Doi precupeti, interzisi timp de un an in pietele din Timisoara

N-au vrut cu niciun chip să-și eticheteze produsele, acum vor sta pe dinafară un an. Este vorba despre doi precupeți care își etalau marfa în Piața Iosefin și care nu vor mai avea acces la tarabele de acolo. Sunt primii în privința cărora Poliția Locală recurge la o astfel de măsură drastică.

precupeti

În 2014, consilierii locali au decis că produsele care sunt scoase la vânzare în piețele din Timișoara trebuie să fie marcate cu etichete care să indice exact proveniența acestora. Măsura a fost mai mult sau mai puțin luată în seamă de cei care vând în piețe, iar polițiștilor locali le-a luat și lor ceva timp până să-i sancționeze pe cei care ignoră legea. În ultima perioadă, agenții au intensificat controalele pe această temă.

„Piața agroalimentară a fost Piața Iosefin, unde s-a verificat în primul rând respectarea prevederilor HCL 186/2014 privind marcarea provenienței produselor. Comercianții trebuie să expună produsele având etichete care să ateste proveniența, dacă produsul este românesc sau de import. Ca urmare a verificărilor efectuate luni, 29 august, doi comercianți de legume din Sighetul Marmației și Ghilad au fost depistați pentru a treia oară neavând etichetate legumele vândute. Fiecare a primit o amendă de 400 lei și s-a constatat că au acumulat cele trei puncte penalizare prevăzute de HCL 186/2014.”, transmite Poliția Locală.

Altfel spus, celor doi li se va interzice „rezervarea, închirierea, utilizarea pe bază de tichet de taxare a unei mese în incinta oricărei pieţe de pe raza Municipiului Timişoara, aflate în administraţia SC Pieţe SA timp de un an”. De la începutul lui 2016, polițiștii locali au aplicat, în perimetrul Pieței Iosefin, peste 190 de sancțiuni, în valoare de peste 26.000 lei. Controalele vor continua.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Clubul Heaven

Primăria Timișoara câştigă definitiv litigiul cu Heaven. Patronul Dorin Epure trebuie să evacueze baza şi să achite municipalităţii 200.000 de euro

Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul pentru baza de agrement Heaven, decizia fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Proprietarul clubului, fostul miliţian Dorin Eupre trebuie să-şi strângă acum catrafusele, plus trebuie să achite municipalităţii 200.000 de euro. Anunţul prvind această victorie a municipalităţii în faţa lui Dorin Epure a fost făcut e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara câştigă definitiv litigiul cu Heaven. Patronul Dorin Epure trebuie să evacueze baza şi să achite municipalităţii 200.000 de euro
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Suflet de campioni! Prima Supercupă a României vine la Timișoara să fie cadou pentru Eugen Căpățână

SCM USV Timișoara este supercampioana României. Într-un meci demn de o adevărată finală, SCM USV a învins dramatic Dinamo, 29-28 (19-20). A fost o adevărată încleștare între titani, cu două echipe solide, care și-au pus sufletul în joc. SCM a început mai bine și părea că domină categoric jocul, a avut și 19-6, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suflet de campioni! Prima Supercupă a României vine la Timișoara să fie cadou pentru Eugen Căpățână
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Zi de controale ale OPC în forță la Timișoara, cu Piedone în acțiune. 14 firme au fost temporar închise/Foto

Vineri a fost zi mai mult decât plină pentru inspectorii de la Protecția Consumatorilor la Timișoara. Într-un maraton hei-rup, verificările au ajuns la nu mai puțin de 24 de unități. Motivul maratonului: la Timișoara a ajuns șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone . Timișoara a devenit vineri scena pe care șeful Autorității pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de controale ale OPC în forță la Timișoara, cu Piedone în acțiune. 14 firme au fost temporar închise/Foto
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la București

În perioada 25-28 martie, conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș s-a aflat la București pentru a participa la o serie de întâlniri de lucru cu oficiali ai corpului diplomatic acreditat în România și cu conducerea unor companii din elita afacerilor românești și străine.   Astfel, întrevederea cu Manika Jain, Ambasador al Republicii India în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la București

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a fost destinația vizitei efectuată sâmbătă de președintele interimar al României, Ilie Bolojan. El a revăzut locurile studenției, a avut întâlniri cu conducerile Universității de Vest și ale Universității Politehnica, a vizitat câteva obiective universitare și a participat la Bookfest. Bolojan a vizitat, alături de Marilen Pirtea, rectorul UVT, Institutul de Cercetări Avansate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost în vizită la Timișoara/FOTO
SCM USV Timișoara este supercampioana României. Într-un meci demn de o adevărată finală, SCM USV a învins dramatic Dinamo, 29-28 (19-20). A fost o adevărată încleștare între titani, cu două echipe solide, care și-au pus sufletul în joc. SCM a început mai bine și părea că domină categoric jocul, a avut și 19-6, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suflet de campioni! Prima Supercupă a României vine la Timișoara să fie cadou pentru Eugen Căpățână
În perioada 25-28 martie, conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș s-a aflat la București pentru a participa la o serie de întâlniri de lucru cu oficiali ai corpului diplomatic acreditat în România și cu conducerea unor companii din elita afacerilor românești și străine.   Astfel, întrevederea cu Manika Jain, Ambasador al Republicii India în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la București
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un avertisment asupra utilizării neautorizate a însemnelor sale de către anumite firme de consultanță în accesarea fondurilor europene. Aceste firme își promovează serviciile folosindu-se de logo-ul ADR Vest pe platformele proprii, creând confuzie în rândul potențialilor beneficiari, avertizează instituția. În mod eronat, persoanele interesate de accesarea fondurilor europene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADR Vest avertizează asupra folosirii numelui său de către firme private pentru a-și face reclamă
Vineri a fost zi mai mult decât plină pentru inspectorii de la Protecția Consumatorilor la Timișoara. Într-un maraton hei-rup, verificările au ajuns la nu mai puțin de 24 de unități. Motivul maratonului: la Timișoara a ajuns șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone . Timișoara a devenit vineri scena pe care șeful Autorității pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de controale ale OPC în forță la Timișoara, cu Piedone în acțiune. 14 firme au fost temporar închise/Foto
Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre,” ediția a XVIII-a 2025 continuă la Biled și Belinț în 29 și 30 martie. În acest sfârșit de săptămână intră în competiția pentru marele premiu al Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” 21 de localități din județul Timiș! A doua etapă a celei mai grandioase mișcări culturale de recuperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend de martie cu o reîntoarece spectaculoasă la tradiții, cultură și muzică de calitate
Primăria Ghiroda anunţă că se pregătesc documentele pentru cererea de transfer privind materialele didactice pentru Școala Gimnazială. În curând, la Școala Gimnazială Ghiroda vor fi predate materialele didactice achiziționate prin PNRR, pentru îmbunătățirea experienței copiiilor la activitățile școlare. Materiale achiziţionate acoperă o gamă largă de domenii educaționale, de la științe exacte și comunicare, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda au ajuns materialele didactice achiziționate prin PNRR în valoare totală de aproape 1,5 milioane de lei
După trei înfrângeri în acest an la un gol diferență, o remiză scoasă pe sirenă și o victorie normală pe terenul codașei fără punct la două goluri, în această seară SCM Poli a obținut un succes cu adevărat important. Bănățenii au trecut cu 33-30 de o vecină de clasament, CSM Vaslui însă nu a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Niciun meci fără emoții! Conduși la pauză, poliștii de la handbal au avut în sfârșit nervii tari și au bătut pe final Vasluiul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.