A ajuns la vârsta de 94 de ani, după ce a trecut prin mai multe bătălii. Are pieptul plin de medalii și își amintește cu exactitate luptele purtate alături de camarazii săi de arme. La finalul săptămânii trecute a participat la anivesarea a 100 de ani de la înființarea Brigăzii 18 Infanterie Banat, ocazie cu care generalul Constantin Didulescu, căci despre el este vorba, a depănat mai multe amintiri.
Clasele primare le-a făcut cu un învățător care în urmă cu un secol se număra printrecei 2.000 de bănățeni care întâmpinau armata română ce intra înTimișoara. Viațasa a continuat însă în Oltenia, unde a făcut liceul și școala de pilotaj, din 1941 până în 1942, devenind pilot pe un avion Klemm 25. A fost apoi elev al Școlii militare de ofițeri, pe care a absolvit-o în 1944. Botezul focului l-a făcut în Regimentul 32 Infanterie de la Calafat. „Aici am primit misiunea să apăr Sudul Dunării, în zona Calafat, să primesc botezul focului de la 178 de nave de război germane care se retrăgeau către Turnu Severin și în această mișcare a lor pe Dunăre jefuiau tot ce întâlneau în Lunca Dunării. După care, neavând nici un fel de pierdere, aceste vase de război au fost, majoritatea, scufundate la Turnu-Severin, iar regimenul meu trecea granița în Ungaria, participând la eliberarea orașului Budapesta”, povestește generalul Constantin Didulescu.
Prima dată a fostrănit în octombrie 1944, când a urmărit inamicul în pusta ungară. Trei gloanţe de mitralieră i-au străpuns omoplatul drept, alunecând ulterior printre muşchii braţului. A primit primul ajutor la punctul medical al batalionului, înainte de a fi transportat la un spital de campanie, unde a fost operat. În 27 aprilie 1945, la Sud de Praga, a fost rănit pentru a doua oară. „Am fost rănit pentru a doua oară în inimă de o schijă a unui aruncător de minede 120, care a pătruns prin portofelul pe care-l aveam cu membri familiei și cu o iconiță primită de la o cehoiacă în zilele de Paști. Nu a pătruns în inimă, mai trebuia un milimetru și eram și eu alături de ceilalți camarazi care au căzut eroi în această bătălie. Așa a vrutsoarta, mi-a fost dat să fiu în continuare militar”, povestește generalul.
Au urmat 60 de ani în armată, din care 12 ani i-a petrecut pe meleagurile Banatului, fiind comandant de divizie,înperioada 1958-1970.Timp de opt ani a stat la Cluj, ca locțiitor al comandantului Armatei a patra. Încă 12 ani a fost comandantul Comandamentului Teritorial Bacău, care avea în subordine toată Moldova, pentru ca în 1986 să iasă la pensie.
Generalul își amintește de divizia pe care a condus-o în Banat, la Timișoara. „Am parcurs cu Divizia 18 Mecanizată o aplicație pe teritoriul Bulgariei până la Nord de granița cu Grecia. Eram cu capul la Herculane și coada era încă în Timișoara. Am trecut Dunărea pe un pod de vase care a fost făcut în 18 minute. Nu am avut niciun accident sau un rănit, bătrânii din Bulgaria stăteau în genunchi și se rugau ca Dumnezeu să ne dea sănătate. Asta a fost cea mai mare fericire. Am trecut și prin foc și ne-am oprit la 15 kilometri de granița cu Grecia. Ne-am întors acasă sănătoși”, a mai spus generalul Constantin Didulescu.
Comentarii prin facebook