este vorba de principalul ziar comunist, organul de presă al PCR, fără nicio legătură cu libertatea de exprimare, care prezenta în principal „realizările” partidului și ale secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Dar Sorin Grindeanu nu trebuia să meargă atât de departe de dragul exemplificării. Istoria presei democratice postdecembriste e plină de ziare și televiziuni „Scânteia”, în care cultul personalității și manipularea făcută de liderii PSD erau binecunoscute. La unul dintre acestea am lucrat și eu vreo câteva luni, iar rolurile de „Nicolae Ceaușescu” și „Nicolae Robu” erau jucate de Dan Ioan Șipoș și alți lideri socialiști cu același respect pentru presă și libera exprimare întâlnit la pantofarul de la Scornicești. În aceeași perioadă, presa se făcea cu pumnul în gură (la propriu), iar șantajul era o metodă de lucru. Cu siguranță că Sorin Grindeanu își amintește de acele vremuri, fie și numai pentru că atunci își clădea cariera de lider la organizația de tineret a PSD Timiș, iar președinte de filială era un individ căruia și astăzi îi zice mentor.

Nici nu știu de ce am făcut această incursiune în trecut. Ca să subliniez emanciparea civică a lui Sorin Grindeanu sau tupeul dumnealui de a vorbi de presa liberă când la Consiliul Județean Timiș, condus de PSD, se produce o altă „Scânteia” de toată frumusețea. Altfel, președintele PSD Timiș are perfectă dreptate. Publicația „Monitorul Primăriei” este un produs media grețos, total neatrăgător, o gazetă de perete pentru cei ce conduc executivul primăriei. Doar pentru că cineva anume e primar, iar primarul este în vârful piramidei decizionale, nu poți lega tot ce se întâmplă în acest oraș de respectivul om politic. Menirea ziarului de a informa contribuabilul se poate atinge și fără nu știu câte poze cu primarul, viceprimarul favorit ori o grămadă de texte lemnoase dictate mai degrabă de autocenzură decât de calitatea celor ce realizează articolele. Se poate face și altfel, fără să produci nostalgii comuniste pe banul cetățeanului, dar de ce s-ar schimba ceva dacă „patronul” e mulțumit de felul cum merge treaba?

În concluzie, nu exclud nimic. PSD are tot interesul ca acest material de propagandă să nu ajungă la cetățean, considerând, pe bună dreptate, că primarul în funcție își face campanie electorală pe bani publici. Pe de altă parte, mai realistă mi se pare indiferența (dacă nu chiar lehamitea) cetățeanului pentru acest produs, transmisă și celor care distribuie ziarul beneficiarilor. De ce credeți, domnule Robu, că supermarketurile sondează cumpărătorii cu privire la primirea materialelor publicitare? Că îi sabotează PSD? Nu, bănuiesc că au indicii că poștașii fușăresc treaba și aruncă cataloagele direct la containerul cu gunoi. Repet, eu nu primesc acest ziar în zona Blașcovici. Mai nasol e că nici nu știu ce să fac dacă văd vreodată un poștaș al primăriei. Să-l fugăresc că e vândut PSD-ului și a sabotat libertatea de exprimare sau că-și bate joc de populație, înfundând cutia poștală cu un astfel de ziar?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Remus a spus: (martie 16th, 2016 at 10:43 )

Well done … look for outlook

mOda a spus: (martie 18th, 2016 at 08:22 )

Psd-isti au mintea scurta sau mint cum deschid gura.Ambele variante sunt corecte.

anteconbega a spus: (martie 18th, 2016 at 16:52 )

Cele câteva luni petrecute la Scânteia din Timişoara pare să fi fost pline de trăiri maxime, altfel nu se explică faptul că au rămas în memoria afectivă, de la prima oră şi până în serile contemporaneităţii imediate. Ce să-i faci, mai dau şi reperele morale chix, câteodată. Sipoş era Ceauşescu, dar cine era Nicolae Robu? Curaj! Poate aflăm şi cine e „individul” care îi e şi azi mentor lui Grindeanu! Din nou, curaj! Cuiva i se pare că C.J.Timiş e condus de PSD. Eroare, la Consiliu e o frăţietate de toată frumuseţea! Aparenţele înşeală, domnule saitist…

yxsman a spus: (martie 26th, 2016 at 12:29 )

Domnule Sasu, am gasit si eu la cutie Scanteia lui Robu. Asta e cultul personalitatii la patrat! Din curiozitate, am cautat si Scanteia de la C.J.T. Nu prea supara comparatie, cu cateva exceptii de articole-interviu scrise parca sub… supravegherea doctorului in mediu facut pe vremea cand era Robu (Lae) rector, ca sa zic asa. Am gasit un articol misto despre tabara de sculptura de pe malul Begai , distrusa de oamenii lu Robu pentru a face in locul ei pista de… bicicleta. Omul asta e narod rau la cap. Statuile zac de doi ani proprite de un mal, de mai mare risine. Si nimeni din Uniunua Artistilor Plastici/ filiala Timis nu zice nimic. Vai de Uniunea lor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.