Venituri sanatoase la Politia Locala Timisoara. Dorel Cojan ia peste 12.000 lei pe luna / TOP

Venituri anuale între 60.000 și 147.000 de lei. Cu asta se pot lăuda șefii din Poliția Locală Timișoara, printre care sunt și foști polițiști care cumulează pensia cu salariul. Cei mai mulți bani îi ia, așa cum era de așteptat, Dorel Cojan, care ocupă interimar, de mai bine de trei ani, funcția de director executiv al instituției. În top este și Vasile Paraschiv, șoferul primarului Nicolae Robu.

Nu e deloc rău să fii șef la Poliția Locală Timișoara. Asta arată declarațiile de avere ale celor care sunt directori, respectiv conducători de birouri sau servicii. Dorel Cojan, de exemplu, deține un apartament cumpărat în 1995, în suprafață 98,36 mp, și un garaj concesionat în 2016. Are un Logan din 2004 și Chrysler din 2008, dar și un credit de 19.000 de euro, contractat în 2014 și scadent în 2019. Nu are bijuterii și nici conturi bancare. La capitolul venituri, Cojan a trecut un salariu de 73.237 lei, căruia i se adaugă norma de hrană de 11.680 lei, dar și pensia MAI, în valoare de 61.452 lei. În total, 146.369 lei, adică 12.197 lei pe lună! În familie aduce bani frumoși și Rodica Cojan, de curând numită director al Direcției Sociale a Primăriei Timișoara, care a avut, anul trecut, un salariu de 62.241 lei și încă 1.047 lei, din mediere.

Directorul adjunct Cristina Scutariu nu are terenuri sau case, ci doar un Volkswagen din 2008. Ea a trecut în declarația de avere două fonduri de pensie: unul deschis în 2014, de 4.643,14, și altul deschis în 2009, de 32.643,76 lei. Scutariu are două credite, unul de 58.200 lei și unul de 60.000 lei, scadente în 2018 și 2020. Salariul a fost de 70.686 lei, la care se adaugă norma de hrană de 11.712 lei. În total, 82.398 lei.

Cel mai nou director adjunct al Poliției Locale, Dumitru Domășnean-Urechiatu, fost șef la Rutieră, are două terenuri intravilane a câte 920 mp în Săcălaz, cumpărate în 2007, un apartament de 57 mp în Timișoara, cumpărat în 2001, și o casă de 1.720 mp (!! – n.r.) în Parța, cumpărată în 2007. La toate proprietățile, titularul de contract este trecut soția acestui, agent de poliție la Poliția Transporturi. La capitolul venituri, Domășnean a trecut salariul de la IPJ, de 60.303 lei, și pensia MAI, de 21.786 lei. În total, 82.089 lei. El s-a pensionat cu începere de la 1 octombrie 2016, iar veniturile sale din noua funcție de la Poliția Locală, vor apărea doar în declarația de avere care va fi depusă anul viitor. Din acest motiv, nu l-am inclus în topul prezentat mai jos.

