Împreună cu alte câteva sute de mii de români, am crezut, cu ocazia alegerilor generale din 2016, că USR poate fi o alternativă la liberalii care tocmai ieșiseră dintr-un vârtos gangbang cu niște mafioți social-democrați. Așa s-a făcut ca prospătura politică cu numele Uniunea Salvați România a obținut cam 10% din mandatele din Parlament. Clar, opoziție, ce puteau face oamenii ăștia în fața colosului PSD? Dar ce fel de opoziție? Îmi puneam speranța unei atitudini mai vocale măcar, căci nu se punea problema unei lucrări comune și prietenești cu liberalii ce-și vedeau poziția periclitată de junii politicieni ai USR. În zilele lui „Noaptea, ca hoții”, useriștii au trezit indignarea pesediștilor și a electoratului mutant când se poziționau în spatele capilor PSD, intervievați la TV, cu niște coli A4 pe care scria „HOȚII”. Unii considerau acest gest ca fiind unul infantil, dar nu a fost deloc așa, legea chiar impunând ca produsele, chiar și cele electorale, să fie etichetate corespunzător.
Cam ăsta a fost tot zvâcul USR și nu mă refer acum la luările de poziție pertinente, cel puțin în Timiș, ale deputatului Drulă. USR nu numai că dădea semne că se stinge sub o inactivitate decisivă ori sub un prost management al comunicării, dar prezenta semnalmentele unei autocombustii ce n-avea nicio legătură cu speranțele alegătorilor săi. Sub ambalajul unei căutări identitare, cei de la USR au dat în boala referendumurilor interne. Primul a avut menirea să chestioneze cele câteva mii de membri dacă e bine să se implice în subiectul electoral propus sub genericul „Coaliția pentru Familie”, cu precizarea în Constituției a definiției familiei tradiționale. Nu numai că votul a fost o mușcare de momeală, dar USR-iștii s-au plasat progresist pentru largi libertăți pentru toate sexele și combinațiile între ele, de parcă problema ar fi fost nu una politică, ci mai degrabă una de interes personal, băga-mi-aș!
Dar ce fac oamenii dacă le plac la nebunie referendumurile și dacă așa cred ei că se face politica de partid? Mai fac unul, corect! Subiectul? Dacă lumea USR ar vrea o colaborare cu „Platforma România 100” a lui Dacian Cioloș, dar fără să-l întrebe cineva serios pe fostul premier dacă este și el de acord cu o astfel de colaborare. Ba chiar existând indicii că omul cu platforma după el n-ar vrea să se încurce cu un cal aproape mort. Dacă tot n-au lider, Nicușor Dan fiind demisionar de ceva vreme, n-ar fi fost mai bine să se facă un referendum în care membrii USR să zică dacă ar fi de acord cu niște alegeri interne? Iar dacă sunt, să-și voteze un președinte care să-și facă o listă cu teme de dezbatere, o altă platformă cum ar veni, și așa să se aleagă un președinte mai progresist sau unul mai conservator? Ce mai urmează? Ce-am mai putea afla din alte referendumuri interesante propuse de USR?
Două vești ar fi, totuși. Una buna, alta proastă. Așa pătimaș cum e cu refrendumurile, măcar la USR avem garanția că nu vom afla vreodată răspuns dintr-un chestionar cu privire la o colaborare cu PSD, cum au făcut liberalii fără să întrebe pe nimeni cu ani buni în urmă. Vestea proastă e că din ultimul referendum organizat de USR am putea afla dacă membrii au fost de acord cu închiderea partidului.
Comentarii prin facebook