De ce a pierdut Robu alegerile in Timis si Timisoara

Alegerile de duminică au consemnat un eveniment istoric pentru Timişoara: PSD a câştigat scrutinul la nivelul municipiului în faţa unui primar, totodată lider judeţean PNL, încremenit în proiect. Eşecul PNL la nivelul Timişului şi Timişoarei are şi o importantă componentă naţională, liberalii având o campanie catastrofală la nivel central. Şi totuşi, au existat trei judeţe în Ardeal unde liberalii au obţinut victoria, dar și multe altele în care ecartul dintre PSD şi PNL e mult mai mic decât cel de zece procente consemnat în Timiş. Primar al Timişoarei şi şef al PNL Timiş, Nicolae Robu, a afirmat printr-un comunicat de presă că „explicaţiile pentru ele (rezultate – n.n.) sunt multiple şi complexe, şi se impune o analiză serioasă, făcută cu profesionalism”. Până va face Robu această „analiză serioasă” prezentăm câteva explicaţii ale eşecului, şi care ţin exclusiv de primar. Explicaţii, care vor fi în mod cert „uitate” în analiza sa.

În primul rând, Nicolae Robu şi PNL Timiş n-au luat în serios avertismentul de la alegerile locale, când liberalii au pierdut la votul politic pe judeţ. În loc să admită acest lucru, Robu şi compania de sunet s-au străduit să producă tot felul de calcule prin care încercau să demonstreze că negrul este alb. Or, în momentul în care nu-ţi admiţi greşelile n-o să ajungi să le remediezi.

Acelaşi lider de organizaţie nu înţelege nici acum ce înseamnă lucrul în echipă şi asta e meteahnă veche. Robu a jucat din nou singur într-o piesă pe care şi-a scris-o tot el. Da, există filme şi piese de teatru în care eroul principal dă culoare acţiunii, iese în evidenţă. Şi totuşi, fără cei care să-i dea replica, acel erou nu există. Robu e însă adeptul monologului. De aici, marea inabilitate de-a ajunge la un punct comun cu primarii din judeţ. Fiindcă PNL Timiş a pierdut mult prin neimplicarea edililor. Un adevărat lider de echipă ştie să conlucrare cu cei din jur. Aceeaşi inabilitate a condus la scandalurile interminabile legate de listele cu candidaţi, îndepărtând o altă bună parte din filială.

Totuşi, în loc de echipă, Robu a avut un fel de gardă pretoriană, făcută pe criterii „meritocratice”. Numai că Robu confundă meritocraţia cu pupincurismul. Ca atare, cei din jurul său au ştiut să hrănească ego-ul incomensurabil al primarului. Astfel, un fost PRM-ist, întâmplător fin al Olguţei Vasilescu, i-a servit sondaje de opinie, în care PNL zburda în Timişoara, iar Robu se bucura de simpatia a 80% dintre timişoreni. Unde au fost aceştia duminică? Un alt fost PRM-ist, care înainte de-a ajunge la PNL, a fost refuzat de PDL şi PSD, a ajuns mâna dreaptă şi omul de încredere al lui Robu. Spre marea consternare a vechilor liberali, individul în cauză cu apucături de bădăran a ajuns să facă tot felul de jocuri periculoase în filială. Secretar general şi şef de campanie a ajuns Alin Popoviciu, după ce acesta pierduse categoric alegerile la judeţ. Nu mai spun că a luat de bun pe unul care în PDL era considerat un fel de bufon, care mai descreţea frunţile stăpânilor. E drept, un bufon care a reuşit să facă mulţi bani şi pentru el, şi pentru stăpâni. Adjunct al lui Popoviciu, culmea meritocraţiei, l-a pus pe tânărul şi neexperimentatul Robert Kristof, căruia i-a dat şi poziţia de city-manager. Şi apropo de echipă, candidaţii PNL Timiş au avut fiecare propria campanie şi propriul staff de campanie. Ceea ce e o curată nebunie! Spre deosebire, la PSD Timiş, toţi candidaţii au lucrat ca o echipă, cu excepţia lui Matei Suciu, care a avut o campanie alternativă.
Apoi a existat o inabilitate de comunicare împletită cu aroganţa. Chiar şi lucrurile bine făcute la primărie au fost prezentate în maniera în care „stăpânul” le face favoruri supuşilor.
Nu în ultimul rând, Robu şi ai lui s-au remarcat prin neseriozitate, ca să nu spun frivolitate. Sfătuit de nu ştiu cine, în plină campanie, Robu s-a apucat să colinde cluburile de fiţe, angrenând-o şi pe Alina Gorghiu, cea care a înmormântat PNL-ul la nivel naţional. De altfel, o poză a şefei PNL dintr-un club timişorean a făcut înconjurul ţării, cu efecte catastrofale pentru aceasta. Spre deosebire de Robu, de exemplu, un fost stâlp al cluburilor de noapte precum PSD-istul Freddy Simonis s-a abţinut în această campanie să calce printr-un astfel de stabiliment. Şi ar fi multe alte explicaţii pentru acest ruşinos eşec, dar ne-ar trebui mult mai mult spaţiu pentru a le trece în revistă. De remarcat însă că, după ce a zăpăcit filiala PNL Timiş, Robu şi-a arătat diponibilitatea de-a fi în conducerea centrală a partidului. Un alt semnal că nu înţelege nimic din ce se întâmplă în jurul său.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

