Pe o ploaie de noiembrie, Timisoara n-a mai #rezistat / FOTO

Protestele cu mii de oameni par să țină de domeniul trecutului. Duminică seara, la Timișoara, pe o vreme câinoasă, doar vreo 30 de oameni s-au adunat să protesteze față de proiectul legii grațierii.

Protestul programat duminică seară, de la ora 18, a început în Piața Sf. Gheorghe, unde a venit doar o mână de oameni. S-a plecat, așa cum era stabilit, spre Piața Victoriei, unde, sub o ploaie ca de noiembrie, tot nu s-au adunat mai mult de 30 de protestatari. Apelul publicat pe rețelele de socializare – „Ne întâlnim la ora 6 să protestăm, nu să discutăm. Scopul este ca după ce ne adunăm mai mulți să mergem în coloană în Piața Operei. Poate vă amintiți ce efect aveau coloanele când intrau în piață «în forță», adică scandând puternic. Nu este o idee deloc rea ca să se adune lume și în Piața Operei și să ne unim acolo, efectul s-ar putea să fie chiar mai bun. Dar ora 7 (așa cum am văzut unele comentarii) este prea târziu, probabil deja vom fi plecat din Piața Sfântul Gheorghe și se va pierde efectul de a ne uni în Operei. Cine vrea să meargă direct în piață ar trebui să o facă la ora 6” – n-a prea avut, de această dată, ecou. În aceste condiții, protestul s-a încheiat extrem de repede.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (martie 13th, 2017 at 00:18 )

BOY’S!NU ESTE ÎNCĂ MOMENTUL POTRIVIT PENTRU ACEST GUVERN SĂ PLECE!!ÎN 3 -4 LUNI MAI VORBIM!!HAI PA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la rugby a anunţat zilele trecute lista a şase jucători noi care au semnat cu greuparea viola. Este vorba, aşa cum am mai scris, despre David Trăuşan, revenire de la Rapid, dar si transferurile lui Tudor Butnariu, Tudor Boldor şi Ovidiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei
Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea Pieței Mocioni.  Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați și urmează emiterea autorizației de construire pentru proiectul care include Piața Mocioni (Küttel), Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și 10 străzi adiacente. Investiția municipalității include lărgirea trotuarelor, îmbunătățirea transportului public, extinderea spațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile
Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit funcțional după două decenii este cel din Freidorf, rebotezat Cinema Johnny, după numele cunoscutului timișorean Johnny Weissmuller. Peste 50 de copii au participat la „Crăciunul pentru toți”, un eveniment dedicat integrării sociale prin cultură. Acesta a fost organizat de Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „C30. Radiala Nouă de Vest (Centura – Solventul)”. Proiectul este unul extrem de important, va asigura o conexiune facilă spre noua Centură Vest,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali
Muzeul Național de Artă Timișoara are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981), un eveniment aniversar care recontextualizează un moment de referință în istoria mișcării artistice timișorene. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 decembrie 2024, în Galeria Paul Neagu, de la etajul II...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deschidere expoziție „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea pastorală de Crăciun a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la USR, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
Top