Varianta II sau III? Sa dam cu banul la ACS Poli

Când a chemat o armată de oameni de afaceri pentru a cere bani pentru susținerea echipei de fotbal ACS Poli, primarul Nicolae Robu a pus pe masă trei variante de lucru. Prima ar fi finanțarea din zona privată atât de bogată a Timișului a echipei considerate fanion a Banatului. Fiecare din propriul profit să dea cât poate, astfel ca fotbalul de primă ligă timișean să nu mai treacă prin sărăcia de până acum, de după oprirea finanțării publice. A doua soluție propusă de edilul liberal a fost cea a cedării echipei unui investitor care să devină proprietarul pachetului majoritar de acțiuni la Poli. Această ideea a fost pusă pe tapet cu jumătate din inima lui Nicolae Robu. Ba chiar cu un sfert, omul spunând chiar că ar prefera să nu se ajungă la așa ceva, fiind riscant. Totuși, decât cu echipa moartă, varianta a treia, soluția a doua, cea cu investitorul, ar fi fost de preferat.

Cum au venit oamenii de afaceri timișoreni la această întâlnire îmi pot imagina. Trași ori de o relație personală cu edilul, conectați la niște contracte publice sau pur și simplu pentru a lăsa loc de bună ziua. Nu cred că a fost cineva la acea masă rotundă care să zburde de fericire. Bani s-au strâns doar vreo 30.000 de euro și aici începe discuția. Ce concluzie a tras primarul Robu în forul său interior după această sesiune de colectare de fonduri? Habar n-am, dar încerc câteva zvâcniri logice. Clubul ar avea nevoie de circa 200.000 de euro lunar. Că suma asta e cheltuită cu respect pentru finanțatori, publici sau privați, e altă discuție. Se poate vorbi despre cum sunt negociate salariile, cum sunt organizate deplasările, cui se plătește cazarea, ce face fiecare acolo în club pentru banii primiți etc. Însă un lucru e clar: e nevoie de 200.000 de euro lunar pentru o funcționare pe linia de plutire a Ligii I, nu pentru performanță, iar oamenii de afaceri au dat la finele verii doar 30.000 euro.

Banii ăștia nu numai că sunt de aproape șapte ori mai puțini decât ar fi nevoie, dar mai sunt și adunați excepțional, când are obraz edilul să mai apeleze la acești finanțatori. Nu e taxă lunară de sport, cum s-a discutat pe vremuri despre legalitatea unei astfel de măsuri. Nu, este o contribuție adunată o dată la câteva luni, dată de oamenii de afaceri cu dinții strânși și înjurături printre buze. Milionul de euro din drepturile TV e ca și antamat, datorii, reeșalonarea la ANAF, astfel că Nicolae Robu nu poate spune că a rezolvat problema mai departe de o jumătate de gură de oxigen. Cealaltă jumătate de unde va veni? Iar apoi, alte guri până la finele campionatului? Alegerea uneia dintre cele trei variante propuse de primar – puțin de la mulți, cedarea echipei unui patron și închiderea clubului – nu a fost decât amânată săptămâni, dacă nu chiar zile.

Decizia nu poate veni de la oamenii de afaceri trași de buzunare. Dacă i-ai asculta vorbind între ei, cu siguranță îi reproșează primarului că nu dă echipa cuiva interesat, decât să tot îmbălsămeze mortul cu „măruntul” de la ei. Clubul este al Consiliului Local Timișoara, al Consiliului Județean Timiș și al Universității Politehnica. Ultimele două instituții sunt de formă, prima, municipalitatea, își asumă zbuciumul cu fotbalul de prima ligă. Simplificand, decizia e în capul lui Nicolae Robu, dar ce-o fi acolo? S-a vorbit de venirea unui om de afaceri din Gorj, apoi de o investiție cu bani arăbești a lui Olăroiu. Nu știu cât de solide erau bârfele, dar felul în care vorbea primarul despre aceste soluții salvatoare nu numai că nu lăsa loc de discuții, ba chiar era jignitor pentru partea privată. Cum să afirmi despre cel cu care negociezi că este o soluție proastă, că numai dacă moare clubul te-ai gândi să-l lași pe mâna ăstora? Mai rămânea să spui direct că partenerii sunt niște hoți, că vor numai publicitate, eventual bani pe viitor de la municipalitate (când s-o găsi soluția legală), în orice caz e un flit dat de sub buric oricărui om ce spera de la oficialul timișorean măcar la o doză de seriozitate.

