E oficial: 12 constructori vor sa faca centura Timisoarei! CINE SUNT OFERTANTII

După cinci prelungiri ale termenului limită de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția Centurii de Sud a Timișoarei, procedura s-a încheiat oficial. Au fost depuse nu mai puțin de 12 oferte, a căror evaluare se va termina pe 15 septembrie.

Documentația pentru proiectarea și execuția tronsonului sud al variantei ocolitoare a Timișoarei a fost depusă pe SEAP în luna aprilie, cu termen inițial de depunere a ofertelor stabilit pe 8 iunie 2017. Au fost cinci amânări, cauzate de diversele clarificări cerute de firmele interesate, ultima dintre ele cu termen 21 august. N-a mai existat o a șasea prelungire, așa că acum CNAIR a închis procedura. „Au fost depuse 12 oferte. Evaluarea acestora se va face până pe 15 septembrie. După ce vor fi urmate toate procedurile legale, până la sfârșitul anului va fi anunțat constructorul pentru varianta ocolitoare a Timișoarei. Valoarea estimată a lucrărilor este de 381,817 milioane lei, fără TVA”, a declarat, pentru deBanat.ro, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Contractul care va fi atribuit prevede „proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a 25,690 km de drum național care reprezintă Varianta de ocolire Timișoara Sud”. Centura Sud va avea o singură bandă pe sens, pentru că, susțin specialiștii CNAIR, nivelul traficului nu justifică, din punct de vedere economic, câte două benzi. La jumătatea lunii martie, la Timișoara, președintele PSD Liviu Dragnea spunea că un câștigător va fi anunțat până la sfârșitul anului. „Dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant pentru centura Timișoarei până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București. Dacă nu avem asta, atunci chiar nu are rost”, declara Dragnea.

În luna iulie, Guvernul României a anunțat că intenționează să modifice hotărârea din 2008 care stabilea indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții. Principalele revizuiri constau în reconsiderarea lungimii traseului respectiv, 25,69 km față de 25,40 km, având în vedere „dezvoltările urbane ulterioare studiului de fezabilitate inițial şi racordarea la reţeaua existentă de drumuri naţionale, avându-se în vedere finalizarea variantei de ocolire nord şi proiectul variantei de ocolire vest elaborat de către autoritățile locale”, lățimea platformei, la 10 m față de 12 m prevăzuți inițial, redimensionarea sistemului rutier la traficul recenzat în anul 2010 şi ulterior 2015, faţă de cel recenzat inițial în anul 2005. Construcția centurii va dura 36 de luni. Șoseaua va avea 3 poduri, 7 pasaje și două parcări, iar pe șantier este estimat să lucreze 400 de muncitori.

Cine a depus oferte:

1. ALSIM ALARKO SANAYI TESISLERI VE TICARET A.S.

2. Asocierea COMSA, S.A.U – ALDESA CONSTRUCCIONES S.A.

3. DANYA CEBUS ROM SRL

4. Asocierea ELF ROAD S.R.L – RPA SRL – ALEANDRI SPA

5. Asocierea ICM SPA – SC TANCRAD SRL – IMPRESA DI CONSTRUZIONI ING. E. MANTOVANI S.p.A.

6. Asocierea MAX BOEGL ROMANIA S.R.L. – MAX BOEGL STIFTUNG & CO. KG. – TEHNOCER SRL

7. PORR CONSTRUCT S.R.L

8. Asocierea PST GROUP JSC – SC PST CONSTRUCTION WORKS SRL – SC ALPENSIDE SRL

9. Asocierea SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – SC NORD VEST INFRASTRUCTURA SI SERVICII SRL

10. SOCIETÀ ITALIANA PER CONDOTTE D’ACQUA S.P.A

11. TIRRENA SCAVI SPA ITALIA

12. Asocierea TRAMECO S.A – VAHOSTAV-SK – SC CONSTRUCTII ERBASU SA – SC GRAFIC TENDS SRL

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (august 22nd, 2017 at 19:26 )

Care va fi ţeparul câştigător? Oricum, chestia cu traficul care „nu justifică două benzi” pe sens e parfum de lăbăreală bolşevică. O să iasă un pârţ rutier. Se va face o centură în care traficul se va desfăşura în şir indian, ca la conga.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.