Centrul de Mari Arsi de la Timisoara costa peste 1,5 milioane de euro, dar e greu cu angajarile / FOTO

Centrul de Mari Arși de la Spitalul Județean din Timișoara este finalizat parțial: sunt gata sala de intervenții și trei din cele cinci saloane. Urmează să fie cumpărată aparatura, dar problema cea mai mare va fi, din nou, angajarea de personal. Asta, pentru că, dincolo de volumul uriaș de muncă, este și enorm de multă suferință.

Lucrările la Centrul de Mari Arși de la Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean Timișoara au început în 2012, au stagnat doi ani, apoi au fost reluate. Acum sunt finalizate trei din cele cinci saloane plus sala de operații. Investiția: peste 800.000 de euro. Celelalte două saloane vor avea nevoie de încă 600.000-700.000 de euro și urmează să fie cumpărată, prin licitație, aparatura. Banii pentru aceasta din urmă vor veni de la Ministerul Sănătății, în timp ce sumele folosite pentru amenajarea spațiilor au fost alocați de Consiliul Județean Timiș. „În calculele noastre, dacă ar depinde totul de noi, până la finalul anului 2017, trebuie să fim gata. Estimăm că am putea începe să funcționăm undeva în lunile iulie-august 2017, dar având în vedere că, vizavi de licitație, niciodată nu poți să dai un termen fix, mai ales în cazul aparaturii, în cele mai rele situații ne vom duce spre finele anului 2017”, spune dr. Marius Craina, managerul SCJUT.

Problema cea mai mare este însă lipsa personalului. În această secție vor lucra, în total, 50 de medici și asistenți medicali. Au fost scoase la concurs 24 de posturi de asistent medical, dar numai jumătate au fost ocupate. În cazul medicilor este încă în derulare perioada de înscriere. „S-ar putea să fie de vină salariul mic, deși aici vorbim despre un spor de 100%, fiind vorba despre Terapie Intensivă. Până acum, cel puțin pe Terapie Intensivă, am avut în general personal dornic să ocupe acele posturi. Este personal care termină în fiecare an specialitatea de Asistent Medicină Generală… ori salariul e foarte mic, ori pleacă foarte multă lume în străinătate”, mai spune Craina. Conform acestuia, un asistent medical debutant pleacă de la un salariu de 2.500 de lei.

De vină însă pentru această reticență ar putea fi și factorul strict uman. „Este foarte multă muncă, este o patologie de suferință supremă, nu este o muncă rutinată. Este o meserie vocațională să gestionezi arșii. Eu așa aș răspunde la întrebarea «de ce oamenii nu se înghesuie foarte mult în sectorul de arși». Este foarte multă suferință (…) Munca trebuie să fie foarte bine normată, ca să mai suprimăm din încărcătura psiho-emoțională pe care o resimt cei care lucrează cu pacienții arși”, explică dr. Mirela Sărăndan, coordonatorul Compartimentului ATI de la Casa Austria. Conform acesteia, astfel de centre pentru marii arși ar trebui să existe în spitalele din toată țara, pentru ca pacienții să poată fi tratați la cele mai înalte standarde. „Acest model trebuie implementat în toată țara. Nu ne permitem, ca țară, să facem un mare spital de arși, dar putem să facem modelul compartimentat, la standarde. Noi gestionăm în prezent pacienți cu arsuri de până la 40%, i-am preluat până la urmă, în condițiile pe care le-am creat cât am putut noi de bine. Volumul de muncă este foarte mare, aparatura complexă este necesară, nu putem să gestionăm decât arsuri de suprafață de până în 30%, cu eforturi foarte mari din partea personalului ATI”, mai spune dr. Sărăndan. Medicii și asistentele care vor lucra la Centrul de Mari Arși al Județeanului vor trebui să urmeze cursuri de supraspecializare. „Aceasta trebuie făcută într-un centru de mari arși. Ca prime discuții, avem în vedere spitalul militar din Bruxelles. La începutul anului viitor vrem să mergem acolo în vizită”, a mai spus dr. Marius Craina.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3329″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″] 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.