Când am decis să susțin varianta ACS de Poli în Timișoara, nu cu mare febră ASU Politehnica, tocmai asta aveam în vedere. Un compromis care să aibă la bază o decizie, la urma urmelor firească, din partea unei comunități reprezentate în consiliul local, ca această parte a țării să aibă o echipă competitivă. Legea a băgat piedici. Poate că așa ar fi și normal, să nu dea liber la o competiție între organe de partid și de stat, între ambițiile șefilor acestora, oarecum incorect față de un investitor privat, sugrumat de cheltuielile cu echipa. Numai că legea trebuia aplicată în această idee peste tot, nu numai pe alocuri. Dacă se știa că primăria nu poate finanța performant un club de fotbal, să avem din nou o reprezentare europeană, păi era la mintea cocoșului că preferai o soluție ceva „mai morală”, fie că era pe „Știința”, fie în legenda Ripensiei.

Din toate planurile inițiate în 2012 ce ne-a rămas? O echipă finanțată din cerșeală la oamenii de afaceri, ACS Poli, și o alta, ASU Politehnica, care merge tot cu cutia milei spre aceeași mediocritate. În ritmul ăsta, niciuna dintre cele două echipe alb-violete nu va ajunge la performanță, iar Cea Mai Poli Dintre Toate Poli rămâne o glumă amară, subiect de mișto prin studiourile centrale de televiziune. Dom’le primar, cred că vă e clar cu varianta I. Dacă nu sunteți pregătit pentru cea de-a doua, mare păcat, mare păcat, dar cred că a treia nici nu pare atât de absurdă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

daniel a spus: (septembrie 11th, 2017 at 14:58 )

Chiar credeam că acestă persoană non-grata (Brancovan )..si a terminat glumele proaste pesediste la adresa echipei.Acest personaj persistă in prostie si nu intelege că pe noi ne interesează Poli si nu Robu. .chiar crezi că nu putem dormi nestind la voi câți banii sau strâns la cutia milei.Stăpâneste ți ieșirile de atotștiutor. .când de fapt esti un ZERO.HAI POLI!!

Bruce Lee a spus: (septembrie 11th, 2017 at 15:17 )

Trebuie sa fi extrem de prost sa sustii ACS doar prin faptul ca a furat startul si a pornt din liga 2.
@daniel: tu esti unu din aia care injura ca vaca pe net dar nu stie unde e stadionul

Hooliganii din 33 a spus: (septembrie 11th, 2017 at 15:18 )

Am desfintat brigada, domnul primar ne-a mintit ca ne da 33-ul pana la Bucuresti si aseara s-a razgandit. De acum sa mearga tnlistii lui cristof sa duca echipa spre victorie, noi, in semn de protest ne intoarcem la radacini si de acum vom merge la meciuri doar la Recas.

sam a spus: (septembrie 11th, 2017 at 15:19 )

cred ca o buna parte din investitorii din fotbalul timisoreans-au reorientat deja si vor renunta la finantarea clubului asu,un club fara viitor cu 600 de spectatori si vor finanta clubul poli

Comanescu Adrian a spus: (septembrie 11th, 2017 at 15:42 )

@Cristi Branzovan – amice, fara performanta ca la Arad? Uiti ca veneai sa te pozezi in centru in Arad?

@bruce lee a spus: (septembrie 11th, 2017 at 16:09 )

Adevaru-i ca daca ar provoca dureri,multi ar tipa mai tare decat paunii de la Dinias.Tu vorbesti de stadion,cand habar n-aveai pana-n 2012 unde joaca si daca exista asu?Mi-ar fi jena in locul vostru,sa urlu ca disperatul pana-n 2012 pt Bragadiru,Rocar ca fiind Poli,iar cand vine Recasu sa vopsesc gardu ca pe Stiinta ar fi in realitate ….leopardu.Acs poate capota si maine,voi oricum n-aveti viitor,,,prostii,, aia recaseni samantari care mai veneau sa va umple DP cand va umilea muta,s-au scarbit de voi pana peste cap,merg la Ripensia,iar sambata daca nu veti modifica din nou ora disputarii(prietenii stiu de ce)va invit la pauza meciului sa trageti o fuga pana-n Csarda,daca suntetui mai multi ca ei va fac cinste cu ce vreti.

Bruce Lee a spus: (septembrie 11th, 2017 at 16:12 )

la Ripensia au fost 200….habar nu ai copile. Ai inceput scoala ? Aveti manuale ?

@bruce lee a spus: (septembrie 11th, 2017 at 16:34 )

Ah,si la voi ati fost 300 cu tva?Revino-ti si nu mai visa cu ochii deschisi,sau numeri si oltenii de la geamurile caminelor sau cei care traverseaza curtea mecanicii?Daca va adunati 3 sute si cumparati cate 3 bilete de caciula nu inseamna ca sunteti prezenti 900.

sam a spus: (septembrie 11th, 2017 at 19:06 )

la ripensia-arges au fost 400 de spectatori .300 la tribuna si100 la cele doua peluze…..nu e greu sa numeri 400 de oameni iar la partida intermediara asu -globus tot 400

Adrian a spus: (septembrie 11th, 2017 at 19:06 )