Topul veniturilor în Poliția Locală Timișoara

1. Dorel Cojan, director executiv interimar – 73.237 lei + 11.680 lei normă de hrană + 61.452 pensie MAI = 146.369 lei
2. Ioan Hada, șef Serviciu Resurse Umane – 69.922 lei + 11.712 lei normă de hrană + 63.000 lei pensie militară = 144.634 lei
3. Ilie Popa-Uță, șef Serviciu Ordine Publică din august 2016 – 25.136 lei + 4.416 lei normă de hrană + 28.573 lei salariu IPJ + 5.792 lei normă de hrană + 31.206 lei pensie = 95.123 lei
4. Ion Toma, șef Serviciu Pază Obiective – 49.256 lei + 11.712 lei normă de hrană + 28.956 lei pensie = 89.924 lei
5. Cristina Scutariu, director executiv adjunct – 70.686 lei + 11.712 lei normă de hrană = 82.398 lei
6. Mirela Bogdănescu, șef Serviciu Financiar Contabil – 70.349 lei + 11.584 lei normă de hrană = 81.933 lei
7. Adrian Pușcaș, șef Serviciu Protecția Mediului – 74.529 lei + 3.264 lei indemnizație Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap = 77.793 lei
8. Aurel Știrb, șef Serviciu Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal – 65.606 lei + 11.712 lei normă de hrană = 77.318 lei
9. Ioan Valentin Ardelean, șef Serviciu Circulație Rutieră – 65.173 lei + 11.712 lei normă de hrană = 76.885 lei
10. Adrian Ilin, șef Serviciu Inspecție Comercială – 63.884 lei + 11.712 lei normă de hrană = 75.596 lei
11. Georgina Dana Velicu, șef Serviciu Comunicare Prevenire și Dispecerat și Control Acces, salariu + normă de hrană = 75.049 lei
12. Vasile Paraschiv, șofer al primarului Timișoarei și șef Serviciu Comunicare Prevenire și Dispecerat și Control Acces – 61.609 lei + 11.712 lei normă de hrană = 73.321 lei
13. Adrian Buzatu, șef Birou Reclamații-Sesizări – 60.029 lei + 11.712 lei normă de hrană = 71.741 lei
14. Daniela Seracin, șef Birou Comunicare, Relații cu Publicul și Registratură – 58.707 lei + 11.712 lei normă de hrană = 70.419 lei
15. Iustinian-Ioan Staicu, șef Birou Prevenire, Analiză și Sinteză – 58.819 lei + 11.552 lei normă de hrană = 70.371 lei
16. Cosmin Florin Pană, șef Birou de Ordine Publică – 58.723 lei + 11.552 lei normă de hrană = 70.275 lei
17. Ionel Cosmin Strugariu, șef Birou Poliția Piețelor – 58.516 lei + 11.552 lei normă de hrană = 70.068 lei
18. Petru Cristescu, șef Birou Transport Urban – 58.514 lei + 11.552 lei normă de hrană = 70.066 lei
19. Marin Blajin, șef Birou Juridic – 58.215 lei + 11.712 lei normă de hrană = 69.927 lei
20. Ionel-Remus Stanici, șef Birou Monitorizare Video – 58.127 lei + 11.712 lei normă de hrană = 69.839 lei
21. Marius-Ionuț Țîrlui, șef Birou Patrulare Navală – 46.633 lei + 11.712 lei normă de hrană = 58.345 lei

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Halasz a spus: (august 18th, 2017 at 15:39 )

Nu mi se pare mult. Un IT-ist castiga 2000euro pe luna (bravo lor,justificabil, nu asta e important) . Cei din MAI teoretic ne salveaza pe noi de criminali . Teoretic doar, din pacate….. Eu le urez sa castige 3000 euro toti dar sa putem pleca de acasa fara a verifica de doua ori usa.

birlic a spus: (august 19th, 2017 at 13:47 )

ca platitor de impozite si taxe locale ma intreb si va intreb ,e cinstit ?D-lor Consilieri locali ,cand ati aprobat bugetul anual din care capitol separat pt jandarmerie ,nu vi-ati pus problema cuantumului stiind ca acesti sefi majoritatea vin la servici ca nu au ce face acasa ,se plictisesc ,vin din dragoste pt. linistea cetateanului ,sa-l citez pe unul din nainte .D-l Primar sa nu mai spuneti ca pt. cutare investitie nu mai aveti banii ,ca devin nervos „cu nervii” Halal administrare a veniturilor Primariei

Av Obirsanu Carmen a spus: (august 19th, 2017 at 15:28 )

Pe str Geneva un agent comunitar de la politia Locala a ocupat spatiul public cu masini aduse din Germania
Oare Cojan si acolitii lui nu vad ce face agentul?
Acum o saptamana un tigan a parcat o dubita cu nr de Mh pe strada si a recunoscut ca este masina comunitarului Ovidiu Peici si Cojan nu se va implica fiind partas cu comunitarul.

anteconbega a spus: (august 21st, 2017 at 10:09 )

Asta cu „Marius-Ionuț Țîrlui, șef Birou Patrulare Navală – 46.633 lei + 11.712 lei normă de hrană = 58.345 lei” e mişto de tot. Ţârlui ne salvează de un tsunami pe Bega? Dar de Robu poate?

NADIȚA a spus: (februarie 25th, 2019 at 14:00 )

a trecut URECHILA PE LOCUL I CU VENITURI CUMULATE PENSIE SALARIU DE PESTE 200.000 LEI.NOI !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
În această seară, la ora 19.38, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a fost anunțată de mecanicul unei locomotive care tracta trenul IRN 12992009, operat de CFR Călători, că pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia, de existența, la km 507+800, a unei unei porțiuni dintr-o plasă utilizată în zona unor lucrări, agățată de firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incident pe calea ferată din Timiș. Intervenție la rețeaua de alimentare de înaltă tensiune
Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.