Oficial, Timişul este depăşit din punct de vedere economic de Bucureşti, Constanţa şi Cluj, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Informaţiile referitoare la PIB-ul pe cap de locuitor în 2016 plasează pentru prima dată Constanța deasupra altor zone care constant bat topurile economice.

Cel mai mare PIB pe locuitor a fost realizat de Bucureşti, cu 22.878 euro, următoarea clasată fiind, suprinzător, Constanţa, cu un PIB de 12.319 euro, mai puţin decât jumătate din capitală. Acest judeţ nu apare în niciun alt clasament referitor la producţia industrială, cifră de afaceri din economie sau exporturi, de exemplu. Ultimul loc al podiumului aparţine Clujului, cu un PIB de 11.089 de euro pe locuitor, judeţul fiind în prezent principalul contracandidat al Timişului la performanţele economice. Cel mai vestic judeţ din România e doar pe patru în clasamentul PIB pe locuitor, cu 10.830 de euro. Şi mai ciudat la acest clasament este că Ilfovul, locul unde sunt, de fapt, mare parte din afacerile din Bucureşti, apare doar pe şapte, cu 10.212 euro. Codaşele provin din Molodova sau din sudul României: Vaslui, cu un nivel al PIB de 3.882 euro/locuitor în 2016, Botoşani (4.191 euro), Teleorman (4.482 euro Mehedinţi (4.600 euro), Neamţ (4.701 euro) şi Suceava (4.918 euro).
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
E timpul sa ne trezim din visele de superioritate. Ne-am tot culcat pe ele, ca suntem cei mai smecheri, si uite…
In mod CLAR, Clujul s-a ridicat datorita primarului. Ne trebuie si noua unul care sa nu fie preocupat doar de palmieri.
Locul Constantei este singurul surprinzator cumva (desi port turism agri & ARMY spending:).
Cluj asta e deocamdata …
Interesant cine e pe 5 Dacia ? Apoi IS/BC cu miliardari instant in euro …
Apoi clusterele: SB/BV si AR/BH la remorca Timisorii 🙂
Clujul a fost si mai jalnic decat Timisoara pe vremea lui Funar. Noi am fost prostii care l-am ales pe Lae, ne meritam soarta, dar Timisoara va fi intotdeauna peste Cluj, chiar daca sunt unele statistici la care au un avans micut si vremelnic. Timisoara va scapa pana la urma de maimuta pe care a pus-o in frunte si lucrurile se vor misca mai bine.
BOY’S!CIFRELE SUNT ERONATE!UN PIB SĂNĂTOS ADUCE UN PLUS ÎN CASA CELOR CE LOCUIESC ÎN ACELE ZONE!EY!FACEȚI O COMPARAȚIE ȘI APOI VEȚI VEDEA ADEVĂRUL DESPRE PIBUL DIN ROMÂNIA!!!!HAI PA!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
alo psd-istilor,teleormanenilor, Robu face investitii in Timisoara ce nu face nimeni in Romania! Deci robu contribuie la dezvoltarea orasului si implicit al judetului (se vor termina si santierele din oras, atunci va arata altfel)! Acum va rog sa spuneti cu ce a contribuit pSD-ul la dezvoltarea timisului in 28 de ani?!! acum sa va aud!!!
Legat de cluj, singurele domenii in care clujul este peste timisoara in ultimii ani sunt realizate cu numai cu concursul guvernului central: (sala polivalta impecabila, noi nici nu avem unde sa organizam evenimente importante, stadion nou, aeroport nou, spital regional nou, centura noua,autostrada la cluj desi nu nu snt pe un coridor european important((deci cu bani de la buget)), investitii la Jucu directionate de Boc; sa vedem si pe olteanul de grindeanu ce va face pt noi.)
Apropo de grindeanu ati vazut intervilul cu el din prosport?! tot sange de olteanu are, spunea ca echipa lui favorita este U Craiova! da Craiova! nici ACS Poli! nici ASU Poli! Nici Poli din perioada iancu! deci cum sa faci ceva pentru banateni cand tu nu te identifici cu zona asta!
Asa ca mai usor cu Robu-n sun Robu-n jos!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
- Biodac, la un an și trei luni de la prima poveste: borcanele lui Gheorghe Revnic merg mai departe
- Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
- Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
- Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
- Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
- Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
- Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Administratie
Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Citeşte tot articolul
Consiliul Județean Timiș are un nou consilier județean din partea USR

Politica
Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Citeşte tot articolul

Sport
Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Citeşte tot articolul

Social
Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Economic
Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
Citeşte tot articolul
Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Biodac, la un an și trei luni de la prima poveste: borcanele lui Gheorghe Revnic merg mai departe
Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon





































Comentarii prin facebook