@bruce Lee
Poti sa nu bagi in seama acest speciment. ASU o gasca de infecti nimic altceva. Am fost la un meci sa vad „adevarata” Poli doar din curiozitate . Din 400 sau 500 cati erau doar 100 sau 200 cumpara bilet in rest plin de samantari 🙂 care stau la gard exact ca boschetari din Gara de Nord ( Diferenta la ACS „samantarii” dau 20 sau 15 lei , la ASU dau 1 leu pe o punga de seminte si sunt „adevarata” Poli)

£a€ baro$$anu a spus: (septembrie 11th, 2017 at 23:13 )

Buey Eugene, azi ma simt marinimos dupa superba demonstratie de valuare care am aratat-o la toata tara, asa ca vin cu oferta de pace. Deci, lasa prostiile si iubeste-ma ca la inceput, ai vazut ca nu poti sa stai in calea mea sunt mai forzza ca Irma. E ultima ta sansa, altfel unul dintre sponzorii si imprumutatorii la CMPDTP nu va mai face reclama la cherhaneaua lui la voi la fituica mizerabilă. Vasile, mai scuate o kilă de caviar ca plânge bancheta din spate. Besos.

daniel a spus: (septembrie 11th, 2017 at 23:53 )

Prost să o faci pe mata. .oricum ai nume de mort Bruce lee..handicapatule când eu mergeam la Poli nici puf la fata ta de boschetar nu aveai..apropo Poli a bătut in groapă sigur toții aurolaci v ați uitat.Hai poli!

pif a spus: (septembrie 12th, 2017 at 01:56 )

o zi buna pt. fotbalul timisorean, o zi trista pentru ASU. forzza Poli.

@£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 12th, 2017 at 09:37 )

Calmeaza-te altfel iti pocneste inima !
Treci pe madicamente inclusiv de nervi >

@£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 12th, 2017 at 09:52 )

In 4 ani nu ati reusit sa aduceti langa echipa nici 100 de spectatori in plus fata de cei 300 plecati de pe El Monumental .
De aceea proiectul vostru e un esec total .

Ura pe care o raspanditi in jurul vostru va aduce doar deservicii.Pariez ca dupa alti 10 ani veti fi tot 300 , la fel de frustrati , la fel de agresivi .

Petrolul , Steaua, U Cluj , proiecte asemanatoare , au din ce in ce mai multi suporteri , de ordinul miilor si in crestere .Nu va intrebati de ce ? Sunteti in umbra acestor echipe care merg inainte , pe cand voi bateti pasul pe loc , injectati de ura , agresivitate si intoleranta .

daniel a spus: (septembrie 12th, 2017 at 10:49 )

Prostane-barosane..ura e in voi.invidia,pe alocuri prostia..săracu de tine tu la 3000-5000 le spui 300..îți dau seama cat de retard poți fi.Stați acolo in liga a 15..sedere plăcută ???

Numarati-ne oole a spus: (septembrie 12th, 2017 at 10:50 )

Coitze, ne-ai numarat tu sau ai rugat un prieten care a terminat 4 clase? Nu de alta, dar nu-ti iese de fel, numai la Sibiu am fost cam 400. Cat despre numarul vostru, sunteti milioane, mai ales daca va numara Robu. Hai, pe aia cu nu mai rezistam mult nu ne-o mai spui? Ca de vreo 5 ani tot latrai pe aici si ce sa vezi? Inca suntem aici si vom fi si dupa parastasul de 1 an al Recasului :))

@daniel a spus: (septembrie 12th, 2017 at 13:01 )

Cretinule „retard ” e boala iar cel care sufera de ea e retardat .

Daca tu crezi ca pe Stiinta incap 5000 de spectatori nu ai nici o treaba cu realitatea .

Vin la aproape fiecare meci pe Stiinta unde vin maxim 800 de spectatori din care jumate vin si pe Paltinisanu .Rezulta ca voi sunteti 3-4 sute maxim restul sunt polisti care merg la ambrle clone ale lui Poli Timisoara .

Repet , uita-te cati suporteri are U Cluj , Petrolul , etc .Proiectul vostru pute a mort de mult timp .

mihai constantin a spus: (septembrie 13th, 2017 at 14:21 )

Iata ca ACS a dat roade!!! Sa invingi pe Dinamo pe propriul stadion,este o performantza fantastica,ca de altfel si marea salvare de la retrogradare din campionatul trecut,Popa facind adevarate minuni!!!
ACS e mindria orasului Timisoara,indiferent de cine e condusa,si ar trebui sa aiba vreo 300.000 de fani numai din acest oras!!!!
Jos palaria si fatza de Ripensia,as dori enorm ca si acestia sa ajunga in divizia 1,si de ce nu,chiar campioni nationali,pt.ca ei sunt emblema nr.1 a orasului…!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în fața CSM Lugoj, care devine o umbră față de formația din ultimele sezoane. Bănățencele pierd al cincilea meci consecutiv în campionat și rămân pe locul 7. Brașovencele stagnează pe 4, dar continuă lupta pentru podium la finalul sezonului regulat. Doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.