„Viata pentru Dana”, in a treia saptamana

DeBanat.ro ştie că viaţa e nepreţuită. Împreună cu timişorenii pe care publicaţia noastră i-a mobilizat, arătăm că putem încerca să salvăm viața cuiva. Pentru a treia săptămână la rând, două personalități din Timișoara s-au alăturat campaniei „Viață pentru Dana”.

Campania „Viaţă pentru Dana” a bifat, vineri, a treia săptămână de colectare de fonduri. După trei zile în care unii dintre cei mai inimoşi timişoreni şi-au rupt din timpul lor şi au servit, ca barmani, cafele şi limonade în People Cafe, am adunat, numai din bacșișuri, aproape 6.000 de lei. Vineri s-a alăturat campaniei noastre Maria Grapini, politician, om de afaceri, femeie de succes. În numai câteva ore, a reușit să adaug în contul Danei Ispan o sumă frumoasă. Soţul i-a fost alături toată dimineaţa. Au venit să bea o cafea aromată servită de patroana Pasmatex oameni de afaceri, membre ale Asociației Femeilor Abntreprenor, Adrian Bădescu, de la Medici’s, colegi din Partidul Conservator sau Clubul Lions. După-amiază, „ştafeta” a fost preluată de Cătălin Cazacu. Acesta a turat motoarele şi a făcut impresie bună la bar. Campionul național la motociclism a fost vizitat, în inedita ipostază, de prietenii săi, în frunte cu Alfred Simonis. Astfel că la finalul penultimei întâlniri a campaniei DeBanat.ro – după ce oficiile de ospătari le-au făcut colega noastră, Iulia Ardelean, apoi două dintre cele mai sexy timişorence, Roxana Golban şi Bianca Jurcă – ne bucurăm să avem prieteni adevăraţi printre noi. Vinerea viitoare, finalul campaniei va fi unul cu surprize. Dana Ispan are 37 de ani și este mama unei fetițe. A fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală, a fost operată acum câțiva ani, dar cumplita boală a revenit. Tânăra are nevoie acum de o operație care poate fi efectuată cu succes în Germania. Intervenția costă însă 50.000 de euro, bani pe care Dana nu-i are.

[nggallery id=750]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cornelus a spus: (octombrie 15th, 2011 at 20:09 )

frumos gestul doamnei grapini. sincer, nu ma asteptam, dar asta e un nou motiv sa nu ne facem idei preconcepute despre oamenii pe care nu-i stim. felicitari si domnisorului motociclist

gigi a spus: (octombrie 15th, 2011 at 23:51 )

Cita ipocrizie,in afara de publicitate gratis pentru Grapini si o caruta de ipocriti care cred ca asa fac ceva pentru societate.Nu domnilor ,socitatetea trebuie schimbata cu legi nu cu cersit.Iar Grapini la bani care peste tot zice ca are,ar fi putut FARA CA SA ADUCA ZIARISTI CU EA SI ALTE CLUBURI CU EA ar fi putut intr-o atmosfera de anonimat sa faca ceva.BAFTA CU PUBLICITATEA

gelu a spus: (octombrie 16th, 2011 at 11:22 )

@gigi
esti carcotas. mie gestul imi pare foarte ok. femeia s/a implicat in aceasta actiune si merita toate felicitarile. alti politicieni isi umfla muschhii lipsa pe la tv – vezi cazul lui popoviciu – iar grapini a servit la bar. e o diferenta. sau?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.