Cât timp senatorul Ghișe ilustra învelit în cartoane disperarea unor liberali puși în situația să nu-și mai vădă viitorul de după Crin Antonescu, dincolo de gardul Cotrocenilor se pregătea coabitarea prin destuparea unei bătrâne sticle de bourbon. Palatul Victoria se antrena și el pentru o prea bună colaborare cu șeful statului, fie că e vorba de administrarea României în viitorii doi ani, fie că trocul va conduce la ascuțirea demisiilor tuturor părților implicate. La urma urmelor, Băsescu se predă greu, dar dacă chiar trebuie să moară, moare cu mulți dușmani de gât, de data aceasta spre binele poporului și al Constituției României.
Dacă ar fi să-mi doresc ceva cu adevărat, păi atunci niște demisii coroborate cu un referendum pentru restaurarea monarhiei ar fi pofta ce-am poftit-o. În cazul cel mai probabil că am așteptări prea mari de la vârful clasei politice, iar USL este obligată până-n 2014 să coabiteze cu Traian Băsescu, de ce trebuie eu să-mi tai venele pentru această situație, când aș putea foarte bine să culeg părțile bune și dintr-o perpetuă gâlceavă politică?
Dincolo de disconfortul unor speculații de pe piața financiară când mai protestează Ghișe în cartoane, de posibila dinamică negativă a cursului leu-euro când i s-o scula coaliției să mai amenințe cu suspendarea, vreun rating scăzut și-o dobândă mai dolofană pe piața externă, ca reacție la înfierarea Occidentului de către „diplomatul” Crin, o strașnică coabitare Băsescu-Ponta n-ar trebui să sperie pe nimeni. Și-oricum e mult mai sănătoasă decât o alianță la guvernare între partidele celor doi domni de fier forjat ai României.
Mai tare m-aș speria într-o Românie atât de anormală de o putere acaparată total de o culoare politică. Pentru că la modă e USL-ul, broboane de sudoare îmi trec pe șira spinării gândindu-mă la un PSD secondat de „Felix” și PNL, cu toate cuțitele în tot atâtea mâini pregătite să taie din bunătățile țării, fără să le fie frică de DNA și justiție. Sau invers. O revenire răzbunătoare a Elenei Udrea alături de Traian Băsescu ar putea fi la fel de crâncenă, atâta vreme cât liniștea propice guvernării ar ascunde toate mânăriile posibile într-o țară balcanică.
Nu mai bine atunci să ne bucurăm că Traian Băsescu știe cum e să-i treacă glonțul pe la ureche, iar guvernanții, cum e să simți pas cu pas răsulflarea „cotroceanului” în cefele lor late, cu sau fără metodele neortodoxe ale unor servicii secrete de casă? Așa mai aflăm și noi de un plagiat, de-un vot multiplu, de-o sală de sport excesiv bugetată, de-o Mona Pivniceru folosindu-se de mașina întemnițatului, de partide aflate la guvernare ca despre o organizație de crimă organizată și câte altele despre care într-o „epocă Năstase” n-am fi aflat mai nimic.
Niciunde nu scrie în fișa postului unui secretar de stat de la agricultură, de exemplu, că nu-și poate face treaba, că nu poate plăti subvenția la timp și nu poate face politici bune pentru fermieri din cauza faptului că premierul se certă cu președintele. Asta nu e treaba lui să tragă obloanele la țară până se împacă politicienii. Nimeni nu-i oprește pe cei de la Finanțe să se lupte cu evaziunea cât timp Ghișe se umple de penibil plimbând cartonul la Cotroceni sau cât d-na Udrea invocă răzbunarea prin tehnici voodoo. Treaba poate merge în continuare bine în industria textilă, cu condiția ca guvernanții să se ocupe de România și pe partea economică, dar nu din perspectiva lui Gigi Becali, ci mai degrabă în întâmpinarea neliniștilor exprimate recent de d-na Maria Grapini, președintele conservatorilor timișoreni.
Uite, de aia nu e chiar așa de rea coabitarea. Ba chiar e indicată.
Comentarii prin facebook