După o prima parte a presezonului încărcată, cu antrenamente la Timișoara și un cantonament în Serbia, se apropie ora adevărului și pentru BC SCM Timișoara. „Leii din Banat” joacă, vineri și sâmbătă, în tradiționala competiție Cupa Timișoara.
Programul primei zile, cea de vineri, 9 septembrie, este: CSU Sibiu – Tamiș Petrohemija Pancevo, de la ora 18, și BC Timișoara – KTE Duna Aszfalt Kecskemet, de la ora 20,30. Între meciuri va fi o prezentare a lotului alb-violeților din Timișoara, dar mai ales lansarea imnului BC Timișoara. Sâmbătă, de la ora 17, se va juca finala mică, iar de la 19, este programată finala mare. Antrenorul Nenad Mandic, care a făcut minuni în sezonul trecut, când a salvat echipa de la retrogradare, a făcut un rezumat a ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp la echipă. „Am terminat prima parte a presezonului. Am avut trei săptămâni de antrenamente la Timișoara și apoi cantonamentul de la Zlatibor. Totul a mers bine, doar că la ultimul meci din Serbia, în ultimul minut, s-a accidentat Zoran Milencovici, care va lipsi o perioadă îndelungată. Așa e sportul, trebuie să continuăm pe drumul nostru. Nu-i ușor să-l înlocuim pe Zoran. Mai toate echipele și-au făcut loturile, dar vom vedea ce putem face. Suntem un grup unit, jucători cu caractere puternice. Pentru acest moment, sunt cu adevărat mulțumit de modul cum arătăm pe teren. Avem nevoie de timp ca să fim gata de startul sezonului, pentru că sunt mulți baschetbaliști noi. Eu sunt mulțumit de partidele din Serbia, dar vom vedea progresul nostru la Cupa Timișoara, vineri și sâmbătă”, a spus Mandic.
Comentarii prin facebook