Timisoara vrea centura, dar… nu sambata dimineata! / FOTO

Puțini timișoreni au răspuns, sâmbătă dimineață, apelului la mitingul în favoarea șoselei de centură. Nici măcar pancartele pregătite de unul dintre protestatari n-au fost împărțite chiar toate… Primarul Nicolae Robu nu e mulțumit de numărul celor care au ieșit din case, spune că scuzele sunt firave, dar cere, în continuare, guvernului să finanțeze de la bugetul de stat construcția variantei ocolitoare a Timișoarei.

img_8361

Marele miting pentru centură anunțat pentru sâmbătă dimineață la Timișoara a fost… unul foarte firav! Peste 200 de oameni, mulți dintre ei membri PNL, inclusiv parlamentari, au venit în Piața Victoriei, pentru a cere guvernului să facă șosea de centură. La ora 11, cea anunțată pentru începerea mitingului, numărul celor de la terase era mult mai mare decât al celor aflați efectiv pe platoul din fața Operei. Asta, în timp ce din boxe răsuna obsedant piesa „Timișoara pentru centură”, un cântec de un minut și jumătate despre care lumea a râs deja pe Facebook. Pe scenă a urcat, la un moment dat, consilierul județean PNL Adrian Pășcuță, iar în piață a început să apară ceva mai multă lume. Au vorbit apoi primarul Nicolae Robu, Miron Sporea, lider al transportatorilor, dar și… DJ-ul Sean Norvis, compozitor, alături de Geo da Silva, al așa-numitului imn al mitingului! „Ați venit la protest, frumos ar fi să ridicați o mână, pumnul sus: Avem cultură! N-avem centură! Avem cultură! N-avem centură!”, a strigat acesta, pe scenă. El le-a spus participanților la protest și că a compus piesa la sugestia lui Adrian Pășcuță!

Protestul s-a terminat repede, iar lumea s-a risipit care încotro. „La ora actuală, conform răspunsului primit de la CNADNR, centura este prevăzută în masterplan pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, numai că în acest document extrem de important sunt o mulțime de inadvertențe. Noi cerem este ca finanțarea să se facă de la bugetul de stat, nu ca un moft, ci pentru că acesta este modul de finanțare care ne asigură cea mai mare viteză în realizarea acestui obiectiv. Dacă ne bazăm pe fonduri europene, pentru care nu s-a putut aplica până acum, se vor mai pierde ani poate. Timișoara riscă să fie prinsă de anul 2021, când va fi Capitală Europeană a Culturii, fără centură auto ocolitoare, cu toate consecințele care ar fi dezastruoase și pentru acest proiect, pentru imaginea României. Solicit să se înțeleagă lucrul acesta, mai ales în situația în care ani de zile Timișoara nu a primit finanțare pentru niciun obiectiv al său de la bugetul de stat, cu excepția acelei sume de circa 1,1 milioane de euro, pentru spitalul de copii, cred că nu e nimic deplasat să solicităm prevederea a 120 de milioane de euro de la bugetul de stat, așa cum s-au putut prevedea sume comparabile pentru orașe mai mici, și e foarte bine că s-au prevăzut. Vrem ca Timișoara să fie tratată corect”, a declarat, la final, primarul Nicolae Robu. Acesta a recunoscut că nu se aștepta să vină atât de puțină lume. „Nu sunt mulțumit, dar este opțiunea fiecăruia să se manifeste așa cum consideră de cuviință. Eu, în afară de faptul că am postat pe Facebook îndemnul de se veni la miting, nu am făcut absolut nimic pentru a asigura mobilizarea cetățenilor. Am considerat că subiectul este cunoscut și arhicunoscut și că fiecare procedează cum consideră de cuviință. Mi-ar fi plăcut să fie mai multă lume, dar asta e. Unii spun că a fost prea devreme, că e sâmbătă și că oamenii nu vin la astfel de acțiuni de la ora 11, alții spun că de vină e faptul că în paralel se desfășura și un meci de rugby, și unul de liga a doua… Eu cred că pot fi explicații până la un anumit punct, destul de firave. Cred că asta a fost opțiunea timișorenilor de a sta acasă”, a completat edilul.

