Colorate, vesele, apar unde te aştepţi mai puţin. Dacă aţi trecut prin zona centrală, e puţin probabil să nu le fi remarcat. Stârnesc zâmbete, dar şi reacţii adverse. Sunt picturile-email pe lemn ale unui artist timişorean pe care, de câteva săptămâni, îl caută multă lume.
Întâi a fost un portret de băiat, rupt parcă dintr-un desen animat, realizat pe un tocător de lemn, lipit pe un zid peste drum de Muzeul de Artă. A dispărut însă foarte repede. Apoi a fost un al doilea portret, verde, pe peretele Librăriei Cărtureşti din Piaţa Unirii. Trecătorii le-au remarcat, le-au fotografiat cu telefoanele mobile, iar unii le-au pus pe Facebook. Începuse să se vorbească deja despre artistul care le realizează. A urmat, apoi, o perioadă de acalmie. Şi… nu peste multă vreme, au apărut din nou: un portret pe o bucată de lemn păstrat, lângă Sinagogă, un sân la intrarea în Restaurantul Chinezesc, un chip-chitară, pictat chiar pe dosul unei chitări de copii pe zidul BCR, o pasăre portocalie (Bird’n’eggs passing by…), lângă Biblioteca Academiei.
Toate poartă semnătura lui Noni, un tânăr de 28 de ani, care ar fi trebuit să fie tehnician dentar. Pentru asta s-a pregătit, dar, când a început să lucreze, şi-a dat seama că nu-i place. Aşa că a lăsat baltă o meserie despre care se spune că aduce o grămadă de bani şi s-a înscris la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest, la secţia Pictură. Între timp, a absolvit, iar acum face emailuri pe lemn. „ Când eram mic, mama, care era educatoare, îmi dădea linguri de lemn, ca să pictez feţe de oameni pe ele. Apoi, când am fost în Portugalia, am văzut un reportaj despre nişte artişti stradali care pictau tigăi. Eu aveam în casă nişte tocătoare din lemn şi m-am gândit să adaptez ideea. Prima lucrare a fost o faţă pe un tocător”, spune Noni.
Primele lucrări le-a scos în lume în iulie. De atunci, îl caută o grămadă de lume, inclusiv Poliţia. Acesta este şi motivul pentru care nu vrea să vorbească decât folosindu-şi pseudonimul. E convins că nimic din ceea ce face el nu poate fi considerat vandalizare, chiar dacă îşi lipeşte lucrările cu adeziv industrial. „Pereţii pe care pun lucrările «cer» aşa ceva. Nu vandalizez nimic, ceea ce fac ţine de înfrumuseţarea oraşului. Eu îmi pun gândurile, curate şi colorate, pe bucăţi de lemn, apoi le împart cu lumea. Nu distrug pereţi, ci aduc zâmbete”, povesteşte Noni. Personajele lui stârnesc reacţii şi asta îl face pe tânărul artist să meargă mai departe. „Văd puşti pe stradă, care, când remarcă o lucrare, îşi trag părinţii sau prietenii de mână: «wow ce tare e ăla» sau «uite, mama, chitara cu ochi». Nu mă deranjează că unele lucrări dispar la fel de repede cum le-am lipit. Cei care le iau de pe ziduri fac asta pentru că le plac prea mult”, ne-a explicat artistul.
[nggallery id=685]
Comentarii prin facebook