daniel a spus: (decembrie 13th, 2016 at 18:13 )

Stiti de ce a pierdut Robu si PNL alegerile in Timisoara?Pt. ca lumea a stat prea mult la semafoare !

Emil a spus: (decembrie 13th, 2016 at 18:16 )

Robu chiar că nu pricepe nimic din jurul lui pentru că omul este complet rupt de realitate. El se are nu ai pe sine, iar oglinjoara vrăjită care-i arată cât de frumos și tânăr se face pe zi ce trece, îi șoptește duios, zilnic: „Tu ești cel mai bun dintre toți, cel mai deștept și plin de calități.” Iar Robu chiar crede lucrurile astea. În Primărie s-a încjonurat numai de aplaudaci și pupincuriști, n-are cum să afle adevărul de la ei. Robu reprezintă imaginea trecutului de acum 26 de ani, când țara era condusă de un Dibaci Cârmaci. Așa se crede și el. Este irecuperabil și ar fi bine să demisioneze din toate funcțiile în partidul nenorocit de el și de Gorghiu & Comp. Până nu este prea târziu și PNL-ul ajunge laolaltă cu PNȚ-CD-ul.

Psichoanalistu a spus: (decembrie 13th, 2016 at 19:21 )

Cei care lustruiesc intaiele buci ale orasului sunt la fel de lache ca Lae, chiar daca au luat bani pe anuslingus. Si voi ati contribuit la raul facut de debil, fituica asta electronica gadiland cele mai fese dintre fese chiar si atunci cand nebunul comitea gafe dupa gafe.

haos a spus: (decembrie 13th, 2016 at 20:57 )

Robu=Haos, si in partid si in Timișoara

anteconbega a spus: (decembrie 16th, 2016 at 06:22 )

Drept în faţă cu privirea, în stânga lui Robu Nimicitorul de PNL, e o doamnă cu guşiţă care seamănă teribil cu doamna care a trecut pe la PSD, apoi pe la UNPR, pentru ca să plonjeze penibil în bazinul electoral liberal golit de conţinut. O fraieră?

adevarul a spus: (decembrie 17th, 2016 at 09:13 )

Adevărul adevărat este ca…fosta nomenclatura roșie, bolșevică=rrobu NU pricepe ca ESTE EXPIRATA! Daca se mai asociază și cu verdele violent neo-legionaro-fascist=mcv cap de lemn este DEZASTRU! VAI sa arboram steagul cu secera și ciocanul în berna la sediul pnl (pdl)??

STOIAN MIRCEA a spus: (decembrie 17th, 2016 at 16:03 )

Nu ROBU a pierdut alegerile,ci iresponsabili si idiotii de tineri care nu au mers la vot.Fi macar o data sincer.

anteconbega a spus: (decembrie 19th, 2016 at 06:55 )

Dle Stoian, asta se numeşte selecţie naturală. Iar românii sunt experţi în autodistrugere naţională de perspectivă. Dacă nu e BMV, nimic nu e. Dar şi părinţii îi ţin pe prostovani pe lângă gospodărie ca să taie frunză la câini, în loc să-i trimită la muncă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.