Cât de greu e fără centură a explicat, în cuvinte puține, Miron Sporea, lider al transportatorilor. „Un camion care vine de la Budapesta face, până la intrarea în țară, trei ore și jumătate. Un camion care coboară de pe autostradă să ajungă în Calea Șagului face patru ore. Nu cred că e normal lucrul ăsta, nu cred că Timișoara trebuie să fie bătaia de joc a Bucureștiului și dăm o grămadă de bani. Timișoara trebuie să fie o prioritate. CNADNR trebuie desființată, este un cuib de viespi. Nu ne-au dat nimic niciodată, am luat cu forța, Timișoara a luat cu forța totul de la București. Trebuie să ne trezim toți, noi, camionagiii, tiriștii, nu vrem să trecem prin oraș. Vrem să lucrăm liniștiți. Avem contacte în toată Europa cu investitori și când vine vorba despre Timișoara, toți spun «Cum pot eu să-mi duc marfa repede, dacă faceți patru ore ca să ajungeți în Calea Șagului?». Data viitoare, vom veni cu camioanele, pentru că trebuie să audă cei de la București că trebuie să fie prioritate centura”, a spus acesta. Că Timișoara are nevoie de centură e evident, dar, după interesul timișorenilor, dincolo de revoltă pe Facebook, probabil că am merita s-o avem prin 2300…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Hugo a spus: (septembrie 24th, 2016 at 14:13 )

PE-NI-BIL! Asta se intampla atunci cand vrei sa faci dintr-un miting comunitar unul politic, de partid. Asta este forta organizatorica a PNL Timisoara. PE-NI-BIL!

soryn a spus: (septembrie 24th, 2016 at 14:58 )

aloooooo, don primare … AI FOST ALES SA REZOLVI PROBLEMELE TIMISORENILOR, nu sa ii chemi sa rezolve acesti oameni treburile pe care ar trebui tu sa le rezolvi …
o sa faci miting si pentru stadion, spital, sala de sport , samd ??? sa iasa lumea in strada si sa ceara, ca de sonorizare te ocupi tu …

Pentru Hugo a spus: (septembrie 24th, 2016 at 15:35 )

Hugo, pretenii tai portocalii camuflati in galben nu doresc centura pt ca o au deja: centura politicii!

Hugo a spus: (septembrie 24th, 2016 at 17:28 )

Stiti voi mai bine cum e faza cu centura; ati fost „fetitzele” PSD ului doar! 🙂

radu a spus: (septembrie 24th, 2016 at 18:57 )

Ca deobicei, solidaritatea românilor este nulă!
Domnule primar, n-are nici un rost să vă zbateţi pentru nişte oameni de rahat!

@radu a spus: (septembrie 24th, 2016 at 19:42 )

Rahat esti tu , labagiule !

Un miting impotriva clasei politice din Banat ar umple Piata Operei .

Vlad a spus: (septembrie 25th, 2016 at 00:32 )

Orice eveniment organizat de domnul consilier/profesor de nota 5, PASCUTA , e aranjament penibil pnlist.

anteconbega a spus: (septembrie 25th, 2016 at 09:44 )

Credibilitatea lui Robu se apropie de ghenă. A anunţat vreo 5000 de participanţí, s-a ales cu DJ DJ-ul Sean Norvis şi cu Adi Tăşcuţă. Robu a făcut praf PNL-ul în Timiş, e sluga mascată a PSD-ului.

Arina a spus: (septembrie 25th, 2016 at 21:44 )

@radu – te-ai uitat in oglinda si ai vazut un rahat? Tu esti rahat si cu Robu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.