Camera Deputaţilor a ajuns, marţi, scena unui nou mare scandal, după ce legea privind desponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost respinsă.
Proiectul de lege propus de guvern prevedea disponibilizarea a peste 9.500 de angajaţi din MAI. Puterea a adunat 150 de voturi în favoarea proiectului, având însă nevoie de 167 de voturi pentru ca legea să fie adoptată. Potrivit Realitatea TV, singurul ales al PD-L care a votat împotriva acestei legi a fost deputatul de Timiş Ştefan Drăgulescu, alţi patru democrat-liberali abţinându-se la vot. Drăgulescu nu se află la prima „abatere”, în trecut votând în alte trei cazuri împotriva propriului guvern, în situaţii destul de delicate. Liderii PD-L au încercat să reia procedura de vot, dar acest lucru nu s-a întâmplat şedinţa fiind închisă.
Comentarii prin facebook