La mai bine de 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, PNȚCD – partidul de care s-au legat cel mai mult speranțele celor care în 1990 doreau o desprindere totală de comunism – rămâne într-o continuă degringoladă. Fără îndoială, PNȚCD este și cel mai nedreptățit partid din perioada post-decembristă. Pe de o parte, el plătește încă pentru că a fost singura formațiune care și-a asumat răspunderea pentru guvernarea din perioada 1996-2000. O guvernare nu atât de catrastrofală, cum a fost prezentată peste tot, dar cu mari costuri sociale.
Trebuie recunoscut că atunci s-au produs primele reforme, după o perioadă în care PDSR îngropase România și o târa încet-încet către faliment. Pe de altă parte, partidul plătește și pentru orgoliile liderilor săi, pentru disputele interne, devenite adevărate războaie, și pentru multe alte greșeli făcute. O explicație pentru aceste dispute ar fi și faptul că, imediat după 1990, PNȚCD a fost infiltrat de securiști, puterea neo-comunistă de atunci văzând în partidul lui Maniu și Coposu cel mai mare adversar al restaurației „comunismului cu față umană”.
Cert este faptul că țărăniștii n-au mai gustat din plăcerile parlamentare din 2000, ultimele alegeri când au intrat în parlament fiind cele din 1996. Tot mai mic, tot mai fracturat, istoricul partid se află acum în fața unei noi încercări electorale: alegerile parlamentare din toamnă. Președintele cu ștampilă al partidului, Aurelian Pavelescu, are o cale clară, fără niciun fel de ambiguități. (Nu discut acum de personajul Pavelescu, la urma urmei, un aventurier în lumea politică.) Respectiv, o alianță cu PDL, lucru care ar readuce partidul în parlament. E drept, nu se știe cu câți reprezentanți. O cale mai puțin corectă (dacă există corectitudine în politică), dar pragmatică. Cu atât mai câștigătoare, cu cât actuala putere se compromite pe zi ce trece, demonstrând la modul cel mai limpede că nu are nici cea mai mică treabă cu guvernarea. Pregătindu-și terenul, Pavelescu și-a numnit o nouă echipă la conducerea PNȚCD Timiș, în frunte cu Valentin Moldovan.
Calea propusă de Gheorghe Ciuhandu, susținător al președintelui fără ștampilă, Victor Ciorbea, e mai mult decât ambiguă. Ciuhandu vorbește de identitatea partidului, lăsând de înțeles că PNȚCD ar trebui să meargă pe liste proprii la alegeri. O cale corectă, dar perdantă. Nu trebuie să fii Mafalda ca să realizezi că o asemenea întreprindere are cam aceiași sorți de izbândă precum cei ai lui Gigi Becali să ajungă președintele Parlamentului European. Apropo de acest lucru, chiar lui Ciuhandu i-a fost jenă să abordeze alegerile locale sub propria denumire, lucru care a condus, pentru prima dată în istorie, la ratarea intrării în Consiliul Județean Timiș.
Varianta de rezervă, susținută acerb de Ciorbea, este o alianță cu USL, unde ar fi mâna a patra după PSD, PNL și, mai nou, UNPR. Ce mai identitate lângă PSD și UNPR! Nu mai vorbesc de faptul că personajul Ciorbea este pe zi ce trece tot mai compromis. Mai „ciutac” decât toți „ciutacii” Antenelor lui Felix Varanul, urlând și scremându-se la toți cei care se îndoiesc de legalitatea manevrelor USL care au dus la suspendarea lui Traian Băsescu, Ciorbea a ajuns una dintre cele mai triste figuri ale peisajului politic dâmbovițean. Aceasta să fie calea de urmat a PNȚCD? Oricum dacă nici de această dată partidul nu va intra în parlament, la capul PNȚCD-ului se poate cânta prohodul.
Comentarii prin facebook