Cristina Dumitru este, oficial, cel mai bun tânăr meseriaş din Franţa. Românca de etnie romă a primit medalia de aur la un concurs naţional, iar premierea fost organizată la sediul Senatului Franţei. A doua zi după ceremonie, tânăra a fost anunțată că va primi titlul de ședere în această țară, pe care îl așteaptă din 2005.
Cristina Dumitru a obţinut medalia de aur pentru „Cel mai bun ucenic din Franţa”, deși, în momentul respectiv, nu avea acte de şedere legală în această ţară. După ceremonia care a avut loc în senatul francez, ea a fost anunțată că, peste trei luni, va primi documentul pe care îl așteaptă de șapte ani. Dacă nu primea actele, nu și-ar fi putut continua studiile, deși acesta este lucrul pe care și-l dorește cel mai mult.
Cristina are 18 ani și, din 2005, locuiește împreună cu familia, fără acte, în Nantes. Doar culoarea tenului, ușor mai închisă, îi dă de gol etnia. Vorbește cursiv și franceză, și română. După șapte ani de când stă la Nantes, i se pare mai ușor totuși să vorbească în limba lui Voltaire. În 2005, părinții Cristinei au plecat din Burila Mică, un sătuc din Mehedinți. Când au ajuns în Nantes, fata avea 12 ani. Un an și jumătate a locuit într-o rulotă, fără apă și curent electric. În perioada 2005-2007 n-a mers la școală, pentru că nu știa nici limba și nici părinții nu-i puteau asigura condițiile necesare. Apoi, în 2007, a reluat direct clasa a patra de colegiu. Anul trecut, la liceul „Leonardo da Vinci” din Nantes a obţinut diploma pentru primul nivel de liceu profesional (CAP). „Este o tânără extrem de hotărâtă, care are o dorinţă de inserţie foarte puternică”, spune Florine Durand, directorul liceului, citată de AFP.
Spre deosebire de miile de romi români care ajung în Franța ca să fure sau să cerșească, familia Dumitru a muncit. „Mama și tata s-au angajat în agricultură. Lucrează ca sezonieri. Ei n-au avut posibilitatea să își ducă educația la bun sfârșit, dar noi, copiii, am fost trimiși la școală”, spune Cristina. Cei mai mulți prieteni ai ei sunt francezi din Nantes, colegi de școală. Îi invită acasă, ascultă împreună cu ei muzică ușoară românească, organizează seri românești cu mâncare tradițională. „Nu sunt genul să merg prin cluburi. Prefer să îmi aduc prietenii acasă, ascultăm Smiley sau alți artiști din România sau pregătesc cu mama mâncare tradițională”, spune Cristina. „Acasă” e un apartament cu trei camere pentru care chiria e 550 de euro, o parte fiind plătită de un ONG.
Cristina vrea să muncească și să trăiască altfel decât toate generațiile de țigănci din satul natal. „Am fost în România, în vacanțe. Lumea se uită ciudat la mine, mai ales fetele, pentru că la vârsta mea au deja un copil sau măcar sunt căsătorite. Toate mă încurajau să găsesc un băiat, să mă mărit. Chiar și familia mea e de aceeași părere. Eu zic însă că nu e grabă. Vreau să am înainte casa mea, meseria mea, să fiu independentă. În Franța am învățat că lucrul cel mai bun este să nu depinzi de nimeni. Nu am avut curaj să le spun asta felelor din Gogoșu. Nu ar fi înțeles. Până la vârsta asta eu nu am fost cu un băiat. Chiar dacă pentru ele sunt fată bătrână, eu am alte priorități”, spune Cristina.
În Franța a avut parte și de perioade mai puțin bune. „Mi s-a strigat pe stradă că sunt româncă, țigancă, hoață și alte lucruri oribile pe care nu le pot reproduce”, spune fata. A și plâns, pentru că nu i se pare corect ca lumea să-i judece pe toți romii cu aceeași unitate de măsură. „Cunosc romi care au venit în Franța și se duc la cerșit pentru că nu au găsit de lucru. Dar nici nu au studii și nici nu vorbesc franceza. Ar fi fost mai simplu să stea în România și să muncească acolo. Sau să învețe o meserie și limba franceză înainte să vină, ca să aibă o șansă aici. Guvernul francez ar trebui să-i deosebească pe romii corecți și muncitori de ceilalți. Familia mea, de exemplu, încearcă că se integreze aici cât poate ea de bine”, spune tânăra de 18 ani.
Comentarii prin facebook