O parte din liderii PSD, atât de la nivel local, cât și național, n-a renunțat încă la ideea unei candidaturi pe lista USL a primarului Gheorghe Ciuhandu pentru un nou mandat în fruntea municipalității timișorene. E vorba de viceprimarul Sorin Grindeanu și oamenii grupați în jurul său, plus liderii de la centru cu care aceștia întrețin contacte. Nu mai insistăm cu motivele, cunoscute de altfel, pentru care lui Grindeanu and co. le convine actuala situație din primărie, pe care nu ar schimba-o pentru nimic în lume. Numai că insistențele PSD-iștilor au început să-i deranjeze pe liberali, care și-au anunțat deja candidatul la Primăria Timișoara în persoana senatorului Nicolae Robu. Astfel că, potrivit mai multor surse, chiar la nivel național li s-a transmis PSD-iștilor că nu e nicio problemă privind venirea lui Ciuhandu în USL, cu o mențiune însă. „Luați-l, dar pe locurile rezervate vouă: candidat la președinția Consiliului Județean sau la un scaun de viceprimar. Nu mai insistați să-l luați pe locul rezervat nouă”, a fost mesajul liberalilor transmis de Dan Radu Rușanu, vicepreședinte PNL și responsabil al partidului pe zona de vest. Candidat al PSD, implicit al USL, pentru președinția CJ Timiș este liderul social-democraților timișeni, Titu Bojin. De asemenea, potrivit negocierilor din USL, PSD are dreptul la prima funcție de viceprimar, favorit fiind Sorin Grindeanu.
Scrie un comentariu
12 comentarii pentru acest articol
Se impute treaba!
Si Bojin ce zice? Ca-l face Grindeanu ca la Nufatul.
e clar, il fac astia pe bojin cu zambetul pe buze. asta e, trebuie sa inteleafa ca asa-i in… politica.
Unde mai e alianta voastra daca nu va intelegeti la un post de primar? Imi imaginez cum stau lucrurile la nivel mai inalt, la posturile de senator, deputati etc….O sa-i vedem cum isi rup oasele ei intre ei in campanie
S-a dat deja startul in MAREA CIOLANEALA ? Tot mai mult ne conving sa credem ca singura solutie pentru timisoreni este alegerea unui candidat independent !
Un candidat independent ar fi solutia pentru Timisoara. E super scarbos jocul astora de culise pentru a ajunge la ciolan.
Bojin la DNA.
Dar nu sef.
nu cred ca este vorba de ciolaneala, e vorba de lucrari in spatele usilor inchise. cum te intorci cu spatele, cum esti faultat, asta ca sa se faca simtita prezenta celor din presa. ia aminte cu noi nu te pune iesiti pe piata ca altfel va faultam in fiecare zi cu un articol.
se poate manipula o anumita parte a electoratului care are acces la net. ATENTIE usl !
deja se fac speculatii!
baga zanzanie, poate iese ceva
sau poate pentru a intra pe sait, motivatie
Cum asa Robule, pai nu sunteti o alianta? Gata cu cafelele baute impreuna, cu tratatele semnate, cu conferintele de presa victorioase, acuma ii anuntati pe aliatii vostri prin ziare ca le cautati inlocuitor?
Sa inteleg ca in politica e ca in puscarie: sa nu te intorci cu spatele, la baie si sa nu scapi sapunul pe jos?
pai Grindeanu a facut bani pentru 10 generatii cu contractele cu primaria. Timisoreni treziti-va si alungati gunoaiele astea de Ciuhandu si Grindeanu.
@pupazan ioan
stai tu linistit ca vine robu ai carui subalterni vor fura cat nu s-a furat in toata istoria primariei. o tot sugeti cu ala si cu ala, dar nu va uitati in curtea voastra. as vrea sa-*mi dati niste exemple de oameni ce vor lucra in administratie daca va castiga pletosu. cateva doar.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Adio cartea de identitate pe model vechi, din 1997. Din 1 august va mai fi eliberată doar în situații speciale
- Fatalismul de Timișoara. Despre renunțarea care ni se pare optimism
- Ministrul Buzoianu, în vizită de lucru în Timiș. A descoperit o groapă de gunoi la Săcălaz
- Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere
- Se introduc restricții de circulație temporare pe autostrada A1
- Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
- Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
- Consilierul județean AUR, Marcel Mihoc, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului lui Sorin Grindeanu

Administratie
Adio cartea de identitate pe model vechi, din 1997. Din 1 august va mai fi eliberată doar în situații speciale
Citeşte tot articolul

Politica
În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Citeşte tot articolul

Sport
Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
Citeşte tot articolul

Social
Ministrul Buzoianu, în vizită de lucru în Timiș. A descoperit o groapă de gunoi la Săcălaz
Citeşte tot articolul

Sănatate
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Timp liber și cultură
Cu motorul turat și chitara la maxim! 10 ani de Legacy MC Timișoara cu un spectacol pe cinste
TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
Finala Festivalului Național Concurs ”Din Comoara Satului” se va desfăşura la Ghiroda
La Muzeul Satului Bănățean Timișoara se inaugurează o nouă casă tradițională/FOTO
O nouă ediție a festivalului LA PAS va avea loc în luna octombrie
Imaginile expoziției Brâncuși de la Timișoara sunt acum prezente la Casa Memorială Brâncuși, de la Hobița, prin obiectivul lui Constantin Duma
Timișoara a celebrat 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice
Aquatim oferă noi activități pentru copii la Muzeul Apei
Un weekend cât un festival, la Iulius Town: filme în aer liber, meciuri de fotbal și campanie fulger cu premii
STPT organizează o minicroazieră pe Bega, de la Timișoara la Srpski Itebej
Festivalul avioanelor revine în weekend la Buziaş cu cea de-a XI ediţie
Gala Absolvenților MDVTM 2026 la Iulius Town: spectacol pe cat walk și primul pas spre carieră pentru noii absolvenți
Economic
Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de ministrul Mediului
Citeşte tot articolul
Învățământ
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Știri de ultima oră
Fatalismul de Timișoara. Despre renunțarea care ni se pare optimism
Adio cartea de identitate pe model vechi, din 1997. Din 1 august va mai fi eliberată doar în situații speciale
iSTYLE, cel mai mare lanț de magazine de tip Apple Premium Partner din Europa Centrală și de Est, și-a modernizat locația din Iulius Town Timișoara
Ministrul Buzoianu, în vizită de lucru în Timiș. A descoperit o groapă de gunoi la Săcălaz
Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
Consilierul județean AUR, Marcel Mihoc, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului lui Sorin Grindeanu
Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
Timișoara e în topul național al celor mai ieftine zone imobiliare cu trei cartiere




































Comentarii prin facebook